Călătorie în jurul camerei mele

În 1794, Xavier de Maistre scria Voyage autour de ma chambre/Călătorie în jurul camerei mele. O carte ironică și fascinantă, despre 42 de zile pe care scriitorul, un tînăr ofițer, care luase parte la un duel, a fost nevoit să și le petreacă închis într-o încăpere. Dar asta contează mai puțin, importantă e claustrarea și felul în care reușește acest autor să trasforme această perioadă de viață sedentară într-o călătorie fascinantă. Jurnalul călătoriei sale n-are nici o legătură cu marile expediții sau cu destinațiile exotice, ci cu un teritoriu mic, intim, în care sînt puțini metri pătrați de explorat. Dar viața e cu atît mai condensată și mai intensă.

E una dintre primele cărți la care m-am gîndit în perioada asta, în care sîntem îndemnați să stăm cît mai mult în casă. Acest Voyage autour de ma chambre funcționează perfect și ca metaforă pentru viața scriitorului, în general: personajul a cărui viață se consumă în mare parte într-o cameră, căreia ajunge să-i cunoască fiecare detaliu, fiecare urmă de țînțar de pe perete, sacrificat vreodată pe altarul zilelor de vară. Ceea ce pentru cei mai mulți dintre oameni, care se plîng mereu de plictiseală, pare de-a dreptul de neimaginat.

Sigur că, într-o lume în care hobby-ul universal, oriunde te-ai uita pe profilurile oamenilor de pe platformele de socializare, e descris așa – călătoriile – să îi privezi exact de această mobilitate poate părea cel mai mare chin. Și o pedeapsă fără seamăn. De aceea, acum, mai mult ca oricînd, deliciile acestui „jurnal” de interior devin extraordinare. Felul în care cade lumina într-o casă, o pisică care trece prin cadru, poveștile care ne plac, oamenii dragi la care ne gîndim, timpul acesta pe care ne-am învățat să-l calculăm în fel și chip și care, pentru o vreme, poate să „înghețe”, cărțile importante –  toate ne aparțin și ne populează orice spațiu. Fie el mare sau mic. Așa că eu îi dau dreptate întru totul lui Xavier de Maistre:

„Am întreprins şi efectuat o călătorie de patruzeci şi două de zile în jurul camerei mele. Observaţiile interesante pe care le-am făcut şi plăcerea neîntreruptă pe care am simţit-o de-a lungul drumului trezeau în mine dorinţa de a o face publică; convingerea că ea ar putea fi de folos cuiva m-a ajutat să mă hotărăsc în acest sens. Sufletul mi-e încercat de o nespusă bucurie cînd mă gîndesc la numărul uriaş de nefericiţi cărora le ofer, în felul acesta, un remediu sigur împotriva plictiselii şi o alinare a suferinţelor îndurate. Plăcerea pe care o simţi cînd călătoreşti în propria-ţi cameră este ferită de invidia oamenilor; ea nu ţine de avuţie. Chiar se poate să fii atît de nenorocit, atît de părăsit, încît să nu ai nici măcar o cămăruţă în care să te retragi şi să te ascunzi de toată lumea? Aceasta este singura pregătire de care ai nevoie cînd vrei să faci o asemenea călătorie.” (Editura ALL, traducere de Cristina Pîrvu, 2011)

Încercați! S-ar putea să descoperiți că se poate.

Credit foto: Robert Petreanu