Tărăşenii

24 noiembrie 2006   Cultura: etaj şi parter

(Proverbele, 23) Ce sînt ţărăşenii? Nu are sens să căutaţi termenul prin dicţionare pentru că nu-l veţi găsi la nici o pagină, nici măcar la erată. Ei sînt, după părerea mea şi a altor "clasici", un soi de indivizi care populează oraşele patriei noastre (România - pentru necunoscători...). O combinaţie de ţăran refuzat la export cu orăşean neisprăvit şi neconfirmat. Sociologic vorbind, aceşti indivizi se situează undeva la jumătatea drumului dintre ţărani şi orăşeni. Într-o bună zi s-au oprit acolo, să bea apă poate, uitînd apoi să purceadă mai departe şi zicîndu-şi cu o autosuficienţă dezarmantă că e bine şi aşa (mai rău să nu fie - ce ne mai place nouă vorba asta!), că au parcurs destulă cale pe "autostrada civilizaţiei" şi că o "hodină" bună nu ar strica. O definiţie Ţărăşenii sînt cei care aruncă gunoiul, din putoare, de pe geamul balconului (neapărat închis, ca să mai cîştige spaţiu locativ). Ei sînt cetăţenii (?) care şi-au pierdut simţul proprietăţii private odată cu mutarea în cutia de chibrituri a block-haus-ului (aici cer îngăduinţa celor care, prin forţa împrejurărilor, se "bucură" de binefacerile locative ale comunismului). Blocul e al tuturor şi al nimănui (al nimănui - atunci cînd plouă în el la etajul IV, mai ales). În acest caz, de la curtea blocului ce mai poţi aştepta? Nu-ţi rămîne decît să o vopseşti în culorile naţionale - roşu, galben şi albastru - şi să o faci cadou ţării şi statului că acestea sînt protectorii de decenii ai ţărăşeanului. Statul însuşi ar fi considerabil şubrezit dacă ţărăşeanul ar dispărea, scuip în sîn! Cine ar mai vota cu partidele "naţionale", cu cele cu simţire patriotică, cu vadimii, cu vulturii cruciaţi, cu bucheţelele de trandafiri!? Cine s-ar mai îngrijora alături de tătucul Iliescu, privitor la soarta bunului particular (proprietatea privată), pe care fostul şef al statului îl considera "ochiul dracului" capitalist, adică acela care "întinează" valorile socialismului cu faţă umană (priviţi faţa unui Geoană, a unui Vanghelie - bărbaţi de seamă ai spaţiului mioritic)! Justiţiarii anonimi ai marilor oraşe Reprezentanţii "de seamă" ai ţărăşenimii au un acut şi deosebit de dezvoltat simţ al dreptăţii şi al Justiţiei. Dacă au tăcut precum porcul în cucuruz, vreme de cinci decenii sub cizma comunistă, dîndu-i astfel girul lor tacit, ce se gîndesc ei în prezent, ia să fiat justitia! Şi pac!, în sala de judecată cu fiecare vecin care zice de vaca lor personală că are numai patru ţîţe, şi alea cam searbede. Ţărăşeanul mileniului III nu acceptă să fie călcat pe cap de oricine, ci numai de cine trebuie... Cu restul "ofensatorilor" şi a "demolatorilor" de imagine nu discută decît în faţa instanţei. Acum au prins şi ei curaj. Probabil, efectul salamului cu soia, savurat cu atîta patimă în comunism! Sau al creveţilor, ori al peştilor congelaţi? Ţărăşenii nu trag apa la toaletă pînă nu se uşurează şi ultimul membru al familiei, pentru a face economie, şi din solidaritate, probabil, cu copiii însetaţi ai Africii... Ţărăşeanul îl priveşte cu o superioritate copleşitoare pe cei proaspăt veniţi de la sate, sau pe sătenii care s-au încumetat să rămînă acolo, în ciuda condiţiilor îndobitocitoare. Superioritatea lui închipuită vine din privilegiul pe care, cu ani în urmă, în iepoca de aur, Ceauşescu şi comunismul "original" românesc i l-au conferit cu atîta generozitate - acela de a migra de la sat la oraş. Conform principiilor industrializării forţate. L-a adus cu vagoanele şi cu rata în municipii, a clădit cu el orăşele noi, din temelii, dîndu-i de lucru în minele Carpaţilor, ca să scoată de acolo cărbunele de doi bani, fără nici o putere calorică, bun pentru înfundat furnalele. L-a vîrît în poliţie şi l-a înzestrat cu un bulan gros şi precis în a măsura spinarea intelectualilor şi în armată, cu o armă ruginită ce trăgea "după AMR", ca să vegheze construirea societăţii socialiste plurilateral developate şi formarea omului nou, şi ca să participe la adunarea recoltelor bogate de pe întinsul ţărişoarei. Promotorii avîntului demografic Ţărăşeanul e un personaj prolific. El are o uimitoare capacitate de a se reproduce şi de a transmite genele sale cele mai preţioase şi odraslelor. Şi, pentru a face uitată cît mai repede frustrarea generată de lipsa unei diplome mai acătării, musai să-şi trimită progenitura imbecilă (de cele mai multe ori) la o facultate. Nu e nici un bai că pruncul nu e în stare, avînd un intelect liminal, a avut grijă tata să adune bănuţul care să-l ţină pe copil departe atît de coada bălegoasă a vacii, cît şi de mirosul de motorină al tractorului. Rodul pîntecelui ţărăşeanului este un alt ţărăşean, mai mic, dar cu mult mai încrezător în prostia sa şi mai mîndru de inutilitatea lui social-economică. Eclesiastul scrie aşa: "Nu zice: cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decît acestea? Căci nu din înţelepciune întrebi aşa".

Mai multe