Cratițele româncelor
Oale sub presiune, oale mici, oale mari, tigăi și ceaune. Avem de toate. Societatea ni le dă cu dărnicie. Ne permite, bineînțeles, să avem și carieră, să fim și emancipate, dar, la o adică, trebuie să ne cunoaștem locul. Să știm să jonglăm și cu un set de cratițe. Căci în România, o femeie parcă nu este completă dacă nu-și întemeiază și o familie și nu are, cel puțin, un copil.
De la reclame la emisiuni TV, imaginea „femeii de casă” este unul dintre cele mai folosite stereotipuri de gen. Chiar dacă dimineața pleacă la serviciu cu o servietă, seara trebuie să valseze înspre casă și cu o sacoșă de cumpărături. Chiar dacă o vedem concentrată în ședințe, conducînd multinaționale, o vedem apoi și în bucătărie, învîrtind veselă în ciorbă. Vorba reclamei, poate să le facă pe toate dacă are un fixativ puternic sau un deodorant long lasting. În oglindă, vorba altei reclame care punctează ineditul unei răsturnări de situații, un tată care își hrănește copilul vrea să demonstreze că poți „să fii părinte cu normă întreagă, chiar dacă ești tată”. Pentru că, potrivit mentalității generale, rolul de părinte „cu normă întreagă” îi este atribuit, de la sine, femeii.
Deși combătute la nivel de discurs, stereotipurile de gen sînt, încă, o vacă grasă de muls și pentru multe emisiuni de divertisment. Fascinată de grotescul unei asemenea emisiuni, în care concurentele se dau peste cap pentru a cîștiga inima unui mascul alfa și sînt disperate să-și demonstreze calitățile de femeie dezirabilă (adică harnică și devreme acasă), mi-am pus întrebarea cît de greu atîrnă, încă, în viața reală, dincolo de show-uri TV sau găselnițe publicitare, aceste stereotipuri? Trăim, cu adevărat, într-o societate care ne validează doar dacă ne încadrăm în rolul prestabilit? Și, pentru această validare, sîntem oare dispuse să continuăm să facem compromisuri și să ne schimonosim personalitatea?
La nivel macro, potrivit analizei ALEG (Asociația pentru Libertate și Egalitate de Șanse) „România continuă să se claseze pe ultimele locuri în Europa în privința atingerii egalității de gen (conform Indexului Egalității de Gen publicat de EIGE în 2017 România avea 52,4 puncte, în comparație cu media europeană de 66,2), iar domeniile în care se manifestă cele mai mari inegalități în România sînt: accesul la funcții de conducere (în politică, economie și social), timp și resurse financiare.”
Mai la firul ierbii, Andreea Bragă, directoarea executivă a Centrului FILIA (un ONG care se ocupă de prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor și egalitatea de șanse între femei și bărbați) a afirmat, într-un interviu la Adevărul Live, că, potrivit sondajelor, 72% dintre români consideră că o nevastă ar trebui să asculte întotdeauna de bărbatul ei și peste 80% consideră că funcţia principală a femeii este să nască copii.
Stereotipurile de gen se fac simțite în forță și cînd vine vorba de locul de muncă (diferențele salariale dintre bărbați și femei) sau siguranță (realitatea violenței în familie – să nu uităm acea statistică halucinantă conform căreia 55% dintre români au declarat că violul poate fi justificat în anumite situaţii – dacă femeia a purtat o fustă scurtă, a consumat băuturi alcoolice sau dacă a acceptat să se ducă acasă cu un bărbat).
Tabloul nu este unul prea roz. Femeile sînt încă supuse prejudecăților de tot felul și obligate, mai mult sau mai puțin, să se conformeze unor roluri stabilite patriarhal. Pe de altă parte, teoretic, noi sîntem în măsură numerică să schimbăm situația. La începutul anului trecut Institutul Național pentru Statistică arăta că femeile reprezintă 51,1% din totalul populației rezidente din România. Întrebarea se pune: vrem să ieșim din tipare?
Cel mai bun răspuns l-am primit acum cîțiva ani, într-un sat din Gorj. Bărbații erau extrem de nemulțumiți și îngrijorați de schimbările majore care avuseseră loc în mica lor comunitate tradițională. Femeile le plecaseră la muncă în străinătate. „Tragedia” a început cînd acestea s-au întors. Căci nu s-au întors doar cu bani, ci și cu „gărgăuni” occidentali în cap. Nu mai erau dispuse, adică, să ducă tot greul gospodăriei. Își puneau bărbații la muncă. Să facă mîncare, să spele vase și să aibă grijă de copii. În plus, le invadaseră spațiul intim: începuseră să meargă, de unele singure, la cîrciumă.