"Hedonişti-consumişti", anarhişti şi artişti

l Un cititor reproşează revistei (sau re: vistei) Re: publik "oferta hedonisto-consumistă" (în numărul dublu, "de vară", cu "SUPEEER!!!" pe copertă); re: dacţia răspunde: "ne place cum sună, aşa că ne proclamăm hedonisto-consumişti"... Poate că mă înşel, dar cred că este prima dată că o publicaţie "glossy" - chit că "glossy-alternativă"! - îşi asumă, fără piruete şi fără regrete, statutul de vitrină a civilizaţiei de consum. O civilizaţie atacată atît dinspre dreapta posacă şi puritană, cît şi dinspre stînga (posacă şi puritană). Ceea ce ar trebui să fie un paradox, dar nu este. Căci există un discurs vehement anticonsumist - ipostaziat, la noi, în special de publicaţia (f. "blindată" din p.d.v. intelectual) IDEA şi de extensiile sale internetice de tip "indymedia" - care, atunci cînd avansează argumente, avansează aceleaşi argumente. Ceea ce caracterizează "oferta stîngist-puritană" nu este numai setul (limitat şi deja-răsuflat) al argumentelor; este refuzul de a se angaja într-o discuţie. Refuzul altor argumente. Autosuficienţa. Paradoxul este altul. Acela că, pentru a "se vinde", anticonsumismul recurge la aceleaşi strategii de marketing ca şi capitalismul. Stînga îşi pune ţoalele de firmă şi iese la agăţat clienţi. Ce altceva a fost campania de promovare - inclusiv în Re: publik, unde se face reclamă la carte prin publicarea site-ului! - a cărţii lui Vasile Ernu Născut în URSS?! Amicul Ernu (altminteri simpatic, vioi şi cu şapcă sovietică) critică cultura consumului, dar o face exact cu aceleaşi mijloace. O dă pe "show". E "entertaining", ca să facă rating (= vînzări). OK, am auzit şi noi de "deturnări", l-am citit şi noi pe Debord... Ne dăm seama cam ce înseamnă un "cal troian". Dar. Dar "găselniţa" este mult prea cinică pentru a nu trezi suspiciuni - măcar de "inadecvare metodologică". Pentru că cinismul capitalist este "în firea lucrurilor" - funcţionează pe principiul: what you see is what you get (ce vezi, aia şi ai). În schimb, cinismul "anticapitalist" e o trişerie: fiind "cinism", este (deja) capitalist; fiind "anti", este cam schizoid; fiind schizoid, e cam varză, frate!... Stînga umblă cu cioara vopsită - acesta fiind singurul mod în care venerabila fantomă istorică mai poate scoate capul în lume. Toţi altermondialiştii, toţi ecologiştii, toţi Chomsky-ii şi toţi Bové-ii sînt, de fapt, nişte produse derivate ale capitalismului. Dacă, mîine, capitalismul ar da faliment, oamenii aceştia ar rămîne şomeri. Money makes the world go round, cînta Liza Minnelli în Cabaret. Ştiu, nu e o referinţă pentru stîngiştii puri şi duri - deşi romanul inspirator (Good-bye to Berlin) era scris de un autor (Christopher Isherwood) care cochetase cu comunismul... În ce mă priveşte, între atîtea dileme, am şi o cvasi-certitudine: nu doar că banul face lumea să se-nvîrtească - deci nu numai Capitalul-ca-titirez -, ci şi faptul că el, Banul, (poate) stinge conflicte! Nu budismul, nu creştinismul, nu predicile politic-corecte şi nici parlamentările soft-politicienilor europeni pot aduce pacea pe lume... Nu: singurul care ar putea-o face este Banul. Comerţul. Capitalismul. Cînd faci afaceri cu altul, nu-i dai o bombă în cap. Cînd baţi palma pe bani, nu-ţi dă mîna să-l iei la bătaie. Numiţi-l "idealism", dacă vreţi; eu îl numesc pragmatism. Sau, mă rog, "pragmatism idealist". Sună, oricum, mai bine ca "anticapitalism capitalist"... l Re: publik vine, în numărul dublu amintit, cu una din cele mai "frivole" şi mai cinic-vesele "oferte hedonisto-consumiste" pentru sezonul de vară: două pagini de imagini cu "jucării de prost gusto"! Este vorba de jucăriile - cocomîrle multicolore "transgenice" ciudate rău - găsibile în pungile de pufuleţi Gusto made in China. Aţi citit bine: în China! Ţara în care comunismul are faţă umană, adică - virgulă - consumistă. Sau capitalismul are faţă de cîine, care latră la comunism?... Whatever; jucăria favorită a re: dacţiei Re: publik este "un gogoloi galben cu faţă de cîine şi mecanism clămpănitor, care zvîcneşte cînd ţi-e lumea mai dragă". Oricum, faptul că poate să zvîcnească este un semn bun: înseamnă că nu mai are laţ... l Pe www.cinemagia.ro, acest comentariu al unui user la filmul lui Oliver Stone dedicat lui Fidel Castro, Comandante: "Încerc să evit termenul propagandă, dar este prea greu. De ce Stone, după ce l-a criticat în Scarface, acu’ îl linge-n cur? De ce, dacă e aşa frumos în Cuba, toţi vor să plece în SUA, acea ţară urîtă? De ce toată lumea spune că în Cuba au loc un număr uriaş de încălcări ale drepturilor omului? De ce e economia la pămînt? Şi, în loc să-l întrebi dacă a văzut Gladiatorul, mai bine l-ai întreba toate astea, dle Stone. Iar Castro, marele comunist, poartă Nike. Just do it, Fidel! (Parc-aş fi văzut un episod din MTV Cribs!)" l Apropo de artişti şi stîngişti: toţi, dar absolut toţi, cei care au avut de-a face cu "lady Vanessa Redgrave" la TIFF povestesc - în aceeaşi Re: publik - experienţele neplăcute avute cu această mare doamnă a scenei & ecranului... De unde se vede că interesul pentru "marile cauze ale omenirii" eclipsează, cînd nu anulează de-a dreptul, interesul pentru semenii imediaţi. Probabil că "doamna Vanessa" - cum ar spune acel ziarist de la Ziua - are o inimă prea mare pentru oamenii "mici" pe care-i întîlneşte; she thinks big - transindividual & global.(a.l.ş.)