Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?

Vă amintiţi întrebarea care vi se punea cînd eraţi mici, acea întrebare care părea că deschide dintr-o dată un întreg univers de posibilităţi, care vă punea în faţa unei vitrine pline cu jucării – toate accesibile (chiar dacă doar în teorie)?

„Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?” era, cel puţin pentru mine, una dintre cele mai frumoase, dar şi grele întrebări ale copilăriei. Căci, Balanţă fiind, tot timpul mi-a fos greu să aleg. Mai tot timpul ezitam cînd mi se puneau în faţă alegeri aparent simple de genul: vrei o amandină sau o mascotă? Era greu să decid pe loc, mai ales cînd aveam de-a face cu două prăjituri atît de asemănătoare, amîndouă dulci şi amîndouă cu ciocolată. Era la baza ezitării mele frica unui potenţial regret. Dacă nu am făcut alegerea cea bună? Mai am timp să mă răzgîndesc?

Bineînţeles, greutatea de a alege între cele două prăjituri nici nu s-a comparat cu adevărata mare alegere de mai tîrziu: la ce facultate vrei să mergi? Am preferat atunci să las responsabilitatea pe umerii mamei. Eu voiam să dau la Litere, dar ea m-a îndemnat să dau examen la... birotică. Un colegiu în cadrul Facultăţii de Litere la care, chipurile, nu era atîta concurenţă precum era la Litere. Am ascultat-o aşadar, urmînd însă să am o dezamăgire cruntă: în ziua examenului concurenţa la Colegiul de Birotică crescuse uluitor de mult – erau în jur de 30 de oameni pe loc, cea mai mare concurenţă dintre toate facultăţile din Bucureşti, din acel an. Drept pentru care am picat.

Enervată că n-am mers „pe barba mea”, mi-am jurat ca anul viitor să dau examen „unde vreau eu”. Iar eu, după cîteva săptămîni de îndelungi chibzuinţe mi-am dat seama că vreau să mă fac psiholog. Mama n-a mai zis nimic. Aşa că m-am pus cu burta pe carte, schimbînd cu 180 de grade profilul educaţiei mele de pînă atunci.

Anul următor am susţinut examenul şi am intrat. Însă după doar cîteva săptămîni de cursuri, am intrat într-o gravă depresie căci alesesem o plăcintă cu telemea, cînd eu vroiam de fapt o amandină. Îmi venea să urlu de plictiseală şi de sentimentul de pietroi pe piept pe care îl aveam cînd participam la cursuri. Psihologia nu era deloc, dar absolut deloc pentru mine.

Drept pentru care, anul următor, am renunţat la Psihologie, am revenit la Facultatea de Litere, unde am dat, am intrat, şi am rămas. Căci la asta mă pricepeam.

Toate aceste amintiri mi-au revenit cînd am citit un articol pe pagina Yahoo România, un articol despre alegerile profesionale pe care le fac azi tinerii absolvenţi de liceu. Este vorba despre un studiu realizată de Samsung Electronics România, împreună cu D&D Research. „Studiul”, se specifică în respectivul articol, „vine în contextul în care cifrele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Superior (ARACIS) arătau, în 2012, că 74% dintre românii care au absolvit o instituţie superioară de învăţămînt nu sînt mulţumiţi de profesia aleasă. De asemenea, 80% dintre absolvenţii români lucrează în alt domeniu decît acela pentru care s-au pregătit, iar majoritatea absolvenţilor nu-şi găsesc un serviciu după finalizarea studiilor.”

Conform aceluiaşi studiu „cei mai mulţi dintre elevii de liceu vor să devină avocaţi (15,4%), programatori (12,9%) şi actori (11,4%)” (este vorba despre un eşantion de 4 mii de elevi din principalele oraşe din vestul ţării)”. Pe segmente „băieţii sînt interesaţi cel mai mult de domeniul IT. Un procent de 38% dintre ei au spus că vor să devină programatori sau ingineri de sisteme informatice. În cazul fetelor, cele mai multe dintre ele au ales în primul rînd o carieră de avocat (20%). În plan secundar, ele sînt interesate şi de profesii sociale, în alegerile lor numărîndu-se profesii precum medic, psiholog sau profesor.”

Nu ştiu cît de mult contează astăzi înclinaţia personală a unuia sau a altuia către un anumit domeniu. Nu ştiu cîţi se mai lasă „mînaţi” de părinţi sau de propria gîndire, în alegerea viitorului. Azi, din păcate, prea puţini tineri îşi mai permit luxul de a-şi alege un viitor care nu e pe placul „pieţei muncii” şi încă şi mai puţini îşi mai permit răsfăţul de a renunţa la o facultate la care abia au intrat, pe motiv că... s-au răzgîndit.

Azi - lucru confirmat şi de studiul amintit - în alegerea facultăţii contează foarte mult, uneori prea mult, cerinţele de pe piaţa de muncă şi concurenţa acerbă în construirea unui viitor. Astăzi, cînd intri la o facultate, o faci ca să fie făcută, chiar dacă nu-ţi place – banul contează mai mult ca visele.

Mulţi se descurcă aşa. Cînd îţi permiţi vacanţe în străinătate, maşină şi casă, nu poţi spune că ţi-ai ratat viaţa. Mă întreb însă cum te simţi, după o vreme de mers pe un drum impus, cînd reauzi în minte acea întrebare frumoasă a copilăriei: ce vrei să te faci cînd vei fi mare? – pe atunci tot universul era al tău şi îţi permiteai să fii oricine ai fi vrut tu să fii.