Cultura cu litere mari, mijlocii sau mici

Să nu ne facem iluzii. Nu doar pentru statul român, ci pentru cei mai mulți dintre oameni, lumea culturală, cu succesele și problemele ei, nu există. Dacă nu ești una dintre figurile care apar la televizor, chiar nu contează ce faci. Mai degrabă, pare că nu ai „obiectul” muncii și că ești într-o continuă vacanță, pentru care, culmea, mai vrei și bani.

Poate că taică-miu la asta s-a gîndit cînd a încercat să mă convingă că am nevoie de o meserie serioasă: avocatura era la modă în anii ăia. Nu l-am ascultat. El știa că n-o să fiu niciodată rentieră, deci n-avea cum să nu fie complicat drumul ăsta: cu scris, cu cărți.

În urmă cu niște ani eram la Paris, la o ediție de Marché de la Poésie, un tîrg unde se reuneau toți editorii de volume de poezie din Franța. Cărți frumoase, public restrîns, ca pentru orice nișă. Dar aceste edituri reușeau să scoată 10-12 cărți pe an, cu ajutorul unor programe de subvenții și nu li se reproșa că nu vînd roșii sau castraveți în loc să se ocupe cu așa ceva. Adică, existau niște politici și niște oameni care înțelegeau importanța faptului că, într-o cultură funcțională, e nevoie de aceste cărți.

Dezinteresul în care trăim, legat mai ales de ce nu înțelegem și rămîne în afara noastră, ne costă în general scump și plătim pentru el toți, în fel și chip. Starea învățămîntului și politica ne fac uneori să tresărim. Să ne enervăm, pentru că ne dăm seama că lanțul slăbiciunilor e atît de mare, încît nu ai cum să nu-ți dorești cu disperare să schimbi ceva. Pentru că știi că totul se leagă. Că nu va exista niciodată o societate evoluată fără consum de carte, de exemplu. Sau de presă adevărată. Și asta nu se întîmplă nici peste noapte și nici nu poate fi reglementat. Sau că, dacă nu poți să vorbești corect în limba ta, poți să ai orice marcă de mașină și orice meserie vrei, că nu vei reuși niciodată să fii credibil.

Disprețul pentru toate aceste evidențe îl simțim și îl vedem în fiecare zi. La niveluri diferite.

Poate ați aflat despre reducerea cu 30% a plafonului de finanțare a proiectelor culturale a AFCN-ului, care a rămas una dintre puținele surse de venit pentru zona culturală independentă. Sigur, mereu vor fi oameni care să spună că se întîmplă și lucuri mai rele. Sau politicieni care nu pot să înțeleagă ce mare brînză fac „artiștii” ăștia rupți în fund. Cînd ei pot să trăiască bine mersi și să urce în ierarhiile de partid pe cu totul alte criterii.

Mă și mir, uneori, că nu există încă, printre criteriile de a obține o funcție publică, abilitatea de „a ști să citești”. Nu fluent. Să nu exagerăm. Și, doar în situații excepționale, să-ți dai seama dacă ți s-a dat discursul potrivit sau nu.