Am să scuip pe reclamele voastre!

24 noiembrie 2005   Cultura: etaj şi parter

Bucureştiul s-a umplut de meduze. De mărci lipicioase care acoperă faţade şi calcanuri. Au invadat mai întîi hidoasele blocuri din cartierele periferice, dar au avansat tenace spre centrul oraşului. Clădirile istorice au devenit medium-ul predilect al publicităţii stradale. Arhitectura frumoasă a oraşului mai înseamnă azi doar un profil în contre-jour şi un număr de reflectoare sub care se lăfăie biscuiţii-meduză, imprimanta-meduză, creditul-meduză, ţigara-meduză, maşina-meduză, radioul-meduză, supermarketul-meduză şi blugii-meduză. Bucureştiul arată ca un oraş cucerit. După ce ne-am amanetat sufletul cu o dobîndă anuală de numai 6,5%, privim neputincioşi cum invadatorul ne cumpără oraşul la preţ de dumping. În fiecare zi mai scoatem o faţadă la produs. Cine ştie, poate se găseşte un client şi scăpăm de întreţinere peste iarnă. Ia zi, băiatu', îţi dau o faţadă frumoasă? Faţadă de faţadă, cu balcoane şi tot tacîmul. Ţi-o dau şi la scurt, dacă vrei... Ia zi, cumperi, că mai am şi alţi clienţi? Asemenea părinţilor abuzivi, comercianţii autohtoni nu se sfiesc să-şi bată joc de oraşul lor, pentru că nimeni nu-i împiedică să acopere faţadele lipsite de termopan cu gigantice cearşafuri imprimate. Fragmentele din Bucureştiul vechi şi frumos dispar pe zi ce trece, pradă procedeului de prost gust al gherţoilor care-şi acoperă mobila stil cumpărată ieftin cu macrameuri de plastic. Iar alogenii care conduc destinele de marketing ale marilor companii se coboară la practicile românului întreprinzător şi nu le pasă că urîţesc oraşul în care locuiesc, atîta vreme cît oraşele unde-şi vor petrece concediile îşi păstrează clădirile intacte. Pentru că aici nu le cere nimeni socoteală în termenii responsabilităţii sociale a corporaţiilor - un concept vag de care directorii de marketing din România îşi aduc aminte ca de un curs plictisitor cu care au fost îndopaţi înainte de-a fi trimişi aici, la porţile Orientului, unde totul se vinde cu uşurinţă. Dar invazia meduzelor nu e doar meritul celor care şi-au închinat viaţa creşterii cifrei de vînzări. La terfelirea oraşului pun voios umărul cei care aprobă amplasamentele aberante ale reclamelor, arhitecţii-şefi ai Capitalei care-şi vînd ieftin semnătura în schimbul unor "comisioane de consultanţă" plătite din bugetul de "protocol" al companiilor. Siluirea e pusă în practică de publicitari cu studii de belle-arte care-şi îneacă în cocktail-uri fiţoase frustrarea de a nu fi în stare să-i spună clientului că există metode de promovare mai eficiente şi mai puţin distructive decît publicitatea stradală pe clădiri istorice. Şi nu vreau să-i uit nici pe cei care fac posibilă această abjecţie: locatarii clădirilor scoase la produs, adevăraţii proxeneţi ai Bucureştiului, care nu şi-ar vinde niciodată ţara în sondaje, dar care sînt oricînd dispuşi să o închirieze cu ziua celui care dă mai mult. Deocamdată n-am să redau aici numele mărcilor care mi-au infectat oraşul. Pentru că eficienţa acestei anti-reclame ar fi minimă. Dar nici n-o să mă mulţumesc doar cu refuzul de a le consuma produsele. Pentru că asta ar fi metoda de luptă a consumatorului într-o economie de piaţă civilizată. Iar ceea ce fac aceste mărci oraşului meu este o barbarie. O să mai găsesc, în schimb, cîţiva tineri scoşi din minţi de invazia meduzelor, o să organizăm un brainstorming, o să punem la punct o strategie şi o să facem o adevărată campanie. O să vă luăm la şuturi cu armele voastre. Şi-o să vă aducem înapoi acolo unde vă e locul: la parterul clădirilor pe care le-aţi invadat şi la mezaninul piramidei lui Maslow, acolo unde viermuiala voastră în lupta pentru îndestularea consumatorului e mai puţin vizibilă şi mai puţin fetidă.

Mai multe