Informaţia in-formă
Ideile inovatoare, pentru a fi intuitive, trebuie vizualizate ca forme. "A vedea idei", obsesia lui Camil Petrescu, nu înseamnă altceva decît a da abstracţiunii o reprezentare. Odată intuite, ideile trebuie dezvoltate. În economia industrială, bazată pe producţie, ideile trebuie transpuse în obiecte. În şcoală, ideile trebuie transmise de la o generaţie la alta. În societatea informaţională, ele nu sînt nici încorporate, nici conservate, ci detaliate ca metode, algoritmi, programe, construcţii la nivel simbolic. Pentru a fi eficiente, ideile trebuie să treacă de la formă la formal, apoi la in-forma-ţional. Formalul presupune abstractizarea formei, iar informaţionalul, transpunerea ei sub forma codificată a şirurilor de biţi. Pe măsură ce are loc această dublă trans-formare, forma păleşte, devenind mai greu inteligibilă, pînă cînd ajunge să nu mai fie deloc percepută. Informaţia permite prelucrarea formelor doar în măsura în care acestea sînt convertite în informaţii, ceea ce înseamnă că devin in-forme. Ca expunerea să devină, din abstractă, informă, recurgem la exemplul arhitectului care concepe o construcţie nouă. Într-o primă etapă, el îşi va stimula imaginaţia, pentru a avea viziunea unei forme noi. O va face recurgînd la moştenirea culturală, vizitînd situri, studiind ambientul în care se va realiza construcţia, deoarece particularităţile acestuia îl pot inspira. Va discuta cu clientul, cerinţele acestuia fiind, şi ele, uneori, stimulatoare, deşi cel mai adesea sînt percepute doar ca restricţii. Va trece apoi la crochiuri preliminare, care nasc pe hîrtie forme vagi, urmînd a fi precizate. Deseori, reprezentarea în plan a fantasmelor arhitecturale nu este suficientă, astfel încît mici înjghebări spaţiale ingenioase vin să ajute mintea care visează. Frank Gehry mărturiseşte că obişnuieşte să plieze foi de hîrtie, creînd un fel de origami, pentru a-şi stîrni creativitatea. Urmează etapa definitivării planului, o muncă minuţioasă, realizată, deseori, în echipă. Forma fremătătoare din fantasmele iniţiale devine diagramă, abstracţiune. Este greu, chiar pentru arhitectul cu experienţă, să testeze dacă planul formal a captat cu adevărat inspiraţia originală. În acest moment, arhitectul poate recurge la calculator, punînd, în slujba sa, puterea lui. Planul construcţiei va fi convertit în informaţie precisă, sub forma numerică a succesiunii de simboluri binare. Forma numerică nu este însă o formă propriu-zisă, căci, în faţa ei, mintea, adică voinţa aflată în căutarea reprezentării, se loveşte de impermeabilitate. Calculatorul doar poate interpreta informaţia, fără să o înţeleagă însă, căci poziţia lui este disciplinată, nu critică. Întreaga clădire este în memoria calculatorului, ca potenţialitate, aşa cum simfonia este în partitură, înainte de execuţia ei în sala de concert. Or, nici cea mai antrenată minte nu va reuşi să judece calitatea unui demers arhitectural sau, mai general, a unuia artistic, numai pe baza ideilor codificate ca informaţie, adică lipsite de formă. Se vede cît de vană este credinţa moştenită de la Platon că tot ceea ce este accesibil simţurilor ar fi inferior faţă de ceea ce gîndirea fără suport sensibil îşi poate, ea singură, reprezenta. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci cea mai frumoasă muzică ar fi cea care nu se poate auzi, cea mai frumoasă casă rămîne cea care nu va fi niciodată construită, iar cea mai bună piesă de teatru este cea imposibil de pus în scenă. Cum spune John Keats: Heard melodies are sweet, but those unheard / Are sweeter; therefore, ye, soft pipes play on; / Not to the sensual ear, but, more endeared, / Play to the spirit dities of no tone*. Teoria platonică a idealului abstract, niciodată realizabil, păleşte astăzi, cînd înţelegem că accesul mentalului la gîndirea informatizată, adică, de fapt, in-formată, nu este posibil, din cauza incapacităţii sale de a-şi reprezenta ceea ce memoria calculatorului poate înmagazina. Potenţialul abstract al planului casei, transpus în cod numeric, nu poate fi apreciat înainte ca el să fie actualizat ca formă sensibilă. Această formă sensibilă devine chiar tangibilă cînd construcţia este gata şi nu lasă posibilităţi de modificare decît cu cheltuieli suplimentare mari. Din fericire, există o treaptă intermediară de reprezentare, între abstractul ininteligibil şi sensibilul tangibil: virtualul. Programul specializat simulează construcţia în trei dimensiuni pe ecranul calculatorului, pe baza planului numerizat în memoria acestuia. Imaginea simulată poate fi văzută din mai multe unghiuri, poate fi ajustată şi prelucrată. Construcţia poate fi vizitată şi în interior, dacă se utilizează tehnologia realităţii virtuale. Simularea este interactivă, deoarece permite intervenţii la nivelul formei, care sînt preluate şi transpuse automat la nivelul informaţiei, adică al codului. În felul acesta, adică recurgînd la virtual, ca la un nivel intermediar între potenţialul mut şi actualul rigid, se poate acţiona în vederea creşterii în subtilitate a ideilor inspirate. ___________________ * De-i dulce cîntul auzit, mai dulce / E cel tăcut... Zi fluiere,-nainte! / Cînt fără ton în suflet să se culce! / Să nu-i cînţi, nu, urechii care simte! (trad. Aurel Covaci).