Oameni şi câini

* Cînd cu happening-ul de pe str. Artur Verona - despre care a scris Cristi Neagoe la "artivismele" sale -, revista Igloo a ieşit în stradă cu o ediţie, "Ziar de arhitectură", care se distribuia gratuit trecătorilor. Am citit/văzut (publicaţia este scoasă de arhitecţi, deci arată bine!) foarte multe lucruri interesante: un dosar "Bucureştiul şi arhitecţii", o pagină despre "Patru proiecte urbanistice ale Primăriei Municipiului Bucureşti", o alta despre "Iniţiative rezidenţiale private", un articol intitulat "Banca Chrissoveloni sau Ťhigh tech Palladian»", un altul despre "Cea mai veche casă din Bucureşti" (= evident, Casa Melik de pe str. Spătarului, construită pe la 1760), în fine, un material tulburător - "Case care plîng" - despre ce se întîmplă cu un "Patrimoniu în derivă"; citez din articolul "Lamentări", semnat de arh. Corvin Cristian: "Cupiditatea şi lipsa bunului-simţ, ca să nu mai vorbim de cultură, a unor investitori, legiuitori şi, nu în ultimul rînd, arhitecţi tinde să depăşească în rezultate furia demolatoare a perioadei comuniste. (...) Bucureştiul dispare, casele mor şi, în ce priveşte imaginea Capitalei noastre, ne îndepărtăm pe zi ce trece de Europa, iremediabil. (...) Va fi prea tîrziu cînd vom realiza că investiţiile se puteau face şi fără distrugerea unor nuclee istorice de civilizaţie urbană. Lista monumentelor istorice din municipiul Bucureşti cuprinde strict 2001 imobile. (...) Există străzi întregi de pe care nici o clădire nu este considerată de patrimoniu (ex.: Schitu Măgureanu, Popa Tatu, Dimitrie Racoviţă, Popa Savu, Emanoil Porumbaru etc.). În felul în care este concepută şi aplicată legislaţia în prezent, sub presiunea speculei imobiliare, astfel de străzi reprezentative pentru identitatea Bucureştiului pot dispărea peste noapte". (Apropo: am văzut, pe TVR Cultural, o reuşită emisiune despre "Nostalgii" în care, printre altele, era deplînsă demolarea Şcolii Mîntuleasa... Cine a făcut-o, şi de ce?? Şi, pentru că tot sîntem aici, să spun că, din tot ce am văzut şi auzit despre proiectul "Cathedral Plaza" - dincolo de aspectele dubioase ale afacerii, din care membrii arhiepiscopiei romano-catolice nu ies chiar "uşă de biserică"! -, cred cu tărie că acesta este necesar, cîtă vreme perimetrul care flanchează Catedrala Sfîntul Iosif nu este decît un maidan... Cît priveşte reproşul unora, cum că faţada Catedralei ar fi "mascată" de blocul care s-ar construi acolo - şi care, iarăşi în paranteză, arată chiar bine! -, nu pot să spun decît: care "faţadă"?! Din cîte ştiu, faţada propriu-zisă nu este pe latura dinspre Luterană/ Calea Victoriei, ci dă înspre minuscula stradă Budişteanu... Închid paranteza.) Mariana Celac scrie, la rîndul ei, "Jurnalul străzii", din care ar fi multe de citat; voi da numai cîteva exemple: "Presupun, cu bune temeiuri, că ceea ce mi se întîmplă mie păţesc mulţi dintre confraţii şi consurorile mele întru arhitectură. Nu e zi în care să nu mă întîmpine cineva cu cîteva vorbe grele. Ce faceţi voi, arhitecţii? - sînt întrebată. Nu faceţi nimic - mi se spune -, nu se întîmplă nimic, în Lipscănie e aceeaşi mizerie, casele vechi se strică, casele noi sînt oribile. (...) Arhitecţii vor demonstra că nu au putere, că nu au vizibilitate, că legislaţia e prea încurcată, că publicul larg nu înţelege ce e bine şi ce e rău, că ne mănîncă kitsch-ul, că interesele comerciale pot distruge şi lucrurile frumoase pe care le (mai) avem, că parcurile sînt ţinta unui adevărat asalt imobiliar. (...) Şi că, în cele din urmă, nu prea se poate face nimic. Şi dacă lucrurile nu stau chiar aşa?" Mariana Celac descrie în amănunt proiectul Verona, apoi conchide: "Proiecte de modernizare se pot face în diverse feluri. Nimic mai simplu decît să razi totul de pe faţa pămîntului şi să construieşti buildinguri Ťde oţel şi sticlă». Proiectul Verona e ghidat însă de altfel de repere şi propune o altfel de imagine: viaţa cea mai trepidantă, succesul cel mai mare în afaceri, dezvoltarea cea mai specutaculoasă sînt posibile fără a disloca vocaţia culturală, construind - odată cu infrastructura şi suprastructura unei modernităţi dinamice - spaţiile publice în legătură şi pentru că locurile au aici o istorie, o memorie, o chemare aparte". * Despre "întîmplarea" din str. Pictor Verona scrie şi Cosmin Ţupa în editorialul său din Prezent nr. 14, care începe cu cîteva statistici: "În ultimii ani, o simplă căutare pe unul dintre motoarele de pe Internet arată că străzile româneşti sînt împărţite între oamenii fără adăpost (5.000 numai în Bucureşti), cîinii vagabonzi (cifra de 200.000 de cîini pe străzi doar în Capitală poate să pară SF) şi prostituate". După ce trece în revistă iniţiative precum aceea din centrul Bucureştiului - dar şi altele, cum ar fi Bienala Periferic de la Iaşi (12-30 mai) -, Ţupa încheie spunînd: "Sînt moduri de a recupera strada, de a renegocia identitatea unui spaţiu care să nu mai fie sinonim cu cifrele statisticilor". În acelaşi număr, Ionuţ Chiva îl ia la întrebări - tot despre Capitală -, pe cine credeţi? Ei da, haha, chiar pe Nicolae Manolescu, "un provincial exilat în Bucureşti". Deşi Chiva & Manolescu nu văd cu aceiaşi ochi ce se întîmplă într-o instituţie ca USR-ul, în privinţa Capitalei, cei doi par să se înţeleagă bine mersi...

Mai multe