Trei scrisori din străinătate
Dragă Adela, ne-am ratat la Viena... În singura zi în care tu mai erai acolo ai preferat Zoo-ul, pe care eu nu l-am văzut deloc, deşi am stat aproape zece zile. (Atunci nu ştiam că au şi koala, altfel aş fi lăsat totul baltă şi m-aş fi dus întins.) Dar pot să-ţi povestesc în amănunt acele două filmuleţe din expoziţia Edward Hopper, de la Kunsthalle - care, cum ştii, nu erau numai cu Hopper, ci şi cu artişti influenţaţi de el. Erau făcute de un belgian de care eu nu mai auzisem, David Claerbout, dar care am înţeles - de la oameni din domeniu - că e unul din cei mai tari video-artişti contemporani. Mai întîi (cum intrai în expoziţie) două filme, proiectate spate-n spate şi avînd aceeaşi durată: într-unul, doi indivizi cu alură de poliţişti stau într-o maşină şi privesc prin geamul din faţă într-un punct - nu se vede încotro pentru că plouă cu găleata; în al doilea, vedem maşina (se înţelege că aceeaşi) undeva departe pe un cîmp, staţionară, după ploaie (nori în fundal şi picături încă scurgîndu-se într-o baltă din apropiere). Înăuntru/afară, aproape/departe, ploaie/după ploaie - Claerbout se joacă frumos cu dilemele noastre de privitori, provocîndu-ne să ne întrebăm, în timp ce privim, ce & de ce privim... A doua instalaţie era şi mai simplă, dar la asta am stat în buclă, mai mult de jumaâ de oră (cît dura ea): un cadru fix, alb-negru, privire de undeva de sus din interiorul unei scări de imobil; în fundal este un perete de sticlă cu două rînduri de uşi care dau înspre stradă, ziua-n amiaza mare; din cînd în cînd, la intervale neregulate, cîte unul sau cîte doi, femei şi bărbaţi se apropie de uşile acelea şi încearcă să le deschidă, dar ele rămîn închise - unii se uită intrigaţi înăuntru (adică înspre noi, cum ar veni), apoi pleacă dezumflaţi... Ce e tare, în instalaţia asta, e că belgianul a folosit o fotografie (cadrul fix, care ocupă 70% din imagine) şi a filmat, contra unui blue screen, femeile & bărbaţii ăia care se apropie de geamuri - dinspre strada în plin soare -, prelungindu-le umbrele în fotografie! Mi s-a părut super, dar nu despre asta trebuie să vorbesc eu aici. La Viena a fost un festival de film românesc - a doua ediţie, şi mai reuşită (public mai mult etc.), organizat de aceeaşi mică şi neobosită echipă de la ICR Wien. S-au văzut patru lungmetraje (Restul e tăcere, Occident, Călătoria lui Gruber, Întîlniri încrucişate) şi şapte scurtmetraje (Megatron, O zi bună de plajă, Valuri, Acasă, Alexandra, Interior. Scară de bloc, La drumul mare), discuţiile de după (cu, în ordine, Nae Caranfil, Alexandru Papadopol, Radu Gabrea, Anca Damian, Andi Vasluianu, Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Mustaţă, Ciprian Alexandrescu şi copilul din Megatron, Adrian Maxim Strinu) fiind foarte animate. Deci unii (puţini, din fericire!) s-au plîns că "imaginea filmului românesc" este prea cenuşie: ar trebui probabil spălată cu detergenţi, nu ştiu... Sau schimbată realitatea? E o idee - la anul s-ar putea arăta filmuleţe turistice cu zori roz peste Delta Dunării şi Babele. Toată lumea mulţumită. Adulţii spun lucruri trăsnite. Una peste alta, a fost bine. Nu m-omor după marţipan (sau dulciuri, în general), dar am murit de plăcere dîndu-mă cu "Pater noster"! Cum, nu ştii ce e?! E un lift (de fapt, două), într-o clădire de lîngă Stefansdom, care funcţionează pe principiul mătăniilor - de unde şi numele: te urci din mers într-unul, acesta ajunge sus, se mută orizontal pe "linia" cealaltă şi cobori pe partea opusă celei pe care ai urcat... E wow! Cred că ar trebui făcut un film acolo; poate fi şi turistic, că "cenuşiu" nu poate fi: lifturile sînt maro-castaniu. Data viitoare te duc, promit! Dragă Zaza, Ghinion: Stambulul, cum ţi-am spus - pe stradă nu apuci să faci trei paşi fără să te întrebe unuâ de sănătate. Hello, my friend, how are you? Toţi vor să-ţi vîndă covoare. Sau să-ţi facă pantofii. Pe străzi, te rătăceşti. În bazaruri, ameţeşti. De-atîtea femei învoalate, te cruceşti: mi-au zis turcii că nu era aşa, pînă acum cîţiva ani! Un film "demitizant", despre Atatürk, a inflamat spiritele. Laicii s-au simţit ofensaţi. Nu e bine să discuţi chestiile astea aşa, "principial",