Dragă părinte rom
Opinie la Dosarul „Romul de afaceri”, nr. 606
Dragă părinte rom,
Contextul scrisorii mele: 26 septembrie 2015, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, sector 3, Bucureşti, cîndva pe la 18,00, o romă frumuşică – estimez că avea şapte, cel mult opt ani – se apucă să scuipe pe stradă, să vorbească cu maică-sa despre alte neamuri şi, în timp ce expectora şi cîteva înjurături spre nişte persoane aflate la doi metri sub pămînt, se apucă, cu atenţia-i distributivă, să şi arunce diferite chestii pe care le avea în mînă fix pe stradă, fără nici un fel de regret.
Dragă părinte rom, oricare ai fi tu, fetiţei tale îi trebuie şcoală ca să nu mai facă ceea ce a făcut în acea seară. Dar, mai mult decît atît, dragă părinte rom, cu toată dragostea ce-o port pentru frumoasa şi interesanta cultură a romilor din care fac parte, cred că, dacă vrei să stai într-o ţară în care vrei să-ţi ceri dreptul la bursele sociale ale copiilor tăi, dacă vrei să nu se mai uite românul la tine prin magazine, dacă vrei să nu-ţi mai fie teamă că românul este rasist şi că se mută un scaun mai încolo în mijloacele de transport sau dacă vrei să fii tratat de la egal la egal atunci cînd vine vorba de un interviu pentru un loc de muncă, dacă vrei să nu te mai urmărească paznicii prin magazine, dacă vrei să nu mai fii privit ciudat, dacă vrei toate cele mai de sus şi, implicit, să-ţi găseşti locul în România, atunci soluţia pentru tine este să-ţi duci şi, chiar mai important, să-ţi laşi copilul la şcoală! Nu-l lua de la ore ca să cerşească pentru tine pentru că nu vrei să munceşti şi aştepţi de la alţii să muncească pentru tine. Nu, dragă părinte rom, ţi se cuvine banul pe care-l munceşti efectiv, ţi se cuvine dreptul de a sta într-o ţară atunci cînd respecţi legile acesteia. Nu, nu ţi se cuvine, dragă părinte rom, nici un drept dacă ai mari anacoluturi în comportament pentru că nu ai învăţat că cel de lîngă tine – în cazul de faţă, românul – este egalul tău. Aş vrea, dragă părinte rom, să nu te mai simţi străin într-o ţară europeană. Mă interesează să fii bun, mă interesează să creezi ceva frumos. De ce? Pentru că ştiu că poţi fi bun, pentru că ştiu te poţi integra într-o societate cum este România şi poţi aduce un plus acesteia, pentru că ai puterea de a te dezvolta şi de a convieţui cu alte naţionalităţi. Am văzut, am testat şi se poate. Trebuie doar să vrei. (...)
Pentru că tema Dilemei vechi este „Romul de afaceri” şi pentru că te ştiu mare afacerist, hai să-ţi spun, dragă părinte rom, ce-ţi iese la afacere dacă îţi dai/laşi copilul la şcoală. Nu ştiu ce se va întîmpla în viitor, pentru că nu sînt babă ghicitoare şi nici Nostradamus, dar îţi pot spune că lucrurile se vor schimba în familia ta, în sensul în care dimineaţa te poţi trezi liniştit, fără poliţie care să-ţi aducă cafeaua şi care, mai apoi, să te plimbe prin oraş în pijamale; te poţi, spre exemplu, mîndri şi tu că vine copilul tău de la şcoală în fiecare după-amiază sau seară şi că a învăţat ceva nou, că ziua nu a trecut degeaba şi că al tău copil poate deveni ceva în viitor. Dragă prieten rom, în primul rînd îi dai lui o şansă la viaţă, îi oferi lui drepturi pe care şi le va cere, absolut îndreptăţit, peste cîţiva ani. Şi nu este un lucru rău, şi nu vei regreta, şi nu vei muri neînţeles, şi nu vei mai fi urmărit, şi nu te vei mai plînge că lumea te face „ţigan” – şi, poate într-o zi, în viitorul foarte îndepărtat, acest substantiv nu va mai fi tratat cu sens peiorativ.
Cu drag şi stimă,
Un copil de rom
Ionuţ NICOLAE
Foto: wikimedia commons