Bine că-i roz

5 martie 2014   DILEMABLOG

Din cînd în cînd, nu foarte des, apare la noi o trupă pe care vrei s-o iei acasă. Vrei să faci cunoştinţă cu membrii ei, să le spui „aşa, domnule, bravo”, să staţi la o bere după concert, să vorbiţi despre cine ce-a mai ascultat, şi dup-aia să vină toţi la tine acasă, să doarmă unii pe canapea, alţii pe jos, alţii în patul în care încap patru persoane mici, iar a doua zi dimineaţa, tu să faci cafeaua şi ei să-ţi cînte din sufragerie, în timp ce tot blocul se-ntreabă cine naiba a dat boxele aşa de tare. Ultima dată mi s-a întîmplat asta cu trupa Lights Out din Cluj, pe care era cît pe ce s-o şi ţin acasă, dar pînă la urmă n-a mai fost nevoie.

Ce vreau, de fapt, să spun, e că a apărut o trupă românească nouă (înfiinţată la începutul lui 2013) şi că ar fi bine s-o vedeţi joi, 6 martie, în Molotov, la al doilea lor concert în Bucureşti. Îi cheamă Fine, it’s Pink, sînt din Iaşi (adică de la mine de-acasă) şi i-am descoperit într-o zi, complet întîmplător, cînd am dat play pe-un YouTube pe care-l pusese cineva pe Facebook. E un live session la Baia Turcească din Iaşi, începe cu bătăi de tobă ca bătăile de inimă, cu o voce care anunţă capitularea, cu nişte chitări care construiesc peisaje ale dezolării, şi totul creşte încet-încet, pînă cînd apar primele explozii, după minutul zece, şi te laşi cucerit, te opreşti din ce-aveai de făcut, închizi ochii, asculţi pînă la capăt, pînă la lovitura finală.

De mult n-am mai aşteptat atîta un concert de la noi, sînt curioasă cum se-aud live piesele pe care le-ascult la boxele laptopului de cîteva săptămîni încoace, sînt curioasă să văd cum pune muzica stăpînire pe spaţiu, cum se-mpacă postrockul cu psihedelicul cu electro-ul, sînt curioasă cum o să arate primul album, sînt curioasă cîţi fani o să facă muzica lor, sînt curioasă să văd cum o să crească. Deocamdată, Fine, it’s Pink mi se pare cea mai bună trupă nouă pe care-am auzit-o în ultimul an. Dacă vreţi să-i ascultaţi la radio, deschideţi eclecticfm.ro. Dacă vreţi să-i vedeţi live, veniţi mîine în Molotov, de la ora 21.00, după care puteţi da o fugă pînă-n Control, unde au concert Robin and the Backstabbers. Mi-ar fi plăcut să-i văd cîntînd pe aceeaşi scenă. Poate data viitoare.

Mai multe