Care-i treaba cu FB

Încerc să pun cap la cap aici, la repezeală, cîteva încrucișări recente cu susnumitul FB, pre numele său adevărat Facebook, pe care nu l-am pus întreg în titlu din motive pe care le veți afla dacă veți citi mai departe.

● Am citit cartea lui Teodor Baconschi,

. Citiți-o, merită. Nu e o “monografie”, nu e un “studiu” și nici nu are pretenția că ar fi ceva de acest gen. E un eseu scris în stilul dens, plastic, compact și elegant al autorului, în care veți găsi mai mult decît considerații despre Facebook. Sînt și meditații asupra geopoliticii contemporane,  și reflecții consistente despre morală, și altele. Cartea are, cu bună intenție, un “ce” provocator, numai bun pentru a stîrni, în spațiul românesc, o dezbatere – așa cum se întîmplă și pe alte meleaguri. La prima vedere, Teodor Baconschi pare mai degrabă a fi contra acestui mod de socializare, dar de fapt se declară fascinat de lumea pe care o scoate la iveală FB. Mai ales că practică el însuși “socializarea” pe Facebook. Cred că ar merita să dezbatem cît putem de serios – dar și de relaxat – ce se întîmplă cu noi cînd “intrăm pe Facebook” și dăm click-uri, like-uri, share-uri la toate alea. O spun ca unul care frecventează destul de puțin numita rețea de socializare – de obicei, mă mulțumesc să-mi pun acolo articolele pe care le scriu (ca să nu mă uite lumea de tot) și mai arunc cîte-o privire fugară să văd ce postează alții și despre ce se mai dezbate asiduu, care mai e “ocupațiunea mintală” a lumii încare trăim...

● Colega mea Luiza Vasiliu și-a suspendat contul de Facebook și a scris un articol despre asta (unde zice că, pe FB, și-a adunat știrile, muzicile, filmele, cărțile

).

Paranteză. Ca să creștem traficul pe dilemaveche.ro (chestie de care avem nevoie ca să obținem publicitatea care vă enervează pe dvs., cititorii noștri, dar ne ajută pe noi să supraviețuim, astfel încît Dilema veche și dilemaveche.ro să mai existe și mîine), promovăm pe bani cîte un articol. Că așa a hotărît Facebook la un moment dat, după ce s-a tot lăudat ani întregi cu gratuitatea: “este și va rămîne gratis”. Va rămîne, dar depinde ce vrei să faci. Dacă ești o revistă și vrei să-ți citească lumea articolele, tre’ să dai 3 lei, 5 lei, 10 lei ca să-ți mai vadă postările încă vreo mie-două de inși. Am închis paranteza.

Am încercat să promovăm articolul Luizei, care se numește “Nu mai am Facebook”, și după cîtva timp am primi un mail de la însuși Facebook în care zicea că “your boosted post wasn’t approved”. Cică regula e să nu accepte promovarea unor chestii care conțin în titlu cuvîntul “Facebook” și orice referire la el. “S-a supărat Facebook pe tine”, îi zic Luizei. “S-a supărat că i-am luat numele în deșert”, îmi răspunde Luiza. Care va să zică, îmi sugerează Facebook, chiar dacă plătești, nu e cazul să te iei de noi, da? Simt că mă enervează Facebook ăsta, începe să aibă un comportament de Big Brother.

● Cică mai multe ziare americane,

negociază cu Facebook să găsească o formulă prin care să posteze conținut jurnalistic

pe FB. Adică să ne vină direct sub nas și sub priviri articole din ziare, fără să mai fie nevoie să mergem pe site-urile lor. Nu știu cum va arăta concret asta, dar – Sfînt Triumf al comodității! – mi se pare că începutul sună prost. Probabil pentru că sînt eu, de cînd mă știu, un obsedat cititor de presă și mă uit, de 20 de ani încoace, cum se tot transformă ziarele și revistele și uneori nici ele nu mai știu încotro s-o ia. Mă apucă brusc temerea că Facebook va ajunge un fel de Marele Ziar al lumii, “Ziarul”,

în care se vor dizolva identitățile, stilurile, personalitățile tuturor ziarelor și revistelor înfometate de

-uri și

-uri ca să poată supraviețui și mîine. 

Drept pentru care mă grăbesc să închei aceste însăilări și să le pun – evident – pe Facebook. O să încerc să promovez și acest text, o să dau 3 lei pe el, să văd dacă îl păcălesc pe Big Brother. De-aia nu i-am pus numele întreg în titlu.