De ce „urîm” feministele
Mi se întîmplă, de multe ori, să aud acea pufnitură vexată: „Ce mă enervează feministele astea!” De multe ori, chiar în discuții cu femei, mă lovesc de acea mentalitate simplistă care reduce feminismul la extremisme ridicole sau la miștouri ieftine de genul „feministele nu se rad pe picioare”. Recunosc, făceam pe vremuri parte din categoria acelor oameni care vorbesc înainte să gîndească, după cum făceam parte din categoria celor care se minunau cînd auzeau că X-ulescu, „deși e țigan, e un om minunat”, sau care, de dragul conversației, ridiculizau corectitudinea politică.
Cu timpul însă, am terminat liceul. Am intrat la o facultate și am început să cunosc realitatea din jurul meu. Am ieşit de sub globul generalizărilor care simplifică extrem de mult percepția asupra lumii. Am început să văd nuanțele pe care oamenii categorici refuză să le distingă. Țin minte cum, în timpul liceului, într-o singură zi, ideea mea cum că nu există rasism în România mi-a fost spulberată de un episod la care fusesem martoră: două femei rome, care voiau să cumpere un pachet de țigări, au fost alungate violent dintr-o tutungerie de către vînzător, pe motiv că el „nu vinde țiganilor”. Vînzătorul a fost aclamat cu venin de restul clienților. Mie mi s-a făcut rău.
Închid însă paranteza și revin la viziunea simplistă pe care o au unii asupra feminismului. Am observat, de-a lungul vremii, că majoritatea celor care folosesc automatisme de genul „urăsc feministele” sînt și cei care uită de meritele corectitudinii politice. O fac vehement, cu pseudo-argumente, grăbindu-se să arunce copilul odată cu apa din căldare.
Probabil că e fun și probabil că iei multe like-uri pe Facebook dacă adopți acest fel de atitudine contra. Pentru că de multe ori este mai cool să fii hater. Ne place, ca să zic așa, să urîm.
Personal, mă blochez și dau în bîlbîială cînd am, pe de o parte, un taler plin de toate poveștile îngrozitoare ale femeilor din alte părți ale lumii, care sînt arestate dacă poartă fuste scurte sau omorîte, de propria familie, dacă refuză o căsătorie aranjată, iar pe de alta, am o domnișoară cu carieră care pufnește arogant, în timp ce-și soarbe cocktailul: „Ce urăsc eu feministele.” Dacă o întreb ce au făcut „feministele” astea atît de îngrozitor ca să le urască, o să-mi spună, mai în glumă, mai în serios, că din cauza lor nu-și mai găsește un bărbat. Dacă o atac cu argumente, nu va nega faptul că feminismul ne-a adus mai multă libertate. Cu toate astea, continuă raționamentul, ce facem cu libertatea asta? Pentru că, spune ea, chiar în societățile moderne ești privită cu reticență dacă nu ești măritată sau nu ai copii. I-aș propune să meargă în Pakistan sau în Arabia Saudită, dar îmi dau seama că e greu să lupți cu mentalitatea cuiva a cărui empatie e zero și nu a experimentat un termen de comparație la care să se poată raporta.
Însă, dacă la tine în cartier nu plouă, nu înseamnă că în alte părți nu există inundații. Faptul că nu te interesează situația acelor sinistrați este una, dar cînd mai și răspîndești ideea că nu e nevoie de salvatori, pentru că tu însuți nu vezi nici un pericol, înseamnă să-i condamni pe alții la înec și să le tai orice șansă de supraviețuire.