Despre Constituție

Nu sînt expert în Drept. Dar nimeni nu e. În România, în orice problemă de importanță vitală pentru națiune apar două tabere de megaexperți cu opinii opuse. E suficient să te muți de pe un canal de știri pe altul.

Am privit confruntarea de la CSM dintre Tudorel Toader și Codruța Kövesi. Ca spectator mai mult sau mai puțin neutru, am avut senzația că seamănă cu un meci de box, pe care Codruța l-a cîștigat prin knockout, Tudorel fiind numărat pînă la 20. Am citit ulterior comentarii (pe autorii lor îi voi numi în continuare „tudorei”), care spuneau că numai nespecialiștii pot trage asemenea concluzii, că de fapt Tudorel a dat cu Codruța de pămînt, din punct de vedere juridic. Bine, accept că n-a fost KO. Dar acolo au existat niște arbitri, membrii CSM, pe care nimeni nu-i poate cataloga drept nespecialiști. Aceștia au dat verdictul în unanimitate – Codruța a cîștigat la puncte. Vax! au exclamat tudoreii, toată lumea știe că membrii CSM sînt vînduți, șantajați sau interesați. Și oricum, avizul CSM e doar consultativ.

Consultativ sau nu, avizul CSM are și el un rol, acela de a-i furniza factorului decizional informații. În cazul nostru, factorul decizional este președintele, care poate da curs propunerii de revocare sau o poate respinge. S-o crezi tu! mi-au rîs în nas tudoreii. Conform Constituției, președintele e o-bli-gat să emită decizia de revocare. CCR tocmai a publicat în 27 februarie o hotărîre care întărește această idee. Și uite cum, dacă în Imperiul Roman, toate drumurile duceau la Roma, în România toate drumurile duc la Constituție.

Nu sînt expert în Drept constituțional. Dar nimeni nu e. Așa că îmi permit să atac un pic problema Constituției. Verbul “atac” nu e întîmplător. Conform Constituției din 1991, foarte puțin amendată ulterior, România este o republică semiprezidențială. Președintele nu este nici cal, ca în Franța, nici măgar, precum în Germania. Dacă vrea cu tot dinadinsul, poate fi catîr, caz în care este alintat cu atributul de președinte-jucător. Da, dar catîrii riscă suspendarea.

Sînt sigur că problemele de acest gen nu au fost prevăzute în 1991. Ele au început să apară odată cu decalarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare. Odată cu apariția termenului de coabitare. Coabitare între un președinte de o culoare și un guvern de altă culoare. Teoretic, executivul e bicefal, puterea este împărțită între guvern și președinte. Dacă parlamentul este monocolor, președintele este cam singurul reprezentant al opoziției. Da, dar cu actuala Constituție, președintele e legat de mîini și de picioare. Altfel stau lucrurile în Franța, acolo unde a apărut termenul de coabitare, acolo unde președintele are puteri mult sporite.

Să nu uităm că ne aflăm la marginea Europei, că avem puternice influențe slave și balcanice. Un partid care în 2008 a propus creșterea salariilor cu 50%, care în 2016 a propus dublarea salariilor și a pensiilor, în 2020 poate propune triplarea, cvadruplarea, ba chiar înmulțirea cu opt, ca la Caritas. Un asemenea partid va avea în parlament 80-90%. Șeful acestui partid, fie el Liviu Dragnea sau altcineva, va avea puteri mai mari decît un rege din Evul Mediu. Opoziția politică va fi inexistentă și singurul oponent puternic ar putea fi președintele țării. Cel care, dacă va dori să fie președinte-jucător, va fi temperat de CCR și amenințat cu suspendarea. Aceasta este marea slăbiciune a actualei Constituții.

Fac o paranteză, legată de sistemul democratic actual. Voturile sînt egale. Un om al străzii, care nu știe nici să semneze cînd își ia alocația lunară, și un profesor de Drept au voturi egale. Mie asta mi se pare o inechitate. Nu susțin ca voturile să fie ponderate. Ponderate cu ce? Dar există noțiunea de cetățenie, pentru obținerea căreia un imigrant trebuie să dea un examen. De ce n-ar da examen de cetățenie toți tinerii de 18 ani care doresc să voteze? Nu iau examenul, nu votează. De ce să-i ceri unui imigrant mai mult decît unui adolescent născut în România?

Poate în felul acesta propunerile de genul „dublarea salariilor” vor fi privite ceva mai circumspect de către electorat educat. Un electorat cu influențe slave, balcanice și, de ce să nu recunoaștem, cu sîngele încă molipsit de comunism.

Revin la Constituție. Mi se pare inacceptabil ca actul de căpătîi al unei națiuni să fie atît de confuz. CCR ar trebui să dea verdict de neconstituționalitate în cazuri nesemnificative, accidentale. Nu atunci cînd e vorba de numirea sau revocarea unor persoane în funcții cheie. Probabil cei care au conceput Constituția s-au gîndit „Ce să ne mai batem capul, oricum ai noștri propun, ai noștri aprobă.”

În final, vin cu un citat preluat de pe Internet, pentru care îi mulțumesc prietenului care l-a postat: „Pe lîngă nobilimea de sînge sau cea militară, în cursul ultimelor două secole s-a constituit o nobilime de robă, ce monopolizează funcţiile administrative şi judecătoreşti. Stăpîni pe funcţiile cumpărate foarte scump. (.,..) magistraţii sînt de fapt inamovibili. Ca urmare a dreptului de a exercita justiţia, numărul imens de clienţi ai tribunalelor depind de ei. (...) Se închid într-o mîndrie arogantă de parveniţi şi pretind să conducă statul. Cum orice act regal, ordonanţă, lege sau chiar tratat diplomatic, nu poate intra în vigoare pînă nu este trecut în registrele lor, magistraţii se folosesc de acest drept pentru a supraveghea administraţia regală şi a formula critici... Uneori merg cu îndrăzneala pînă la a trimite mandate de prezentare în faţa justiţiei celor mai înalţi funcţionari pe care-i supun unor anchete dezonorante....” (Albert Mathiez, Revoluţia franceză, capitolul „Criza vechiului regim”, pp. 21-22, Editura Politică, 1976)

Așa e, nimic nou sub soare. Această îndrăzneală a procurorilor „de a trimite mandate de prezentare în fața justiției celor mai înalți funcționari, pe care-i supun unor anchete dezonorante”, a dus la actuala situație politică. Înalții noștri funcționari își doresc, de fapt, desființarea Direcției Naționale Anticorupție. Pentru că, nu-i așa, la noi nu există corupție. Furturi da, există, dar sînt efectuate de oamenii de rînd. „Nobilii de robă” să stea în banca lor și să nu se mai lege de înalții funcționari.

Problema este că DNA nu poate fi desființată, pentru că, în percepția publică, DNA reprezintă opoziția. Opoziție la care președintele este împiedicat de Constituție. Și din acest motiv, pentru a susține DNA-ul, lumea va ieși în stradă. Pentru a nu reveni în Evul Mediu.

Dan Norea este umorist de voie și analist de nevoie.