Compromisuri în educație

Stimată doamnă Maria Iordănescu,

Citesc cu foarte mare interes articolele scrise de dumneavoastră, iar observațiile făcute de dumneavoastră legate de viața școlii și de educația copiilor le consider corecte. Încerc în următoarele rînduri să vă  explic, pe scurt, de ce se întîmplă ciudățeniile pe care le-ați menționat, de ce există aceste compromisuri majore față de ideea de valoare și de educație.

Ați remarcat într-un articol anterior lipsa de valoare, chiar ciudățenia producțiilor de pe site-urile didactice. Păreați mirată cu nu există o autocenzură.  Dacă v-ați uita la discursurile de pe forumuri, ați vedea alunecarea oricărei discuții spre o ceartă particulară între cîțiva forumiști care și-au mutat conflictele on-line. De asemenea, dascălii au devenit mari scriitori. Foarte mulți au publicat cel puțin o carte, metodică, teste, literatură, știință, cărți cu un tiraj mic, rămase exclusiv în biblioteca autorului, dar care justifică primirea cîtorva puncte în plus în cazul unor transferuri sau concursuri. Ce provoacă această abundență de materiale didactice? Nevoia de supraviețuire, respectiv un sistem neașezat, în care se uită principii de bază.

Există numeroase plîngeri legate de programele școlare supraîncărcate, de conservatorismul școlii în ceea ce privește strategiile utilizate, de superficialitate etc. Nu prea vrem să recunoaștem, însă, că ocupăm foarte multe ore de  curs cu activități extrașcolare/extracurriculare fără relevanță. Activitatea aceea, pomenită de dumneavoastră, dedicată „tradiției zilei îndrăgostiților” s-a desfășurat cel mai probabil în timpul orelor, învățătoarea producînd nu doar un proiect didactic, ci un proiect educațional în urma căruia și-a oferit o diplomă. Există tot felul de zile de sărbătorit (a somnului, a apei, a aerului etc). Se sărbătoresc în întervalul orar dedicat cursurilor pentru că elevii mici au după ore un alt program și nu pot fi ținuți oricît, elevii mari nu participă la astfel de activități în afara orelor. După o zi petrecută făcînd serbare, a doua zi se recuperează timpul irosit și astfel se ajunge la o lecție lungă, dificilă, dictată, nefiind timp de altă abordare. Or, pe parcursul unui semestru sînt multe astfel de zile, ore, dedicate unor evenimente irelevante. Sînt propuse de profesori, de fundații care găsesc în școli un grup țintă captiv, iar profesorii acceptă pentru că primesc o adeverință, de  inspectoratele școlare și de minister, de autorități locale și de alte instituții care găsesc în mediul școlar un public ușor manipulabil. (Un exemplu personal: O doamnă doctor susținută de o fundație ne-a propus o activitate de o oră cu liceeni. A cerut însă explicit să programeze activitatea în timpul orelor de dimineață, la discipline de bacalaureat, cu argumentul: „la alte ore chiulesc copiii și nu-i mai prind”). Pentru un profesor, o adeverință, o diplomă de la o astfel de activitate sau care să ateste participarea la un simpozion sau publicarea unei lucrări, indiferent de conținut, înseamnă mai mult la dosar decît activitatea la clasă. Nimeni nu se întreabă cum se pot face atît de multe activități, de multe ori în același interval orar și toate suprapuse pe orele în care se presupune că are loc activitatea curentă. Nimeni nu se întreabă ce se petrece cu majoritatea elevilor cînd dascălul pleacă „cu proiectul” cu un grup mic de elevi. De asemenea, producția de carte vizibilă la editurile  mari, cu succes prin școli, este o parte mică a producției de carte didactică. școlară, dovedită în dosarele pentru gradații de merit sau pentru alte situații.

În condițiile acestea, ne mirăm la fiecare examen național de slaba pregătire a elevului. Este o ipocrizie, pentru că știm că noi, adulții, i-am învățat pe elevi că se poate lipsi de la școală oricînd,  cu orice pretext, pentru că „sîntem oameni”, le-am dat zece pentru  că au stat cuminți sau au participat la activitatea x, iar părinții au acceptat lucrul acesta. Noi înșine, părinți, profesori,jurnaliști etc, avem o mare problemă, confundînd rolurile. În loc să le deschidem drumuri, creînd oportunități, îi menținem într-un stadiu de copilărie timpurie, de instinctualitate, capitulînd imediat la urletele și șantajul emoțional  al copiilor care învață foarte repede că pot profita de slăbiciunile  celor mari și de anomaliile sistemului de educație. Presa ne va sufoca și anul acesta cu „dezastrul”, „catastrofa” de la examene, citînd perle (unele sînt luate de pe internet, nu din lucrări), și va uita că știrile și foarte multe emisiuni promovează „trăirea vieții”, prezentînd bețiile, actele de violență, comportamente aberante, drept niște forme normale de a fi la vîrsta tinereții. Există o  atitudine condescendentă, dacă nu chiar o elogiere a acestei „libertăți”, „spontaneități” , „lipsei de griji” a tinerei generații, iar elevii, începînd din clase mai mici, repetă fraze, atitudini, idei, promovate în mass-media. Or, nu de puține ori mesajul este că școala, respectiv educația în sens larg, sînt inutile.

Ar mai fi numeroase aspecte de discutat, cert este că toți sîntem de acord că trebuie schimbat ceva, că  trebuie eliminată superficialitatea, că trebuie făcută educație reală, și, în același timp, facem noi înșine compromisuri sau cerem derogări de la regulă atunci cînd vine vorba de interesul propriu.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

Cu respect,
Iuliana GALEȘ