Victor Brauner, Maria Tănase și folclorul românesc

La începutul anilor 1960, Victor Brauner achiziționează o proprietate în Normandia, la Sainte Marguerite-sur-Mer, în apropierea localității Varengeville. Casa, înconjurată de un parc, este numită de artist Athanorul, un creuzet al artei moderne. Două mici case de oaspeți, dintre care una servește drept atelier, poartă numele a două localități din Papua-Noua Guinee, Sepik și Maprik. Interesul manifestat de pictor pentru arta „primitivilor“, îndeosebi cea din Africa și Oceania, este oglindit în ansamblul de obiecte pe care Victor Brauner le achiziționează încă de la începutul anilor 1950. Obiectele, în a căror prezență Brauner vede posibilitatea instituirii unui dialog între două lumi diferite și totuși asemănătoare, devin „intermediarii“ între lumea sensibilului și cea a visului și a viziunii.

În Preludiu la o civilizație (Prélude à une civilisation, 1954), figurile hieratice închise în contururile unui animal dezvăluie apropierea viziunii artistului de cea a „primitivilor“. Tabloul amintește picturile pe piele de bizon amerindiene în care „figurile“ (oameni și animale) sînt semnele unei scrieri codificate prin care sînt povestite întîmplări eroice legendare. „Treptat, arta lui Brauner a evoluat către dezvoltarea unei scrieri sacre, exprimînd adevăruri esențiale cu ajutorul unui alfabet de simboluri mereu reinventat“, scrie prietenul și exegetul operei artistului, Alain Jouffroy. (Alain Jouffroy, Victor Brauner, Fall, 1996)

În tabloul pictat de Brauner în 1954, figurile încastrate în trupul unui patruped sînt semnele incizate în ceară ale unei scrieri în care nostalgia unei „lumi a începuturilor“ se confundă cu viziunea panteistă a unei lumi viitoare. Elementele naturii, personificate, amintesc de viziunea creatorilor „primitivi“ prin care obiectele, „animate“, reprezintă ființe fabuloase sau personaje mitice. Victor Brauner consideră „mitul“, asemenea lui C.G. Jung, o „oglindire“ în inconștientul individual a unor conținuturi care se raportează la memoria colectivă.

Realizat în 1955, tabloul intitulat Germinație (Germination) amintește de ritualurile de fertilitate din culturile agrare în care muzica și dansul au rolul de a „conjura“ fenomenele naturii. În folclorul românesc, măștile și dansul Paparudelor invocă ploaia și, odată cu ea, fertilitatea pămîntului. Dansul și incantația „cîntată“ contribuie la restabilirea echilibrului cosmic. Prin îndeplinirea anumitor ritualuri, cîntul pune în mișcare construcția „partiturii“ armoniei universale. La sfîrșitul anilor 1950, reprezentînd, fiecare, diferitele aspecte ale ființei secrete sau interioare, lucrările create de artist sînt „totemuri“ ale cîntului, ale dansului sau ale dragostei și ale vieții interioare.

În 1961, Victor Brauner inițiază seria de tablouri în care figura unei „mame ancestrale“ este subiectul compozițiilor care îmbină fascinația „obiectelor primitive“ și stilizările caracteristice picturii brauneriene. Un obiect antropomorf din Brazilia, folosit în ritualurile de fertilitate, este „obiectul inspirației“ mai multor lucrări realizate în anul 1962. Trăsăturile pictate ale măștii unei figurine confecționate din fibre policrome și paie sînt reluate și interpretate într-o serie de desene, acuarele și tablouri (Formă-mamă clocitoare, Revolta arhetipului, Cine vrea să iasă din sine). „Subiectul tabloului este totemic“, scrie Brauner în 1961, „tabloul e magic, el stabilește raporturi incantatorii și directe cu marile reverii primitive…“ (Victor Brauner, Communication sans préjugé, 1961).

Figurina din paie confecționată de un creator anonim (Mască, Amazonia, Brazilia) amintește de costumele alcătuite din elemente vegetale (frunze, flori și paie) purtate la români în ritualurile consacrate fecundării pămîntului prin dansuri și cînturi. În Explozia tăcerii (Explosion du silence), tablou realizat în 1956, pămîntul-mamă este personificat printr‑un „portret simbolic“. La sfîrșitul anilor 1950, elementele primordiale, obiectele înconjurătoare și evenimentele reale și imaginare sînt prefigurate fiecare printr-un „portret de substituție“ și numite, adeseori, „unelte spirituale“. În seria de lucrări realizate în 1962 poate fi văzut un astfel de „portret de substituție“, prin care Victor Brauner aduce un omagiu cîntului românesc și Mariei Tănase, al cărei ultim concert are loc în același an la Sala Palatului din București.

Cunoscutul folclorist Harry Brauner, fratele pictorului, culege în anul 1929 o doină din zona Brașovului, cunoscută inițial sub numele de „Tîrîișul șarpelui“, numită apoi „Blestemul“ sau „Cine iubește și lasă...“, cîntată de Maria Tănase, în a cărei interpretare muzicologul vede „nu numai cîntecul popular în toată complexitatea lui, dar însăși esența sufletului care l-a creat, a sufletului românesc“. În 1929, cînd muzicologul Harry Brauner o descoperă pe Maria Tănase, pictorul Victor Brauner se afla la București și probabil a cunoscut-o, prin intermediul fratelui său, pe cea care avea să devină „pasărea măiastră“ a cîntului românesc. Acuarela realizată de Victor Brauner în 1962 (Fără titlu) poate fi o evocare sau o transpunere în imagine a strofelor cîntului: „Tîrîișul șarpelui / Și pasul gîndacului, / Vîjîitul vîntului, / Pulberea pămîntului…“.

Lucrările create de pictor în 1962, tablouri, acuarele și desene, amintesc trăsăturile de neuitat, cu sprîncenele încondeiate, ale cîntăreței omagiate într-un portret simbolic, „portret de substituție“. Ele devin „totemuri“ ale cîntului și ale tradițiilor din folclorul românesc.

„Tîrîișul șarpelui“ este, pentru locuitorii din satul Drăguș, cîntul inspirat de două legende, cea a șarpelui sau a balaurului cu șapte capete din care rămîne numai unul, cel așezat pe dealul Drăgușului, ca un blestem al locului, și cea prin care este povestită legenda celor doi „iubiți“ care, alungați de părinți, s-au adăpostit pe dealul dintre două mlaștini, „mlaștina Dracului“ și „mlaștina Șarpelui“. În folclorul românesc, balaurul, dracul și uneori șarpele sînt „duhuri rele“, iar „iubiții“ din legendă (fată/băiat) amintesc de mitul unei „perechi primordiale“.

În 1930, Victor Brauner pictează tabloul care se află astăzi în colecția Muzeului Național de Artă al României (Compoziție, 1930) al cărui prim-plan este dominat de trupul unui balaur. Balaurul, explică Andrei Oișteanu în Ordine și Haos, este reminiscența folclorică a unei ființe mitologice primordiale, care întruchipa, într-o fază arhaică, haosul precosmogonic. Tabloul amintește de întunecarea cerului datorată, în mentalitatea populară, demonilor care „acoperă aproape tot orizontul“. Torța Soarelui este stinsă de demonii întunericului, care sînt amenințați – blestemați – în descîntece (Andrei Oișteanu, Ordine și Haos, Editura Polirom, 2014). Înscrisurile, semnele și imaginile miniaturale din tablou, alăturate unui obiect asemănător reprezentărilor rozei vînturilor, amintesc de practicile meteorologiei magice din folclorul românesc. Andrei Oișteanu mai spune că demonii chtonieni bîntuie așezările omenești timp de 12 zile – care corespund simbolic celor 12 luni ale anului –, un timp de regenerare a cosmosului care „moare“ (regresiune în haos), la sfîrșitul unui an, pentru a „renaște“, revigorat, în anul următor, Noul An. Tema originilor lumii este prezentă în creația brauneriană încă din anul 1930, cînd cel de-al doilea sejur parizian reprezintă pentru Victor Brauner un nou început. Distanțarea față de creația eclectică a avangardei românești și opțiunea pictorului pentru cea suprarealistă sînt oglindite în tablourile de la începutul anilor 1930.

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).