Ce nu-i bine cu Moise Guran. Și cu noi
Televizorul meu e mai degrabă un fel de “home cinema” sau de cinematecă la domiciliu: mă uit doar din cînd în cînd la un film vechi pe TCM sau MGM. Uneori îl mai supun la o tură scurtă de zapping, cu gîndul în altă parte. Și cam atît. În rest, Internetul să trăiască... Căci mă mai uit și la alte producții TV, dar online.
Dar la
mă uit nesmintit. Nu pentru că m-ar pasiona economia sau pentru că aș avea bani de investit, ci pentru că mi se pare singura emisiune din care înțelegi cu adevărat cîte ceva despre lucrurile care contează în lumea de azi. Și care e la obiect, informată, documentată. (Mă rog, spun banalități: nu așa ar trebui să fie orice emisiune TV?). Mi se pare că Moise Guran face un lucru excepțional “traducînd” economia pe înțelesul tuturor. Tinerii de azi, crescuți în libertate, au ocazia să pornească sănătos, de la bun început, relația lor cu banii, cu minimele cunoștințe economice care fac parte din cultura generală, să înțeleagă mai bine chestiunile macro- și micro-. Noi, cei crescuți înainte de 1989, cînd salariile și prețurile erau fixe, iar posibilitățile de “investiții” se reduceau (în cel mai bun caz) la apartament de bloc + Dacia 1300, a trebuit să recuperăm și să pricepem – mai ușor sau mai greu – cum devine cazul cu economia de piață. Mulți s-au perindat pe la TV să ne explice, puțini au reușit să iasă din limbajul specialiștilor. Moise Guran reușește mai bine decît toți și transformă temele economice (aparent aride) în subiecte interesante și palpitante.
În plus, omul e fenomenal de simpatic. E el însuși pe ecran, nu are “morgă” și nu se străduiește să fie cum scrie la carte. Uneori se încurcă și își cere scuze, alteori se auto-apostrofează cu umor (“Gurane, dacă spui chestia asta o să arunce oamenii cu telecomanda în televizor...”), uneori face pe “învățătorul” (“vreau să vă fac să înțelegeți mai bine problema asta”), alteori divaghează povestind pe unde a fost și ce-a văzut, ca să revină apoi la subiect. În toate astea, e natural și firesc. Și zîmbește: anunță creșteri de impozite, zice că s-ar putea să avem șomaj ori inflație, se teme că fug investitorii, dar zîmbește. Să mai spun de ce e bine și sănătos să te uiți la un om natural, firesc, zîmbitor într-un peisaj televizual dominat de încruntături, certuri, interjecții și mutre grave sau hăhăieli fără rost?
Mai e ceva important.
nu cade în ipocrizia cu care alții se dau imparțiali și obiectivi (dar nu le iese). El își asumă opiniile, poziția, subiectivitățile, preferințele. Dar o face cinstit, pe față, eventual exprimîndu-și îndoiala despre propriile opțiuni, lăsînd loc de obiecții și contraargumente. Uneori e chiar “militant”: de pildă, cînd tot repetă că, dacă vrem să o ducem mai bine, trebuie să avem locuri de muncă în care să existe “mai multă valoare adăugată”. Și tot repetă, dîndu-ți senzația că așa gîndeai și tu, ca simplu diletant, deși el are în spate o documentare serioasă, lecturi, cifre etc. După care iar zîmbește, zice că s-a îndepărtat de la subiect și revine la graficele cu cursul euro sau cu prețurile la imobiliare. E foarte bun Guran ăsta, te uiți la el și zici că se poate face și la noi televiziune normală, cu cap, cu inteligență, cu viață și cu subiecte adevărate.
Și totuși, de ce am zis în titlu că ceva “nu e bine”? Nu e bine că omul e singur. (Să mă ierte alți realizatori TV foarte buni – mai sînt cîțiva...). E singurul, după gustul meu, care stăpînește foarte bine un domeniu și îl traduce perfect în limbajul TV, cu consecvență și pasiune. E singurul care demontează sistematic prostia asta aflată de mult timp în circulație: că, dacă vrei audiență și popularitate, la televizor tre’ să vii cu scandaluri, controverse, urlete și descheieri la nasturi. E singurul care face praf prejudecata că temele serioase și complicate (bunăoară, economia și finanțele) nu-s bune pentru TV, că nu pot fi explicate pe înțelesul tuturor și se plictisește publicul.
Mă gîndesc cîteodată că ne-ar mai trebui “niște” Moise Guran. De pildă, unul care să facă o emisiune – în același stil – despre educație: un subiect care interesează pe toată lumea, ca și economia. Sau altul care să facă o emisiune simplă, clară, interesantă și la obiect despre știința contemporană (din copilăria mea, de la Andrei Bacalu, n-a mai avut televiziunea din România așa ceva). Sau – de ce nu? – unul care să explice dilemele și provocările globalizării. Și care să demonstreze că asemenea teme nu sînt nici plicticoase, nici rezervate doar unui public restrîns de “cunoscători”, nici nu omoară audiența, ci sînt esențiale pentru orice om.
Deocamdată, n-avem așa ceva. Așa că mă uit la Moise Guran.