Celebritatea
În 1960, Philip Roth ținea un discurs la Universitatea Stanford, despre „Literatura americană de astăzi”. Și vorbea, printre altele, despre cazul a două surori: Barbara Grimes, în vîrstă de cincisprezece ani, şi sora ei, Patricia, de treisprezece ani, care au fost găsite moarte în Willow Springs, Illinois, în 22 ianuarie 1957, după cîteva săptămîni de căutări. Nimeni n-a fost pus vreodată sub acuzare pentru uciderea lor şi cazul a rămas deschis. Felul în care s-a rostogolit „realitatea” în urma acestei crime e descris de Roth în eseul publicat în volumul De ce scriem (Editura Polirom, traducere de Radu Pavel Gheo), pentru a înțelege cu ce materie primă complicată are de-a face scriitorul în lumea în care trăiește. Și la ce provocări „socio-antropologice” trebuie să facă față dacă vrea să scrie despre lumea în care trăiește.
Ce s-a întîmplat în situația dată, după ce cadavrele celor două fete au fost găsite sub zăpadă, ajunge la grade de ficțiune neașteptate. Ziarele și televiziunea speculează toată istoria și o transformă într-o dramă națională. Aceste protagoniste, „niște fete care nu erau ieșite din comun” devin eroinele celui mai palpitant policier, în care toată lumea din comunitate e implicată. Mamei lor, Loretta Grimes, i se renovează casa, primește donații în bani, o bucătărie nouă și toată atenția mass-mediei. Apare și un tip care spune că le-ar fi omorît: „un golănaş de mahala de vreo treizeci şi cinci de ani, spălător de vase, (...) care recunoaşte că le-a ucis pe amîndouă fetele după ce el şi tovarăşul lui au trăit cu ele vreme de cîteva săptămîni prin tot soiul de hoteluri prăpădite.”
E un criminal sau un mincinos care vrea „glorie” și ea vine repede. Acestui Benny, care e un pierde-vară, i se propune să cînte într-un local de noapte din Chicago, pentru mai multe mii de dolari pe săptămână, iar în Chicago se ascultă „Bluesul lui Benny Bedwell“. Un ziar lansează un concurs săptămînal, „Cum credeţi că au fost omorîte surorile Grimes?“. Și nebunia părea că n-o să se mai termine niciodată. Cel mai probabil, alt caz a venit la rînd și le-a inflamat oamenilor imaginația.
Ca să ne ducem în altă Americă, mai recentă, să ne amintim că, în 2007, a început difuzarea reality-show-ului TV Keeping Up With The Kardashians, care le-a lansat pe orbita celebrității absolute pe surorile Kim, Kourtney și Khloe Kardashian și pe Kendall și Kylie Jenner. O lume întreagă le-a privit „odiseea” vieții de familie. Aceste personaje au demonstrat că poți să fii obișnuit și ieșit din comun, în același timp. Și să cîștigi foarte mulți bani din asta și o mulțime de oameni să vrea să-și cumpere ce porți tu, să mănînce ca tine etc.
Lumea s-a schimbat mult de atunci, dar, în același timp, nevoia de a fi părtaș, apropiat de „celebritate”, dacă nu chiar protagonist pe scena ei, pare că rămîne o constantă. Televiziunea și-a mai pierdut din putere, dar în continuare poate să impună „vedete”. Vinde iluziile cele mai mari, iar Facebook-ul și Instagram-ul vin și consolidează „soclurile” și reduc distanțele.
Oricine pare doar la o aruncătură de băț. Te poți apropia din ce în ce mai mult de „idolul” tău. Nu te împiedică nimic să-i scrii oricînd, fie zi, fie noapte, ca și cînd l-ai cunoaște. Direct, fără nici un fel de introducere, îl întrebi unde e, ce face. Totul devine fluid. Și spațiul public, și cel privat. Și anonimatul, și celebritatea. Un vîrtej de simulacre, în care omenirea conectată vrea, cu orice preț, recunoaștere.