10%, de ochii lumii bune

De cele mai multe ori, simt un disconfort real cînd se face paralela între tragedii. Fiecare tragedie este unică, iar nevoia de a diminua sau de a amplifica pe una în detrimentul alteia mi se pare o dovadă a lipsei de empatie și un soi de vrie a propriului buric. „Or fi suferit ăia, da noi suferim mai mult” – este acea mentalitate care, pe scurt, mă scoate din minți.

Faptul că, în aceeași zi cînd în Franța s-a produs incendiul de la Catedrala Notre-Dame, la noi un copil a murit din cauza iresponsabilității autorităților, n-ar trebui să ne creeze „priorități” într-ale tristeții. Pentru că nu poți pune nici un fel de taler între cele două, fiind vorba despre tragedii care nu au nici o legătură una cu cealaltă.

Cu toate acestea, uneori, evenimentele externe, cele vizibile și emoționante la nivel global, sînt capitalizate în mod grosolan la nivel politic și administrativ. Iar atunci te revolți. Bunăoară, gestul Gabrielei Firea – de a dona timp de trei luni, 10% din salariul său pentru reconstrucția Catedralei Notre-Dame – a reușit să pună în taler problemele interne și cele externe. Prin această ieșire la rampă, total neavenită, ostentativă și făcută de ochii lumii bune, primarul Bucureștiului s-a pus, de una singură, în reflectorul bilanțului.

Căci una e să faci o declarație de solidaritate cu poporul francez și, dacă te simți generos, să faci și o donație anonimă, și alta, să-ți trîmbițezi un gest de implicare care, brusc, pare că îți pune pe primul plan grija pentru alții, dar nu și pentru ai tăi.

Cînd ești primarul unui oraș pe care l-ai scăpat din mîini, un oraș cu probleme care te depășesc, dar te implici public întru rezolvarea problemelor altora, nu înclini oare atenția, atît asupra nereușitelor tale, cît și asupra lipsei de interes pe care ar trebui, totuși, să-l ai pentru propria bătătură?

Ce spune despre tine, ca primar al Bucureștiului, faptul că donezi bani din salariu pentru reconstrucția Catedralei Notre-Dame, îndemnînd și pe alții să facă la fel, dar ignori, un mandat întreg, faptul că în Capitală nu mai avem monumente cu care să ne identificăm în mod real?

În acest sens nu pot să nu amintesc concluziile ultimului raport al Ordinului Arhitecților, un raport ignorat de altfel de Primărie. Bucureștiul nu are viziune, fiind lipsit de Plan Urbanistic General și de zona metropolitană. „Locuirea în București a devenit o problemă socială. În timp ce crește parcul de locuințe, scade drastic calitatea locuirii. Dialogul între instituțiile de stat implicate în dezvoltarea orașului este inexistent. Trotuarul și plinta urbană sînt nevalorificate și degradate. Trotuarele, subdimensionate, nu mai servesc scopul pentru care au fost concepute. În lipsa piețelor publice, pe care alte orașe le au, spațiul public bucureștean este fără identitate și lipsit de dimensiune socială. Zonele istorice sînt în continuă decădere. Pierderea patrimoniului, privită în ansamblu, echivalează cu un act de dezmoștenire națională a cetățenilor. Peisajul natural al Bucureștiului este schilodit galopant, prin intervenții asupra copacilor de mari dimensiuni, a parcurilor, terenurilor, malurilor lacurilor etc. Aceste acțiuni desfigurează imaginea urbană și afectează echilibrul climatic. Poluarea crește, iar cetățenii simt disconfortul urban din ce în ce mai mult.”

Iar concluziile raportului nu sînt doar pe hîrtie. Le vedem zi de zi. Căci trăim într-un oraș care moare sufocat, un oraș pentru care primarul general pare că nu are empatia necesară de a-i dona 10% din salariu. Ca un gest de minimă implicare.