Copii, mașină românească și regim de mînă forte
Psihologi, sociologi, comunicatori și strategi politici din toate țările, stați liniștiți la locurile voastre! Nu vă mai bateți capul. Profilul președintelui ideal pentru România a fost găsit. E simplu, trebuie să îndeplinească doar două condiții: să aibă copii și să conducă o mașină românească. În rest – fleacuri, daraveri de clopotniță!
Mă întreb de ce o fi fost nevoie de atîtea strategii, atîtea sondaje, atîția bani cheltuiți și ditamai “staff-urile de campanie”, cînd marile adevăruri erau atît de aproape. Ar fi trebuit, din capul locului, să constatăm că avem printre noi două minți luminate, doi “stîlpi ai societății”, doi apărători ai adevăratelor valori și am fi scăpat de o groază de bătăi de cap: Gabriela Vrânceanu-Firea și Valeriu Zgonea.
și, deci, nu poate fi președinte,
, pentru că umblă cu Dacia Duster, recomandîndu-i contracandidatului Klaus Iohannis să “renunțe la luxul limuzinelor germane”. Acestor două faruri călăuzitoare ale politicii românești li se adaugă (dar cu o treaptă mai jos) Dan Șova, care a zis așa (ghici la cine se referea): „Gîngăvia este încetineala vorbei determinată de încetineala minţii. Şi eu sînt convins cînd mă uit la dînsul că este încet la minte. Şi noi avem nevoie de un om inteligent, de un om viu, de un om puternic, nu de un om încet la minte. Cred treaba asta, o susţin“. Ei, acum, cînd am aflat “ce treabă crede” dl Șova, nu e așa că lumea pare mai frumoasă și mai bună?
Bineînțeles, peste afirmațiile primilor doi s-au prăvălit comentariile și “dezbaterile” (am nimerit la televizor, într-o seară, peste o emisiune în care erau inventariate mărcile mașinilor conduse de candidați – mare subiect pe agenda publică, este?...). Bineînțeles că respectivii trebuiau puși la punct pentru gogomăniile spuse. Cică însuși
, în urma unei sesizări din partea unui membru PNL. (Pe dl Șova nu l-a reclamat nimeni – să-l faci pe un om “gîngav” și “încet la minte” probabil că nu e discriminare). Și după aceea? După aceea nimic. Mergem mai departe, spre noi culmi de lipsă de civilizație și progres.
Felul cum arată pînă acum campania electorală mi se pare de o iresponsabilitate vecină cu sinuciderea în masă. Nu se discută, de fapt, despre nimic relevant, nici una dintre temele majore din “fișa postului de președinte” nu e dezbătută ca lumea. Sau se discută cu jumătate de voce, spațiul public fiind acoperit de zgomotele prostiilor, măgăriilor, aiurelilor rostite din toți bojocii de tot felul de aleși ai neamului. Pe care, apoi, “opinia publică” le înghite pe nemestecate și le dă mai departe: la televizor, pe Facebook, pe forumuri, pe bloguri etc. Cineva aruncă o vorbă proastă în apă și alții sar cu miile s-o scoată de acolo, ca s-o admire în toată goliciunea ei. Chiar n-avem despre ce discuta? Cu război în Ucraina vecină, cu Rusia tinzînd spre un fel de “regim al sovietelor” mai parșiv, cu o Uniune Europeană tot mai stîngace, cu o nouă generație de teroriști islamici față de care (vorba lui Laurențiu Colintineanu) membrii Al Qaeda par niște “pămpălăi”, cu probleme energetice complicate și cu multe alte probleme pe cap, noi avem o altă ocupațiune mintală: ce mașină tre’ să conducă președintele și dacă tre’ să aibă copii. Gata, ne-am pricopsit, am găsit formula președintelui ideal: Victor Ponta îndeplinește amîndouă criteriile.
Felul cum arată pînă acum campania electorală mi se pare de o iresponsabilitate vecină cu sinuciderea în masă, pentru că alungă de pe agenda publică orice temă serioasă, orice discuție sobră și competentă, în favoarea unei gargare meschine. Ceea ce cu siguranță îi va face pe (și) mai mulți alegători să fie dezamăgiți de “clasa politică”, să tragă concluzia că “toți sînt o apă și-un pămînt” și, eventual, după ce noul președinte se va dovedi (avînd copii, desigur, și la volanul unei mașini românești) slab și incompetent,
“un regim de mînă forte” căci “cu ăștia nu se mai poate”. Vi se pare neplauzibil? Mie nu.