Budapesta în preajma unei întîlniri

17 februarie 2015   DILEMABLOG

Am trecut de curînd prin Budapesta şi mi s-a părut că are asfaltul chiar mai ondulat decît Bucureştiul. Desigur, între Budapesta şi Bucureşti sînt multe diferenţe. Dar poate nu chiar ca între Dunăre şi Dîmboviţa.

Cele mai multe dintre somptuoasele clădiri ale Budapestei suferă încă de înnegrirea şi cojirea tencuielilor, pe care bine o cunoaştem şi de la Bucureşti. Se pare că amprenta comunismului e greu de şters, chiar şi după un sfert de secol.

Ajuns la un hotel central din capitala maghiară am descoperit că dacă nu plăteşti cash, oamenii de acolo au prostul obicei de a-ţi bloca o sumă destul de importantă de pe card, pe post de garanţie. O sumă care, practic,  dublează costul cazării. Deşi încercau să te liniştească, spunîndu-ţi  că banii se vor debloca automat în cîteva zile, ştiam prea bine din experienţă, că dacă n-ai cine ştie ce aranjamente speciale cu propria bancă, asemenea garanţii se deblochează după cel puţin 30 de zile.

Sînt locuri în care procedurile absurde bat bunul simţ şi unde pare limpede că e absolut inutil să întrebi la ce le foloseşte o asemenea garanţie. Totuşi, nu te poţi abţine să nu întrebi de ce recepţionerul îşi permite să-ţi studieze cardul bancar pe toate părţile. Cînd vezi că răspunsul e neclar, n-ai decît să speri că nu e decît un alt obicei prost.

Aşa ceva ar fi de neconceput în Austria vecină, după cum observa o altă turistă româncă. În holul hotelului, ea ni s-a plîns că deîndată ce treci graniţa în fostul lagăr socialist, te poţi aştepta la orice surpriză. Era tot în tranzit spre România, după o vacanţă la schi în Austria şi avea probleme serioase cu acel cochet hotel.

Familiei ei îi fusese repartizat un apartament aflat într-o clădire alăturată, unde însă, atît părinţii cît şi cei doi copii mici, s-au văzut obligaţi să-şi pună mănuşi în mîini şi căciuli pe cap, pentru că apartamentul nu mai fusese încălzit de foarte multă vreme. Recepţionerul dădea din umeri, sugerîndu-le că nu are alternativă.

Nu ştiu cum şi-a rezolvat pînă la urmă compatrioata noastră problema, fiindcă m-am grăbit să-mi iau în primire propria cameră pentru a mă asigura că totul e în ordine. Mi-am adus aminte că cineva îmi povestise cum la Hilton-ul din aceeaşi Budapestă, doar dacă mişcai vreo sticlă din frigiderul bar al camerei, numai ca să te uiţi la ea, un sistem electronic de scanare înregistra costul ei, care ţi se trecea automat în cont. O altă tîmpenie care, probabil, în mintea managerilor trecea drept o culme a eficienţei şi siguranţei.

Revenind la hotelul nostru, bucuros că nu era frig şi că totul părea în regulă, am dat drumul la televizor. Am trecut în fugă de canalele ungureşti dar, în goana zapării, am avut senzaţia că văd cam de multe ori figura lui Victor Orban. N-am apucat să studiez mai bine problema că după canalele ungureşti, am nimerit imediat peste vreo două ruseşti, dintre care, la unul era bine instalată figura frigorifică a lui Vladimir Putin.

Ştiu că amîndoi liderii chiar se întîlnesc la Budapesta zilele acestea, în ciuda opiniei publice din întreaga Europă şi a manifestaţiilor de protest ale ungurilor. În cinstea acestei vizite, premierul maghiar vrea să boteze o piaţă din Budapesta cu numele de Moscova. Nu ştiu cît va dura noul nume, dar mi se pare că amintirea anilor 1956 şi 1989 s-a şters mai repede decît cea a prieteniei tovărăşeşti între popoare.
 

Mai multe