De veghe în anul ce se cară

Mă pregătesc să mă mut curînd şi încep să fac ordine. De cîțiva ani îmi tot propun să arunc din lucrurile care nu mai contează. Ciudat cum lucrurile care nu mai contează sînt tot mai multe, cu trecerea timpului. Dacă nu scapi de ele, nu mai au loc cele care contează. Dar voi scăpa. Primele victime sînt în plasa asta de lîngă masa la care scriu. O plasă plină cu agende. Le simt cum se foiesc, cum tremură de ceva vreme din toate capsele. Poate din cauza frigului, a vîntului și avîntului care bate acum prin Balconia, statul meu fără granițe, sau poate că și-au dat seama ce le așteaptă. Și cele din urmă vor fi cele dintîi. O deschid. „Talk to me, I am all years”, îmi pare c-o aud.

„Mai importanți decît anii care au trecut sînt anii care au prezent.” Asta era știrea de prima pagină în ultima agendă. Mă voi mai da odată prin ele, ca într-un montagne-russe. Le simt grele, arogante, pline de ele. Și pline de mine. Pășesc atent printre ele, să nu explodeze. Mă gîndesc ce invenţie minunată sînt. Nu eu, agendele. Mereu îţi dau senzaţia unui nou început. Eu, nu agendele. Şi întotdeauna e un scris frumos şi îngrijit pe primele foi, apoi din ce în ce mai dezordonat, iar spre final haos. Apoi un nou început, un deja-vechi scris frumos, cu bucle și zulufi, şi tot aşa. Ultima agendă, cea verde, am numit-o „Ziua cîrtiței”. M-a ținut vreo trei ani și încă n-am ieșit din ea.

Dorințe, planuri, aspirații. Teama ca dorințele să nu aspire planurile. Într-o vreme, obișnuiam să-mi încep noile agende cu faimoasele resolutions. Acum realizez că nu era nu ştiu ce exerciţiu de creativitate, lista e cam la fel în toate. Printre altele, să călătoresc mai mult, să dorm mai mult, să mă trezesc deștept chiar cînd dorm prost, să merg cu Tom Waits la un concert Neil Young, să o văd pe mama mai des. Dar aproape orice vis a trecut vis-a-vis. Doar gîndurile din interior, risipite printre planuri şi calcule, diferă, dar nici ele prea mult:

„Unele amintiri trebuie să ardă ca să nu se piardă.”

„Viitorul e o artă. Doar să îl găsești pe heart-ă.”

„Privește înapoi cu mîine.”

Poate ar trebui să renunțăm la obiceiul ăsta cu „rezoluțiile”. Să le înlocuim cu altă listă: „Ce sîntem dispuși să facem pentru persoana iubită și ce nu am putea să facem cu niciun chip.” Bine, cu unul  singur: chip trying. Și lista asta să fie lungă, chiar mai lungă decît titlul ei, cu tot felul de lucruri de care să te ții în fiecare zi, să exclame toți cu admirație: „Se ține bine la vîrsta lui!” Exagerez, desigur, cafeaua e de vină, the piano has been drinking. Altceva voiam să subliniez: nu contează să scriem neapărat frumos. Poate e vremea să începem să scriem frumoși.

Mă pregătesc să mă mut, în curînd. În altă agendă. Îi voi spune Agenda 007. Voi intra în ea ca Alice în Țara Oglinzilor, va fi de toată povestea, mai ales dacă reușesc să ies din ea cu basmul curat. Încă nu, că-s sărbătorile, dar imediat după rêve mă mut.

Foto: flickr