Ce se citește (și ce nu) pe Facebook

E adevărat că Facebook poate fi o „oglindă” foarte bună a ceea ce scrii, însă să nu uităm că aici există doar o categorie de cititori. A te adresa doar lor, cu riscul de a deveni dependent de Like-uri și Share-uri, înseamnă de multe ori a-ți însuși mici trucuri și a-ți „confecționa” textul în așa fel, încît „să meargă” bine pe Facebook (și asta s-ar traduce în, să zicem, peste 10.000 de vizualizări pe site). Ceea ce nu mi se pare onest, mai ales că feedback-ul (e adevărat rapid) de pe FB nu este neapărat cel real și nu ilustrează întotdeauna valoarea în sine a articolului.

Cînd, în 1996, am ajuns pentru prima oară la redacția revistei Dilema (pe atunci), cu un text scris de mînă pe două coli A4 (pe care, fie vorba între noi, îl transcrisesem de trei ori ca să fie cît mai citeț), nu-mi puteam imagina că în anul 2014, articolele de ziar vor circula de un cititor la altul într-un mediu virtual cu viteza click-ului și că vor primi un feedback aproape instantaneu (like-uri și comentarii). Probabil că dacă în acel an 1996, ar fi existat bloguri și Facebook nici nu mi-ar fi trecut prin cap să iau din Romană autobuzul 131 și să îndrăznesc să bat la ușa redacției, fluturînd două foi scrise de mînă. Cel mult aș fi trimis un e-mail, dar nu cred… căci ar fi fost destule locuri pe Internet unde o adolescentă cu chef de scris s-ar fi putut exprima, așteptînd aprecierea unor prezumtivi cititori. Îmi amintesc bine momentul în care am primit la redacție prima scrisoare care mi-era adresată și care comenta un articol publicat de mine (scrisoare cu plic, trimbru etc. livrată de Poșta română, lol). O emoție fantastică! Era prima dovadă palpabilă că cititorii chiar există, sînt oameni reali care cumpără revista, citesc și se gîndesc la ceea ce ai scris, ci nu arunci pur și simplu niște texte în neant. Acum să te bucuri pentru fiecare Like sau Share ar fi de-a dreptul ridicol. Îmi amintesc și de discuțiile de prin anul 2000 cu un amic care s-a dovedit ulterior a fi un vizionar în ceea ce privește amploarea „fenomenului” numit Internet. Vroia să facă un soi de revistă a presei online și spunea că nu textele care vor fi postate acolo erau importante, ci cititorii cu reacțiile lor. Puțini au fost cei care i-au dat dreptate atunci, dar amicul meu a mers mai departe cu ideea lui și așa a apărut Hotnews.ro.
Revin la timpul prezent în care noi, cei care „ne-am format” în perioada presei „pe hîrtie” trebuie să ne adaptăm vrînd, nevrînd. E adevărat că Facebook poate fi o oglindă foarte bună a ceea ce scrii, însă să nu uităm că aici există doar o categorie de cititori. A te adresa doar lor, cu riscul de a deveni dependent de Like-uri și Share-uri, înseamnă de multe ori a-ți însuși mici trucuri și a-ți „confecționa” textul în așa fel, încît să meargă bine pe Facebook (și asta s-ar traduce în, să zicem, peste 10.000 de vizualizări pe site). Ceea ce nu mi se pare onest, mai ales că feedback-ul (e adevărat rapid) de pe FB nu este neapărat cel real și nu ilustrează întotdeauna valoarea în sine a articolului.
Dar să vedem ce „merge” și ce nu „merge” pe FB (doar cîteva observații personale din ultimul an, mai completați voi dacă aveți cu ce):
-textele scurte, „de opinie”, de preferat o opinie categorică și asumată care să poate fi contestată de unii sau îmbrățișată de alții. Pe Internet, nu prea ai timp să te gîndești la nuanțe. Titlurile chatchy, de tipul „sentință” sau un pic agresive au și ele de cîștigat.
-Din păcate nu „merg” reportajele lungi, bine documentate, obiective, scrise cu stil. Degeaba atragi atenția asupra unui text „frumos”, o să ia cinci like-uri de la rude și prietenii apropiați. Și nu-l distribuie nimeni. Pe net nu se citește „literatură”. Deși, hm, în ultima vreme, tendința aceasta pare să se schimbe, ceea ce e de bine. Reportajul narativ cîștigă încet, încet teren (mă gîndesc și că viața din companii a devenit un pic mai relaxată și pauzele de masă ceva mai lungi).
-În mod surpinzător, nu „merg” cazurile sociale, oamenii s-au cam săturat să le plîngă de milă altora. Și parcă nici articolele de atitudine civică, aici societatea noastră are mari probleme, nu prea ne interesează ce e dincolo de preșul nostru.
-Hit-uri sînt textele care critică și zic ceva „de rău”. Ce e „de bine” e minunat, dar e neinteresant. Din nou, „merg” textele de tip gossip, „de pe surse”.
-Textele politice și aici era de așteptat. Trebuie să știm fiecare în ce barcă este, ca să știm cu cine ne împrietenim și ne desprietenim, nu-i așa?
-Nu prea sînt citite cronicile de film și recenziile de carte, decît strict de către cei care au o legătură directă cu aceste domenii. O explicație ar fi că după ce citești cronica, ar trebui să vezi și filmul sau să citești și cartea… așa că „ți s-a dat greu”.
-Nu prea au trecere articolele despre probleme serioase și grave ale societății. Cazuri de corupție, nedreptăți în justiție, instituții publice „defecte”… pînă în 20 de like-uri, doar așa „de control”, să nu ne batem prea tare capul cu asta!
-Comunismul (și tot ce ține de el) nu mai e la modă și nu mai „înduioșează” pe nimeni. De multe ori, cînd mă uit pe FB, am senzația că nici n-a existat vreodată comunism în România… oricum e un subiect închis.
-Au succes articolele care vizează noul middle class (nu știu cît de middle este, dar există). Viața în corporații. Creșerea copiilor sau, că așa e la modă acum, parenting. Un stil de viață sănătos etc.
-Sistemul românesc de învățămînt, ca subiect, în toate formele lui. Pentru că aici e o mare problemă. Se observă un interes mai mare al mamelor decît al taților.   
-Și pentru că FB e plin de surprize, așa cum am mai spus, m-a mirat, la un moment dat, numărul mare de vizualizări la un text de-al meu destul de banal, de altfel, care conținea în titlu cuvîntul „medium”. Deci, supranaturalul e printre noi!