Cum va arăta Europa „de după Paris“?

Rar, în istoria recentă a Europei, ne-am găsit în fața unui moment atît de bizar și de greu de definit, în care să nu fie deloc clar încotro se vor îndrepta lucrurile pe continent. Pînă și pacea, deschiderea națiunilor una față de alta sau libertatea de mișcare pentru cetățeni au devenit problematice, după ce atîta vreme le-am considerat bunuri cîștigate odată pentru totdeauna, realități de la sine înțelese, precum aerul pe care-l respirăm. Știm măcar că istoria Europei – nu e deloc sigur că și a „construcției europene”  – se va scrie cu „înainte” și „după” Paris.

„Franța e în război”, au rostit la unison liderii de la Paris, presa a titrat în aceeași linie. Puține certitudini însă, în afară de aceasta. Desigur, război înseamnă acțiune militară. Și o avem, în Siria și Irak, de mai multă vreme. Este clar că loviturile aeriene vor deveni mai dese și mai puternice, că pierderile în rîndurile militanților organizației teroriste Statul Islamic vor crește. Dar nu este clar în ce măsură vor duce acestea la destructurarea para-statului pe care jihadiștii și l-au constituit în Siria și Irak. Acțiunile la sol par, deocamdată, excluse.

Așadar, cine va cuceri pînă la urmă localitățile, cine le va administra astfel încît să ne asigurăm că acestea nu vor mai fi surse pentru terorism? (La ora cînd scriu aceste rînduri se știe că inspiratorul și creierul atentatului de la Paris se află sau se afla undeva în Siria). Iar problema cu acest război este că nu i se poate întrevedea finalul.

Pînă acum, războaiele aveau un început și un sfîrșit, o parte cîștiga și cealaltă pierdea, uneori se termina nedecis. În orice caz, războaielor li se punea capăt printr-o capitulare sau un acord de pace care, măcar în linii mari, se respecta.

De aproape cincisprezece ani, America (și, odată cu ea, Occidentul) se află în „război împotriva terorismului”. Și nu l-a cîștigat, ba chiar, între timp, problemei din Afganistan i s-au adăugat Irakul, Siria, Libia, centrul Africii, cu Boko Haram.

În orice caz, în afară de forță armată, războiul presupune și poliție, investigații speciale, diplomație, plus o prezență solidă la fața locului, post-conflict. Siria și Irakul trebuie refăcute, pacea trebuie menținută, pentru ca oamenii să simtă că pot să-și ducă viața acolo, că au un viitor. Care vor fi, așadar, scopurile acestui război și cum va putea fi el cîștigat? Nimeni nu știe.

Pe continentul nostru, situația este la fel de neclară. Găsirea unui pașaport sirian lîngă trupul unui kamikaze a reaprins polemicile privind politica față de refugiați, chiar și înainte de a se dovedi ce era în realitate cu acest document – și după ce s-a dovedit deja că marea majoritate a celor implicați erau cetățeni europeni, născuți și crescuți în Europa.

Citiţi continuarea articolului joi, în următorul număr Dilema veche.