"Sinceritate"
La sfîrşit de iulie, eram obişnuiţi să o sărbătorim pe Tita Chiper... Am găsit - în arhiva Dilemei - un interviu pe care i l-am luat Titei la un număr despre Sinceritate. Interviul nu a apărut în volumul Într-o lumină vorbitoare, aşa încît este - probabil - mai puţin cunoscut. Din acest interviu am păstrat ultima întrebare: aceea care se referea direct la ea. Ba, încă, la Tita copil! Să ne-o reamintim, aşadar, aşa cum şi ei i-ar fi plăcut: glumind cu seriozitate... "Cît de sinceră era copila Tita? Foarte. Dar nu-i plăcea niciodată să zică ŤIartă-mă»... Uite, îţi dau un exemplu. Aveam cinci-şase ani şi, după o vizită a unor prieteni de familie care aveau o fetiţă de vîrsta mea - prilej cu care se pare că nu mă purtasem cum trebuie -, tata, cu toată familia de faţă, începe - tacticos dar foarte ferm - să recapituleze toate lucrurile rele pe care i le făcusem acelei fetiţe. Cuvîntul ŤIartă-mă» se apropia ameninţător... Dar tata pune o întrebare: ŤCe ai tu de spus la toate astea?» Şi cred că atunci am inventat autocritica! ŤCe să mai spun, dacă aşa este?!» Familia a rămas total impresionată de această recunoaştere pînă la capăt, fără să observe că eu nu spusesem cuvîntul ŤIartă-mă»!" (a. l. ş.)