Despre refugiaţi şi imigranţi

Am aşteptat cu nerăbdare apariţia ultimului număr din Dilema veche, sperînd că problema refugiaţilor va fi corect analizată. Mărturisesc decepţia mea, deoarece textele atacă aspectele secundare şi nu pe cele principale ale actualelor agresiuni islamice. Europa este victima unei invazii determinate de ororile unor lupte fratricide din mai multe state din Orientul Mijlociu şi Africa. Aceste conflicte au provocat în ultimii ani un număr uriaş de victime, puse în pericol letal de amploarea luptelor şi a distrugerilor materiale. Consecinţele nefaste ale actualei invazii sînt bine cunoscute. Am crezut că semnatarii textelor vor examina cauzele şi efectele unui fenomen, capabil să pericliteze interesele fundamentale ale locuitorilor din Europa.

Ce nu s-a spus şi care sînt problemele ce ar fi meritat să fie în atenţia semnatarilor, care au atacat superficial substanţa şi evoluţia acestui tragic fenomen? Coordonatorii Dosarului se întreabă, de altfel: „Cine sînt oamenii aceştia… şi ce ne spune istoria despre astfel de oameni?“. Voi încerca să răspund la aceste întrebări. De la începutul anului, aproape un milion de persoane au forţat graniţele UE şi au pretenţia de a fi asistaţi sub toate aspectele. Dacă facem un minim recurs la istorie, merită să reţinem că tendinţele agresive ale populaţiilor islamice se manifestă neîntrupt de 14 secole. Există o realitate indiscutabilă şi constant probată. Între lumea islamică şi cea occidental-creştină există incompatibilităţi categorice. Ele derivă din structura religiilor şi a culturilor respective. Evoluţia popoarelor islamice a determinat frustrări şi resentimente, ce explică parţial terorismul ISIS şi recursul la crimă al acestor etnii.

Cei sosiţi pe parcurs au format societăţi paralele ale căror interese se suprapun celor majoritare. Islamul are o religie abolutistă. Coranul şi Sharia nu conţin interdicţia violenţei împotriva necredincioşilor. Islamul a fost în permanenţă o sursă de instabilitate, mai ales că nu are un centru de coordonare religioasă şi politică. Se pune fireasca întrebare în ce măsură etniile din Europa trebuie să fie afectate de barbaria unor populaţii, la care decapitarea şi autoimolarea au devenit sporturi naţionale. Asaltul islamic actual pune în pericol echilibrul destul de fragil al ţărilor comunitare. Dacă printre emigranţi se strecoară (ca la Paris) diverşi asasini expediaţi de statul islamic, se vor înregistra şi alte drame. Dacă admitem că religiile sînt principalele caracteristici definitorii ale civilizaţiilor, luptele şi atentatele actuale care au loc în ţări cu credinţe diferite explică perfect rupturile dintre anumite etnii şi liniile de falie între credinţele antagoniste. Ar mai fi multe de spus, dar, în concluzie, este de reţinut că primirea unui uriaş număr de refugiaţi ar fi mai mult decît o crimă, ar fi o mare eroare.

Foto: I. Moldovean