"Chestionarul lui Proust"
1. Principala mea trăsătură 2. Calitatea pe care doresc să o întîlnesc la un bărbat 3. Calitatea pe care o prefer la o femeie 4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei 5. Principalul meu defect 6. Îndeletnicirea mea preferată 7. Fericirea pe care mi-o visez 8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire 9. Locul unde aş vrea să trăiesc 10. Culoarea mea preferată 11. Floarea care-mi place 12. Pasărea mea preferată 13. Prozatorii mei preferaţi 14. Poeţii mei preferaţi 15. Eroii mei preferaţi din literatură 16. Eroinele mele preferate din literatură 17. Compozitorii mei preferaţi 18. Pictorii mei preferaţi 19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală 20. Ce urăsc cel mai mult 21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere 22. Cum aş vrea să mor 23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă 24. Deviza mea 1. Cum? Eroi, scriitori, greşeli - şi doar o singură trăsătură? Mai mult: trăsătură, nu calitate? Iată cîteva doar: sînt punctual în chip obsesiv; rezist la efort îndelungat, performez onorabil, constant şi sînt calm în condiţii-limită. Mă adaptez uşor (sînt - cum zic americanii - low maintenance). Sînt optimist şi am simţul umorului - în hiperfuncţie chiar. Se poate conta pe mine; ce dovadă mai bună decît că eu însumi o fac! 2. Inteligenţa şi tenacitatea, ţinute în priză de autoironie. Latura soft - bine temperată. 3. Complementaritatea - deopotrivă în calităţi şi defecte. Inteligenţa e obligatorie (inclusiv inteligenţa de a mă suporta sau ignora atunci cînd eu însumi nu o pot face); fireşte, un fizic atrăgător nu strică niciodată. Pe 20 iulie s-au făcut cincisprezece ani de cînd tot apreciez aceste calităţi (majoritatea pre-existente, unele - acquired taste) la soţia mea (am răspuns bine, Simona?). 4. Faptul că ne preţuim reciproc în întregimea fiinţelor noastre. Prieteni îmi sînt cei care nu m-au părăsit la vreme de restrişte. Mulţi mi-au rămas, după asemenea episoade, doar apropiaţi sau cunoscuţi, sau nimic. Prieteni mai am, însă doar cîţiva: e un test-limită, căruia însumi mă supun în faţa lor. 5. Vezi obiecţia de principiu de la punctul 1: e greu să mă opresc la unul singur: am o oarecare agorafobie şi sînt antioficial (sabotez instinctiv şedinţele). Fac gafe pentru că, uneori, nu ştiu cînd să tac. Lipsa de măsură, uneori, mă sabotează. Sînt iute la mînie (dar îmi trece instantaneu şi nu pot fi supărat mult timp). Mă simt în exil acasă, după atîţia ani şi luni de exil în străinătate. Am uitat germana învăţată în şcoală. Sînt gourmet şi gourmand (aşadar, supraponderal). Ca să parafrazez o vorbă a părintelui Galeriu: Nu aveţi dumneavoastră spaţiu tipografic cîte defecte am eu de confesat. 6. Lectura îmi ocupă timpul cît nu lucrez ceva (sigur, în afara somnului puţin, deprins la şcoala lui Eliade), uneori, spre disperarea soţiei; muzica - aproape pe tot (uneori acompaniază şi somnul; oricum, am început să pun jazz şi cînd predau la compoziţie arhitecturală raportul între temă şi improvizaţie). 7. Vreau să văd arhitectura mare pe care nu am văzut-o încă. 8. Mă rog să nu îmi pierd luciditatea, mobilitatea şi simţurile (inclusiv bunul-simţ). 9. Midtown Manhattan. Sau măcar undeva în buricul tîrgului ăstuia valah (lucrez la asta, fără prea mare entuziasm totuşi: mai bine lucram la primul deziderat, la vremea cuvenită). 10. Albastru. Mai cu seamă, transparent, acel ceruleum văzut lîngă Aegina, pe fundul mării, în 1995. Am reuşit să conving şi pe unii clienţi să folosească albastru la casele lor, ca semn al teritoriului masculin, lîngă roşu (inutil să mai precizez, desemnînd teritoriul "inamic") şi pe fondul cel mai alb cu putinţă. Dar, sigur, pot fi tentat cu orice combinaţie plauzibilă de culori sau nuanţe. 11. Cactuşii, dintre plantele de ornament (tata îi colecţionează). Am prins de două ori floarea senzuală a unuia care înfloreşte o dată la cincisprezece ani. Nu ofer flori tăiate, ci doar vii, în ghivece. Am o seră întreagă acasă, de care am grijă, în absenţa soţiei. Viitoarea mea locuinţă va trebui, deci, să aibă un conservatoire, o grădină strict interioară, de felul celor împrejurul cărora am proiectat deja cîteva case. 12. Sînt tătic de căţel, iar Papadopolina noastră (fata lui Bismarck: cum altfel puteam să o botez?) fugăreşte tot ce zboară, aşadar... Sigur, păsările elongate ale Deltei, unde m-am născut, îmi trezesc oarece fior estetic. 13, 14, 15, 16, 17, 18. Mă simt imers în texte, ader la ficţiuni (personaje şi poveşti), mă simt co-prezent în ipostaze şi peisaje inventate de alţii şi de mine, la fel cum gravitez, fără discriminare, şi în interiorul muzicii şi al cîmpurilor picturale. Ar fi o prea brutală selecţie aceea în care m-aş opri doar la cîteva nume. Pe fiecare, după numele său, după rolul său în acest dramatis personae al realo-ficţiunii în care trăiesc - diurn şi nocturn - îi simt aproape din motive diferite şi de mulţi m-am depărtat cînd am părăsit o vîrstă în care îmi erau proprii. Sylvia Plath citesc din adolescenţă. Stratan mă fascinează prin emisia sa poetică neîntreruptă. Cărtărescu m-a ţinut în stare de veghe trei nopţi, cu descrierile sale ale Bucureştilor din Orbitor. Philip Glass ascult cu predilecţie, cînd nu descopăr un nou autor de jazz contemporan (acum sînt în faza Steve Coleman, deşi faptul că a renunţat la concertul din primăvară m-a descumpănit). Sînt în admiraţia lui Jackson Pollock de cînd am văzut pe viu scara, complexitatea fractalică şi textura pînzelor sale pic(t)urate. Nu înţeleg cum poţi fi avangardist în domeniul tău artistic şi revolut în celelalte (nu că n-aş asculta Bach cu entuziasm, dar e mai provocator în neliniştea lui disconfortul descoperirii decît domestica bucurie a repetiţiei). 19. Toţi cei care îşi asumă şi îndeplinesc proiectul personal, oricare va fi fiind acesta, de la sfinţenie la expertiza într-un domeniu, pînă la maximum de performanţă posibil; dimpotrivă, dispreţuiesc - nu proştii, ci pe toţi cei dotaţi de la Dumnezeu care, din lene, nu înmulţesc, prin asiduitate, răbdători, talantul talentului lor. 20. Nu urăsc. 21. Cred că părinţii mei mi-au transmis, fiecare, prin simplul gest al naşterii - suficiente calităţi de care să mă fi ocupat mai mult. Nu cred că rîvnesc la nici o alta, ci doar la timpul, pe care nu îl mai am, de a fi dezvoltat mai multe, sau mai mult pe unele dintre ele (spre pildă, deplîng acum faptul că, din comoditate, nu mai cînt la nici unul dintre instrumentele pe care le învăţasem în copilărie şi adolescenţă). 22. Împăcat cu mine, fără suferinţă, regretat de cei cărora le sînt devotat şi pomenit (preferabil de bine), de cei cîţiva care contează în ochii mei. 23. În afară de ale mele? Gafele făcute din exces de zel sau de bunăvoinţă. 24. Numele unui coleg african din facultate ne inspira o mobilizatoare deviză revoluţionară, prietenului meu Norman şi mie: "Fola Falola!". Cît am fost regalist, credeam că "Nihil sine Deo". De cînd am împlinit 40 de ani şi trebuie să mă prefac a fi mai înţelept, devizele, sloganurile, lozincile îmi par un fel de (bun)-simţ comun oprit din devenire şi, deci, supus uzurii. Aş încheia acest chestionar aiurit - copil paricid al postmodernismului cum mă aflu - spunînd totuşi că, "dacă voi nu mă vreţi, eu mă vreau".