Agresivitate

16 martie 2014   DILEMABLOG

O amică îmi povesteşte: în toiul zilei, mergea pe unul dintre bulevardele din centrul Bucureştiului, cînd un individ, în jur de 20 de ani, îi aprinde, brusc, o brichetă în faţă. De amuzament. Amica mea nu-i spune nimic şi trece mai departe, sperînd să nu-l enerveze şi să iasă ceva urît.
*
Traversez, pe trecere de pietoni. O maşină care se apropie cu viteză frînează, doar ca să accelereze cînd trec prin faţa ei. Vociferez. Şoferul se inflamează, dă să iasă din maşină, dar este oprit la timp de un grup de pensionari care văzuseră întreaga scenă şi sar să mă salveze, boscorodindu-l pe individ, aigitînd ameninţător bastoane şi plase goale. Între timp, grăbesc pasul, uimită de inconştienţa mea de a reacţiona la nesimţirea din trafic.
*
În altă zi: aştept, alături de alţi pietoni, culoarea verde a semaforului. În faţa noastră opreşte o maşină cu o duduie la volan. Duduia parchează nonşalant pe zebră, îşi scoate calm rujul. În văzul nostru siderat, începe să-şi contureze cu grijă buzele. Semaforul îşi schimbă culoarea, iar noi, pietonii, ne chinuim să ocolim maşina, ca să putem traversa. De data asta, nu mai spun nimic.
*
Într-un parc, un părinte îşi pocneşte copilul. Copilul urlă, părintele îi mai arde o palmă. O doamnă intervine şi apostrofează părintele. Părintele se enervează, îi aruncă un „nu-i treaba ta, fă”, după care îşi mai pocneşte o dată copilul, pe motiv că „îl face de rîs pe stradă”.
*
Într-o staţie de metrou un bătrîn este atacat de un grup de adolescenţi. Trei fete şi doi băieţi. Îl lovesc cu palmele şi cu genţile, urlînd. Cîţiva body-guarzi angajaţi ai metroului privesc tîmp. Uşile se închid, trenul reintră în tunel. Oamenii par că răsuflă uşuraţi şi nu comentează scena.
*
La intrarea într-un supermarket, o bătrînă se blochează în uşa rotativă. Body-guardul începe să zbiere la ea să nu atingă geamul. Femeia se panichează, se sperie, nu înţelege ce a făcut greşit. Uşa se pune din nou în mişcare. Cum reuşeşte să scape din maşinăria infernală, femeia este luată la rost, violent, de angajatul supermarket-ului: „Nu-ţi spuneam, bre, să nu atingi geamul?”. Bătrîna începe să îşi ceară scuze. Nu mai aude chiar aşa de bine. Atunci, mai bine, să stea acasă!
*
Vecina mea este bătrînă, abia mai merge şi, deşi vis a vis de bloc are un ditamai supermarketul, trage de ea să se ducă mai departe, la un magazin de cartier, de unde abia se întoarce, şontîc-şontîc, cărînd plasele pline.
O întreb: „de ce nu traversaţi la supermarket, că e mai aproape de casă?”
Îmi răspunde: „îmi e frică că nu mă descurc acolo. Mi-e să nu fac ceva greşit.”
*
Mătuşa mea îmi vinde un pont: îmi povesteşte cum, într-o seară, pe la 8, se întorcea acasă. În faţa ei, un grup de tineri gălăgioşi. Cum a văzut pe la televizor numai ştiri despre bătrîni bătuţi, sau oameni împuşcaţi doar pentru că s-au certat cu cîte un dement pe la vreo coadă la un magazin şi alte grozăvii din astea, inventează pe loc un scenariu salvator: îşi pune rapid pe cap un batic, îşi ridică gulerul hainei, îşi încrucişează braţele şi, cu cît se apropie de grup, începe să dea din cap şi să vorbească de una singură. Tinerii s-au dat respectuos în lături şi, amuţiţi, au lăsat-o să treacă.

Mai multe