Cu turma prin boală!

Guvernul britanic are o altă părere privind pandemia de coronavirus. O viziune care este puternic contestată. Unii o numesc realistă, alții cinică. Dar dacă realitatea este, de fapt, cinică?

În esență, guvernul Johnson organizează o reacție la pandemie care are un alt obiectiv decît cel al tuturor celorlalte țări europene. Toate țările din Europa, ba chiar și SUA din cîte văd, au ca obiectiv oprirea răspîndirii virusului. UK are ca obiectiv obținerea a ceea ce se cheamă herd immunity (imunitatea de turmă, ar fi o traducere brutală, dar fidelă). Asta înseamnă că virusul trebuie lăsat să se propage, avînd în vedere că nu este foarte periculos pentru viață. Infectați cu virusul, oamenii vor face gripa, îi vor supraviețui și vor capăta imunitate. Luînd în considerare ceea ce s-a întîmplat în China și Coreea de Sud, dar și capacitățile medicale ale sistemului de sănătate britanic (nu prea bune după standarde europene, dar mai bune decît cele din Asia de Sud-Est oricum), estimările guvernului britanic pentru ceea ce se va întîmpla pe insulă sînt: 60% din populație (aproape 40 de milioane de oameni) va fi infectată; 14% (5,5 milioane) vor face o formă severă de gripă și vor necesita spitalizare; 5% (cam 2 milioane) vor fi cazuri critice; 0,7% (pînă în 300.000 de oameni) vor muri. Acesta este prețul ce trebuie plătit pentru „imunizarea de turmă”. Sigur că această atitudine, care preferă să controleze epidemia, să însoțească trecerea oamenilor prin ea și nu să încerce să o oprească, stîrnește dezbateri puternice. Inutil să spun cît sînt de încărcate emoțional aceste dezbateri...

Sensurile acestui concept, herd immunity, sînt și ele disputate. Unii îl înțeleg ca pe un fel de episod al implacabilei evoluții darwiniste: cei puternici trec peste boală și se întăresc, dezvoltă imunitate, iar cei slabi mor, ceea ce e natural, firesc, că tot ne închinăm toți la Mama Natură. E mai greu, însă, cînd Mama Natură pare că vrea să mori. Atunci, parcă n-o mai respecți așa mult, nu? În orice caz, astfel se va obține o comunitate imună la boala respectivă. Alții, dimpotrivă, spun că herd immunity ar însemna crearea unui fel de scut în fața virusului, al celor care au imunitate, pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili, care nu o au. Cu alte cuvinte, ideea e să protejezi întreaga comunitate, să nu lași Mama Natură să-și facă mendrele, cum ar veni.

În veacul nostru, „imunitatea de turmă” se obține prin vaccinare, mai ales. Dar dacă n-ai vaccin, pare a spune guvernul britanic, să ne întoarcem la vechiul mod de a o obține: treci prin boală!

Judecăm fiecare și dăm verdictul. Nu mă bag în asta. Dar nu pot să nu remarc că asemenea încercări testează mai mult decît orice solidaritatea umană – mai mult ca niciodată, fiecare individ depinde de modul în care „turma” în care este respectă niște reguli. Și fiecare depinde de credința celuilalt mai mult decît de obicei. Gîndiți-vă, de pildă, ce dezastru ar fi dacă o comunitate ar fi împărțită: unii se comportă după ideea guvernului britanic și își desfășoară viața normal, își monitorizează sănătatea și cînd simt primul simptom se duc la spital, iar cel de lîngă el se comportă după ideea să-i zic așa continentală, se izolează și așteaptă trecerea pandemiei. Ar fi cu adevărat un dezastru. Ce vreau să spun este că, mai mult ca niciodată, trebuie să cîntăm toți aceeași muzică. Ori aia, ori aia, dar aceeași. Cît despre posibila pedagogie care se degajă din această pandemie, voi mai avea ocazia să vorbesc în zilele care urmează.