Ai făcut o tîmpenie? Zi-i metaforă!
Există oameni care, după ce fac o nefăcută și sînt atenționați, își activează instantaneu un mecanism de apărare pervers, o defensivă genială prin care nu doar că nu își asumă gafa, ci, mai mult, aruncă blamul asupra celui jignit: „Am făcut o glumă, ce, nu te-ai prins?” - inducînd astfel ideea că ei sînt deștepți și finuț-ironici, iar tu o bleambă tembelă care nu a înțeles șpilul.
Am observat cum acest sistem de apărare, un soi de joc la două capete (nici o legătură cu tactica jocului de snooker) există din plin în apanajul discursului politic de la noi. Faci o declarație aberantă, dacă ține, bine, dacă nu, o dai pe metafore.
Căci rareori un politician, care a făcut o afirmație jignitoare, și-a asumat derapajul cerîndu-și scuze. Mai degrabă a ieșit la atac pe principiul „a fost o glumă” - un principiu transpus parcă într-o lecție la ședințele de partid (și strașnic asimilată), prin acel deja cunoscut: „Am folosit o metaforă”.
Recent, în siajul scandalului provocat de Aurelian Bădulescu la conferința de presă susținută de Nicușor Dan, cînd viceprimarul a adus, pentru a îngroșa grobianisnul scenei, un dulap (!), primarul Capitalei, Gabriela Firea, nu doar că i-a luat apărarea, spunînd că acesta se afla acolo pentru că presa solicitase acest lucru, ci a băgat convenabila metaforă la înaintare. Dulapul adus de Bădulescu la conferința de presă susținută de Nicușor Dan a fost, în opinia doamnei Firea, nu un gest de mahala, ci „o metaforă și un paralelism”.
„Sensibilitățile” poetice ale politicienilor noștri au existat, de altfel, de-a lungul timpului. Anul trecut, în timpul audierilor pentru miniștrii din cabinetul Orban, Eugen Teodorovici și-a motivat „porumbelul” - „Îmi plac curvele, dar nu în politică”- susținînd că a fost, de fapt, o „metaforă”.
La fel, Mihai Chirica, primarul Iașului, și-a explicat afirmația aiuritoare de acum un an - „Congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni sînt coborîte din copac mai deunăzi”- spunînd că a folosit „o metaforă”, ridicînd miza auto-defensivei, susținînd că oricum este o metaforă pe care o folosim „cu toții”.
Cînd, în 2018, Paul Stănescu a fost taxat pentru discursul în care a cerut social-democraților să fie pregătiți de fiecare dată, „cu arma la picior”, acesta a spus, din nou, că a fost vorba despre „o metaforă”.
În 2016, senatorul Daniel Barbu afirma că meseria de politician este o meserie riscantă, „mai riscantă decît misiunea unui soldat în Afganistan” - precizînd, ulterior, în urma criticilor, că a folosit, în mod evident, o „metaforă”.
Faptul că un politician folosește o metaforă nu este de blamat. În schimb, cînd ascunde o gafă sub preșul unei așa-zise figuri de stil, denotă nu doar ipocrizie, ci și aroganță în lașitate. Nu tu ești de vină, ci ceilalți (restul) care n-au avut îndeajuns de multă minte și simțire ca să-ți înțeleagă registrul poetic. Un registru mai potrivit glumițelor de autobază.