"Nominalizări"

Delegaţia Comisiei Europene în România a deschis, cu mare pompă, Festivalul Filmului European la Sala Palatului, în data de 27 aprilie. O duduie înfiptă a urcat pe scenă, a rostit - dintru început - un apăsat "Christos a-nviat!", reluat în cor de o sală simţită, după care l-a invitat pe simpaticul domn Scheele să deschidă Festivalul. Simpaticul domn Scheele a spus, într-o română din ce în ce mai bună (păcat că pleacă!), cîteva vorbe de circumstanţă, după care aceeaşi duduie (care nu s-a prezentat) l-a invitat pe scenă pe... Excelenţa Sa Cristi Puiu, "ambasadorul Festivalului". (!) Iar E.S. Puiu, cu o timiditate ce i-a trecut repede, a declarat, şi el, deschis Festivalul. În concluzie, toată lumea a "deschis" cîte ceva: duduia, spiciul dlui Scheele; dl Scheele, ideea de "Europa" şi/sau "Festival"; iar E.S. Puiu, Festivalul însuşi... De ce această întreagă formalitate - care amintea, cumva (desigur, involuntar), de "vămile" birocratice ale intrării în spaţiul Schengen, de mai anţărţ? Pentru că Festivalul Filmului European a ajuns, iată, la a X-a ediţie. Prilej pentru desfăşurări de forţe - organizatorice - ce aminteau mai curînd congrese şi plenare, cu atît mai mult cu cît trei sferturi din publicul adunat la Sala Palatului nu era public de film... Şi ce s-a gîndit Comisia să arate, în deschidere, unui asemenea public - care nu s-a mai dus la cinema, probabil, de pe vremea cînd însăşi Sala Palatului proiecta filme? Caché, un film dificil semnat Michael Haneke, premiat la Cannes. Care film a ieşit şi pe ecrane, dar nu cu titlul (caraghios şi, iarăşi, de circumstanţă) "Secretul", ci cu acela real: Ascuns. Mai mult: pelicula a fost proiectată în condiţii tehnice improprii, Sala Palatului neavînd sistem de sonorizare Dolby. Una peste alta, cu un film destinat unui public de Cinematecă, o sală grăbită să ajungă la meciul Steaua-Middlesbrough şi un generic masacrat de disfuncţii tehnice, Festivalul a-nceput cu stîngul. De fapt, însuşi "conceptul" acestui festival este greşit. Nu am prins decît sporadic evenimentul, el suprapunîndu-se - în general - cu Festivalul de la Cannes. Suficient însă pentru a constata că demersul, izvorît din (sper!) bune intenţii, este contraproductiv. Cu riscul de a părea chichiricios (mai ales după ce, anul trecut, criticasem afişul cu "popcorn"...), o să spun că ideea prezentării atîtor filme (41, majoritatea mediocre sau slabe de-a dreptul) nu ajută cu nimic imaginii - şi aşa şubrede - a Cinema-ului European; dimpotrivă. Înţeleg raţiunile diplomatice ale bifării tuturor statelor, componente sau intrate mai tîrziu, ale UE, dar... Dar valoarea unui film ţine de alte criterii decît acelea diplomatice. Nu e musai să incluzi într-un festival, chiar şi de "film european", toate filmele europene produse într-un an: nu toate sînt bune, există ani buni şi ani slabi, nu e nici o tragedie, cu condiţia s-o recunoşti! Plus că, uneori, less is more. Cu cîteva filme europene "ţapene" (credeţi-mă, ele există! - în orice caz, cît să umple o săptămînă), FFE s-ar fi scos mai mult decît onorabil; a preferat însă să "bage cantitate", ecumenic-federativ. Cine face selecţia acestui festival? - nu e clar sau e clar că e făcută de oameni care se pricep la film cum mă pricep eu la fotbal! Exemple? Cu excepţia filmului de deschidere, a celui de închidere (L'Enfant al fraţilor Dardenne), a "pachetului românesc" (filmele de la Berlin: Legături bolnăvicioase, Tertium non datur, Visul lui Liviu), a unui film deja arătat la TIFF 2005 (Măcelarii verzi, danez) şi a "sure hit-ului" Bend It Like Beckham (care ar fi trebuit pus în deschidere!), programul FFE-ului a fost jălnicuţ... Nu o spun eu, ci un user de pe site-ul Cinemagia, care a reuşit performanţa de a vedea mai mult decît oricine; iată cîteva dintre comentariile lui: "Sărutul - prost, o domnişoară încearcă să fie lipsită de prejudecăţi şi să-şi înţeleagă amicul proxenet (vărs o lacrimă) + probleme de familie. deşeu. Ultimele zile ale lui Sophie Scholl - teatru, vorbă, teatru, piesă de cameră, iarăşi vorbim, iarăşi teatru... mi-a adus aminte cumva de Cazul Furtwängler, dar mai prost. Fado Blues - tineresc, mai o spargere într-un muzeu, mai un dans, mai un fotbal, toţi ne simţim bine... Luceafărul negru - rasism vs prietenie... film de Hallmark. Măcelarii verzi - umor negru, f. mişto. cel mai bun film pînă acuma. Livrare Expres - oricît aş calcula, tot cu minus dă. cel mai prost film din istoria cinematografiei, indiscutabil. un tînăr scump la vorbă ce iubeşte o prostituată (iarăşi), în tăcere (of course). O mai urmăreşte, o mai f****, ea pleacă, el o iubeşte, ea se droghează, el se împuşcă. ŤÎn Sfîrşiiiiit!!!» s-a auzit în sală. o amică m-a întrebat dacă el l-a simbolizat pe Iisus şi gagica pe Maria? Driblează ca Beckham - l-a văzut toată lumea, ce s-o mai lungim. e făinutz. Cine taie unghiile cîinelui? - foarte simplu, emoţionant, frumos filmat, bine jucat... Inside I'm Dancing / Rory O'Shea a fost aici: acelaşi film cu handicapaţi, dar are meritul că nu apasă prea mult pe pedala compasiunii şi reuşeşte să fie relaxat şi cu simţul umorului. Chipul pe care îl meriţi - alt film de 2 lei, cu un nene ce nu e maturizat la 30 de ani şi are el nişte pitici în cap care fac nişte trăsnăi ca-n povestea aia cu Albă ca Zăpada. Cred că despre asta era vorba în film, mă cam deruta voice over-ul ce mai comenta, mai cînta..." Pe lîngă rateul "meseriaş" cu filmul de deschidere, care merita o soartă mai bună (este inadmisibil să nu se verifice condiţiile tehnice ale unei proiecţii, şi-ncă una de gală!), ceea ce frapează neplăcut este amatorismul cu care se pune pe roate un festival atît de important. De la o manifestare făcută, de atîţia ani, în colaborare cu UCIN-ul (Uniunea Cineaştilor) te-ai aştepta la cu totul altceva decît la broşuri din care să afli că un film, selectat în competiţia Festivalului de la Berlin (italianul Romanzo criminale, în speţă), a fost "nominalizat Ursul de Aur - Cel mai bun regizor Berlin 2006"... De cîte ori trebuie să mai spunem, cei care "le avem" cu Cinema-ul, că nici un film, indiferent cît de "romanţat" sau de "criminal", nu este nominalizat la un festival!? Că, altfel spus, selecţia unui festival nu este sinonimă cu nominalizarea - ca la Oscaruri - şi că, în consecinţă, nu poate exista aşa ceva ca un "nominalizat la Premiul de Regie"? Un film, într-un festival, concurează la toate categoriile, ca atare nu poţi şti pentru ce a fost propus - de membrii juriului respectiv - decît după ce a fost premiat, dacă este premiat! Întîmplător, prietena care mi-a semnalat chestiunea a avut inspiraţia să mă-ntrebe ("that's what friends are for", mai ales cînd sînt critici de film...) dacă chiar merită văzut "filmul care a luat Ursul de Aur/Premiul de Regie la Berlin anul ăsta..." Ceee?!; o dată că, la Berlin, "Premiul de regie" nu este "Ursul de Aur", ci "de Argint", a doua oară că Romanzo criminale nu a luat nici un premiu şi, în fine, că la Berlin (Cannes, Veneţia, San Sebastian, Salonic, Locarno, Karlovy-Vary, Moscova ş.a.m.d.), o mai spun o ultimă dată, nu există nominalizări... În rest, totul e minunat, cum zicea Timpuri Noi. Formaţia, nu filmul.