Artă din artă
Uneori, nu doar amatorii, ci şi specialiştii se pot simţi neputincioşi într-o galerie de artă (post)modernă. Abstractizare, conceptualizare, dematerializare, reciclare, reinterpretate, plus multe neologisme au devenit cuvinte comune în analiza lucrărilor plastice contemporane. Analiza e complicată. Reperele nu sînt prea numeroase. Curatorul a devenit un fel de ghid, ba chiar un guru: (inter)mediază receptarea.
Matthew Plummer Fernandez merge şi mai departe, înlocuindu-l pe acest ghid cu un computer. Artistul a creat un program informatic care interpretează informaţia vizuală şi o retransmite, în formă rezumată, sintetizată vizitatorului, propunîndu-i şi o interpretare pentru imaginile abstracte. Computerul lui Plummer Fernandez „vede” metafore şi le traduce pentru minţile prea concrete, prea inflexibile ale oamenilor. Artistul britatnic a introdus în computer cîteva sute de opere de artă din colecţia digitalizată a muzeului londonez Tate Modern.
Rezultatele acestui experiment sînt, de fapt, tot un fel de opere de artă. Căci programul informatic generează figuri de stil pornind de la... figuri de stil. E artă din/pentru artă.