Cea mai frumoasă piesă din lume
În fiecare secundă din fiecare minut din fiecare oră ş.a.m.d. din fiecare încăpere din fiecare clădire din fiecare oraş din fiecare ţară ş.a.m.d., se aude cea mai frumoasă piesă din lume. Există miliarde de piese ca asta (nu m-am priceput niciodată la numere, nu ştiu dacă sînt miliarde sau milioane sau trilioane), dar miercuri seară, după ora 22.00, într-un club din Bucureşti, cea mai frumoasă piesă din lume va fi „Two Women” de la The Angels of Light, cîntată de Michael Gira. Gira e patriarhul Swans, trupa de rock experimental cu care a făcut dezastre („sonic overload”, zice Gira) pe scena muzicală new yorkeză de la începutul anilor 80 şi pînă finalul anilor 90, după care a luat o pauză destul de mare (1997-2010), întorcîndu-se apoi, cu album, turneu şi tot tacîmul, spre încîntarea extatică a fanilor. Anul trecut, Swans au cîntat în Bucureşti, într-o sală plină de lume şi fum - am mai prins locuri doar în stînga scenei, pe o masă (sau chiar pe boxe, nu mai ţin minte) - şi ne-au făcut creierii praf.
De data asta, Gira se-ntoarce singur. Mai acustic, mai cuminte, mai de suflet. După ce-a terminat-o în ’97, temporar, cu Swans, şi-a făcut alt proiect, Angels of Light (după cum îi spune şi numele, e jumătatea mai puţin brutală a lui Gira), cu care a scos şase albume de studio şi unul live. Cînd pleacă singur în turneu, alege piese de la Angels of Light, de la Swans şi din cariera solo. Una dintre piesele astea, ultima de pe albumul How I Loved You, e „Two Women”, o cîntă aşezat pe scaun, cu chitara-n braţe şi partiturile-n faţă, 12 minute perfecte de inimă care bate din ce în ce mai tare. Miercuri seară, „Two Women” o să fie pentru mine cea mai frumoasă piesă din lume. Începe cu „I wrote a poem/ on your porcelain white back”, şi continuă aşa:
„and you, you cut the cord in me,
and you, you wore the mask—
painted red, with golden cross,
and in your hands of glitter blue,
you hold the knife that cuts the sun,
the polished knife, it cuts me too.
And I'm nailed onto your shadow,
and I thank you for my birth,
I hear your voice, like silver crystals,
raining tears upon these words.
And I, I remember
I remember who you were.
I saw you standing in the ruins,
cut from white stone and yellow earth . . .
Then you come for me . . .
Through the hills of iron,
through the leaves of rust,
through the turning white mist,
through the steel wire and underbrush,
through the lines that mark your face,
through the living joy that I erased,
beneath the pools of shining glass,
beneath the water and through the past . . .
You come for me, and you come for me . . .
You put your eyes in my head,
you put your voice in my mouth,
you put your mind in my mind,
you put your blood in my blood,
you put your hand into my side,
you put your lips onto my skin...
and you come for me, you come for me . . .
and you come . . .
And the fire will burn my eyes out,
but the truth will refuse to leave my mouth.
And the water will run thick black,
and this planet will rupture and crack.
And you people will whisper with her name,
and your children will curl up in the flames.
And her fingers will touch the empty space,
and the starlight will shine behind her face.
And her body will show the secret heat,
and the ocean will gather at her feet.
And her two arms will hold the life I lost,
but her blue eyes will nullify the cost—
of attrition, self-hate and inner rage,
running down my face and through my veins.
I'll kneel naked upon the burning coals,
I'll steal the diamond that flashes in your soul,
if you'll come for me—
if you come for me—
Will you come for me . . . ?
And we'll rise above,
we'll rise and rise and rise above . . .
(I can't live without you.)”
Miercuri seară, The Great Annihilator se-mblînzeşte. O să fie bine.
Bibliografie suplimentară: interviu cu Michael Gira luat de Sasha Frere-Jones pentru blogul The New Yorker