Panoul de pe strada Arthur Verona

Din păcate, nu mai e un mister. Ştiu acum cine se află în spatele acelui billboard , unul singur în tot Bucureştiul. Dar asta nu contează prea mult (deşi aş fi preferat să îşi ţină gura şi să mă lase în continuare să mă întreb). E vorba despre un panou publicitar atipic din centrul capitalei - nu face reclamă la nimic. Mă rog, cel puţin la nici un brand. Cum lucrez în apropiere, trec destul de des pe lîngă el. Sigur că mi-a atras privirea. Putea să nu? Cred că de vină a fost, iniţial, stilul naiv-minimalist şi aspectul de "făcut în cinci minute cu Start > All Programs > Accessories > Paint", total impropriu pentru felul în care ne-a obişnuit genul ăsta de mediu. Şi cum the medium is the message, fiindcă aşa zice tătuca McLuhan, atunci clar pui un pic pauză în graba ta spre serviciu şi te uiţi prostit. WTF, ce mediu, ce mesaj?!? Grafica e realizată cu forme geometrice simple, apelînd la maxim trei-patru culori din paleta standard. Apoi, pe măsură ce priveşti mai atent, observi detalii semnificative: o lalea neagră, o cravată puţin deşirată pe margine (sau mîncată de molia birocraţiei, dacă reuşeşti să intri şi-n fibrilaţii hermeneutice), un mic text de-a-ndoaselea pe un semn de carte ("Harald wuz here"), barba nerasă a unui oficial, nişte fire care pot părea păr pubian sau altceva, umbra care cade pe beţele de lemn ale unor îngheţate, obligîndu-te să reinterpretezi întreaga imagine. M-am gîndit la început că e vorba de încă un rahat de campanie guvernamentală sau ong-istă împotriva a ceva. Folosind, desigur, obosit-obositoarea metodă teasing . De obicei aşa se întîmplă: nu mai fuma, nu te mai droga, nu mai bea, ai grijă cum ţi-o tragi, cu cine, unde, cînd, de ce. Poartă fundiţa roz bombon pentru cancerul la sîn, pune-ţi brăţara albastră ca să-ţi afişezi solidaritatea cu sinistraţii, plăteşte-ţi impozitele ca să ne cauzeze la toţi mai bine. Nu mă înşelam prea tare, fiindcă patru din cele cinci billboard-uri de pînă acum conţin mesaje sociale: "Durerea naşte ura naşte durerea naşte..." (un ochi din care curg lacrimi-bombe), "În România, mulţi oameni mor cu zile" (un cimitir roşu care se întinde pe toată iarba verde, pierzîndu-se în zare), "Şpaga este terorism: dacă dai, o încurajezi" (o palmă ale cărei degete poartă cagule, anticipîndu-l pe Big Brother Băse, dar nu şi pe BB UE), "Cuvintele pot fi deghizarea perfectă" . Într-un singur caz, cel mai reuşit, de altfel, mesajul nu mai ţinteşte chiar atît de sus, lăsînd-o mai moale cu educaţia civică. Două cercuri roz care par îngheţate pe băţ, dar pe care le poţi privi şi ca sîni, şi ca fese, şi ca testicule. Dedesubt, sloganul: "Dacă lingi o dată, începe să-ţi placă..." Aşadar, o pledoarie pentru îngheţată care trimite fix la bucuriile sexului oral şi ale mozolirii sfîrcurilor, două dintre cele mai tari inovaţii din lumea animală. Inocenţă şi perversitate în acelaşi ambalaj, deci vinde. Are sens să întreb: necazuri în Paradis? Autorii sînt doi publicitari de succes. Nu le dau numele, fiindcă nu asta e important. Şi l-au dat oricum singuri în Imagoo, corupînd astfel - dacă mă-ntrebaţi pe mine - culture jamming -ul pe care-l practică. Ca oameni inteligenţi ce sînt (cred, nu-i cunosc), îşi spală în felul ăsta păcatele de luptători în slujba unui război deja pierdut de noi, consumatorii. Păcatele de artişti ai detergentului. Vreau totuşi să-i rog ceva: faceţi şi-un panou cu "Publicitatea e un domeniu schizofrenic"?