Cu mucii în fasole

Ce faci cînd n-ai mușchi, dar tînjești să arăți ca Arnold? Te duci la sală, da, dar asta necesită voință de fier, dedicație, seriozitate și implicare. Iar tu nu prea ai nici una din aceste calități și, în plus, ai nevoie de mușchi de pe o zi pe alta. Cît să dai doar impresia că ai voință, dedicație, seriozitate, implicare.

Așa că ce faci? Îți sufleci mînecile, ca să pară că-ți pleznește mușchiul pe dedesubt? Îți rulezi marginile pantalonilor ca să pară ca ai picioare mai compacte? Sau intri în PSD?

Căci pare că, în dorința de a-și umfla niște mușchi pe care nu-i are, PSD-ul tot dă cu mucii în fasole.

Organizează un miting fastuos, ca să spargă „concurența”, aduce sute de mii de oameni din toată țară ca să arate lumii cît sînt ei de iubiți. Pe oameni îi lasă o zi întreagă cu ochii în soare – la propriu. Liderii au descins, precum zeii din Olimp, abia pe seară, nefăcîndu-și timp pînă atunci să coboare să-i salute – darămite să-i întrebe de problemele lor. Au catadicsit, ce e drept, să le tragă de la tribună niște discursuri pline de platitudini. Vă amintiți de jalnica pastișă a telefoanelor aprinse? Liderii, pe scenă, cu mobilele scoase și zîmbete de reclamă la pastă de dinți, publicul, în arenă, plictisit și obosit. Mi-au trecut, atunci, prin minte versurile lui Topîrceanu: „Ce-ai cu noi, mă, pentru ce să dăm cu var?”

Mai aproape de zilele noastre, plăcuțele buclucașe. Un domn decide să facă o cioacă. Își înmatriculează mașina cu înjurătura pe care o știm cu toții. Ne amuzăm, haha, vedem pe Facebook niște poze, trecem mai departe. Sau am fi trecut mai departe – dacă guvernanții nu-și umflau, din nou mușchii, punînd în mișcare rotițele unui întreg sistem. Ca să ce? Să ne arate, nouă, ăstora plătiți de Soros, că noi n-avem glume din astea cu ei? Că în țara asta ei sînt stăpînii, iar noi, ciocu’ mic? Au creat o ridicolă furtună într-un pahar cu apă.

Și ajungem chiar în zilele noastre. Mitingul din 10 august. Diaspora. Emoție. Un gest, nu o revoluție. Niște români veniți din exil pentru a arăta că iubirea autentică de țară e cea mai grea de vindecat. La partid au pregătit terenul, au dat sfoară în țară că vor fi violențe – și au fost, apoi au creat un scenariu grotesc pe care acum nu și-l mai asumă nimeni, aruncînd pisica moartă de la unul la altul.

PSD-ul, la mitingul diasporei, și-a umflat niște mușchi pe care nu-i are. A mizat pe o forță disproporționată, s-a comportat isteric, întocmai ca o jivină încolțită. A provocat inutil traume și durere, obținînd, de fapt, exact ceva de care nu mai avea nevoie: a realimentat revolta contra sa. Pe românește, a dat, din nou, cu mucii în fasole.