re:member

"Aşadar, dragă domnule Tynan - apropo, cine sînteţi dvs.? În afară de autorul acestei cărţi, fireşte. Sînteţi oare, din întîmplare, actor? Nu putem decît să sperăm că nu. În carte vă vedem cînd în paroxismul durerii, cînd în cel al plăcerii, dar aceste imagini sînt scurte şi indistincte, sînteţi într-un teatru obscur şi-n acelaşi timp mereu de cealaltă parte, necesară, a rampei. Spun Ťnecesară» din punctul de vedere al actorului, pentru care publicul e lucrul cel mai necesar de pe pămînt. (Evident, actorul nu e necesar nimănui, nici măcar altui actor. Lumea poate să trăiască bine mersi fără teatru, singura întrebare încurajatoare fiind de a şti dacă şi trebuie să facă asta.) Caruso i-a spus o dată mamei mele că acutele sînt facile, dar că el făcea expre să pară dificile. De ce? ŤPentru că publicul de operă este compus exclusiv din tenori. Din fotoliul lor, ei cîntă cu mine şi, dacă nu dau impresia că sînt cît de cît epuizat la finele unei arii, n-au sentimentul că mi-a reuşit.» Încerc, după cum vedeţi, să explic de ce nu putem decît spera că nu sînteţi un profesionist al scenei. În teatrele bune, publicul este compus exclusiv din actori, şi dvs., cu talentul dvs. subtil pentru opiniile tranşante, nu sînteţi indispensabil decît în faţă. Ştiţi să aplaudaţi, dar nu vă temeţi să fluieraţi, sînteţi auzit (e un eufemism) şi, după toate semnele, sînteţi îndrăgostit. Chiar şi pentru nişte vechi chichiricioşi excentrici de teapa mea, e ceva irezistibil. Mergeţi pînă acolo încît vă interesaţi de arta actorului doar de dragul ochilor frumoşi ai acestei arte. Vă rămînem recunoscători pentru acest scrupul atît de rar şi de demodat, dar rămînem circumspecţi... Să fiţi oare noul Garrick, domnule Tynan? N-are importanţă, dar rămîneţi, vă rog, acolo unde colegii dvs. actori au cu adevărat nevoie de dvs.: de cealaltă parte a rampei. De partea necesară. (...) Rămîne şi posibilitatea că s-ar putea să vă apucaţi de băut şi să deveniţi critic. Aveţi mare grijă. Şi, întrucît s-ar părea că nu fac decît să critic critica dvs. - daţi-mi voie să vă spun că găsesc la dvs. şi anumite entuziasme exagerate care cheamă rezerva. Nu e treaba mea, vroiam doar să vă semnalez acest lucru. Într-o zi, în Variety, periodicul american pentru profesioniştii spectacolului, Domnul W.C. Fields a publicat, aşa cum se obişnuieşte, un comunicat cu urări de sfîrşit de an. Textul era simplu şi spunea aşa: ŤCrăciun fericit tuturor, mai puţin la doi.» Magia ameninţătoare a acestui număr tulbură spiritele tuturor colegilor săi şi contribuie la a transforma momentul sărbătorilor exact în ceea ce marele om îşi dorise. Mă mulţumesc, aşadar, să împrumut de la Domnul Fields. Da, într-adevăr, toată lumea este exact aşa minunată cum ziceţi dvs. Toată lumea, mai puţin doi." (Orson Welles, "Scrisoare lui Kenneth Tynan", 1950, apărută în Positif, aprilie 2006)