Superofertă: comunicare nelimitată

Timpul prezent este dominat de obsesia comunicării. Sîntem îndemnaţi de prin toate mijloacele de informare să comunicăm mai mult, mai bine, să ne facem înţeleşi, să socializam, să ieşim din îmbufnare. Teza noastră: cu cît comunicăm mai mult cu atît o facem mai prost, mai superficial, împinşi de la spate de nenumăratele campanii de marketing ale firmelor direct interesate. Paradoxală este comprimarea cuvintelor din comunicarea scrisă. Dacă în trecut scrisoarea avea o formă normală, cuvintele se scriau în întregime, în ultimele două decenii s-a trecut la comunicarea electronică, întîi la e-mail, care era un fel de scrisoare electronică, apoi la formula de Messenger care a început distrugerea cuvintelor, înlocuindu-le cu tot felul de prescurtări aberante, pentru a se ajunge la twitter. Twitter " (ciripit, ciripitor) pentru neiniţiaţi " este un site web fondat în 2006 care permite utilizatorilor scrierea şi transmiterea de mesaje de cîte maximum 140 caractere. Este uneori descris ca fiind "SMS-ul Internetului". Nu este clar care este numărul utilizatorilor, deoarece firma nu-l face public, dar se crede că în 2008 au fost circa 4-5 milioane, iar la mijlocul lui 2009 " circa 20-25 de milioane. Utilizatorii pot trimite şi primi tweet-urile (mesajele de pe situl Twitter) prin SMS sau prin aplicaţii-client. Utilizarea prin Internet este gratis, dar cea prin SMS nu este totdeauna astfel (conform wikipedia.ro). Din ce în ce mai puţine cuvinte, din ce în ce mai concentrat pentru a exprima, în definitiv, ce? Concentrarea nimicurilor. Banalizarea lor. Ruinarea scrisului adevărat. Digitalizarea lui. Cu cît mai mult, cu atît mai bine, chiar dacă, în mod paradoxal, numărul semnelor (literelor) se diminuează (oare cînd vom ajunge din nou la hieroglife?). Efectul mor(t)al al mobilului A nu răspunde la telefonul mobil devine din ce în ce mai des o adevărată infracţiune. Este clar, vrei să ascunzi ceva. A nu răspunde la telefonul mobil este un semn evident al răcirii relaţiei (de prietenie sau dragoste), un semn clar al inamiciţiei. Căci telefonul devenind mobil are drept singur scop acela de a-l plimba peste tot cu tine. Dar oare telefonul mobil nu îţi îngrădeşte libertatea, căci teoretic el te face disponibil mereu pentru toată lumea? În cazul în care nu-l ai sau este închis, acesta reprezintă un alt semn care este interpretabil. Uneori credem că se lasă voit impresia că a comunica înseamnă cu adevărat a face ceva în planul real al lucrurilor, ceea ce este de cele mai multe ori o iluzie. Multe instituţii mai degrabă comunică, decît întreprind acţiuni în planul concret. Poate că în viitor se va patenta implantarea unui microcip în cutia craniană sau în ureche, pentru a nu mai fi nevoiţi să cărăm după noi telefonul mobil, chiar dacă acesta este din ce în ce mai mic, dar şi pentru a nu mai avea nici o scuză pentru că nu am răspuns la telefon. În plus, în această viitoare societate a lui Big Brother, prin acest telefon implantat în organism am putea fi localizabili oriunde, oricînd. George Orwell nu a avut această premoniţie în a sa celebră carte 1984. A se studia efectul mortal pe care l-a avut telefonul mobil asupra generalului Dudaev, precum şi fuga de el ca de un obiect diavolesc a liderilor Al-Qaeda (cei care nu respectă consemnul sfînt de a nu-l folosi se trezesc rapid cu cîte o rachetă în cap). Telefonul mobil deja încorporează agenda, ceasul, casetofonul, MP3-player-ul deşteptător, calculator conectat la Internetul wireless (fără fir), dar şi aplicaţie pentru a te putea descurca în lumea cifrelor, mini-televizor. Telefonul mobil a devenit un obiect indispensabil oamenilor de azi şi nu sîntem deloc siguri că aceasta îi face cumva mai fericiţi. Mai implicaţi în concret, da. Mai puţin visători pentru că realitatea trage de noi cu fiecare apel pe care-l recepţionăm. A fi în reţea În alte timpuri, comunicarea îşi păstra magia ei. Declaraţiile de dragoste se făceau altfel decît la telefon sau printr-un mesaj (te plak-eshti foarte funy eshim together la un suk?). Oamenii îşi scriau scrisori care erau transportate cale de sute şi mii de kilometri în poştalioane sau vagoane de tren, ajungînd la destinatar după săptămîni, dacă nu după luni bune. Acea comunicare avea o valoare. Era aşteptată şi preţuită. Este minunat că am ajuns la acest stadiu al comunicării în care ea este neîngrădită (pînă şi dictaturile au dificultăţi în a îndigui informaţia şi mai ales Internetul, de aceea poate că în viitor inventatorii Internetului ar putea primi Premiul Nobel pentru Pace, căci telefonia mobilă poate fi contractată/ascultată mult mai uşor de către dictaturi), liberă, abundentă, însă întrebarea care se ridică este dacă nu cumva această inflaţie degradează calitatea informaţiei, o face din ce în ce mai obositoare pentru om, căci, se pare, nu prea mai există oprelişti în a transforma orice în informaţie care trebuie neapărat comunicată. De prea multe ori nu mai comunicăm nimic, nici la nivel societal, nici la nivel individual, de aceea este cu atît mai inexplicabilă dependenţa de telefonia mobilă care pare a fi mai mult decît o modă indusă în scopuri pur comerciale. Sîntem asaltaţi încontinuu de marketingul acestor firme de telefonie mobilă care ne propun oferte din ce în ce mai avantajoase, propun abonamente peste abonamente cu mii şi mii de minute în reţea, în afara reţelei, seara, ziua, în timpul week-end-ului, înaintea week-end-ului, sute de mesaje, abonamente cu prietenii (pentru a-mi întări afirmaţiile aduc aminte de o campanie publicitară a uneia dintre cele mai importante firme, în care sînt implicaţi doi prezentatori de la o emisiune infantilă şi matinală de la Antena 1 care se sună încontinuu, chiar dacă nu au absolut nimic să-şi comunice " dar sînt în reţea! Iar această facilitate, cu cele 2000 sau 3000 de minute, trebuie consumată, doar nu o să renunţăm la minutele firmei de telefonie mobilă!). Nu există conferinţă, seminar ştiinţific, piesă de teatru sau prezentare a fondurilor structurale fără ca ţiuitul strident al vreunui telefon mobil să nu deranjeze întreaga audienţă. Ba mai mult, studiile ştiinţifice care relevă nocivitatea folosirii îndelungate a acestor aparate (din compoziţia cărora nu lipsesc diverse substanţe nesănătoase) sînt contracarate de alte studii, sponsorizate de aceleaşi firme de telefonie mobilă care le dezmint pe primele. Obsesia telefonului mobil afectează din plin tinerele generaţii, care sînt atrase precum un magnet de micul obiect magic. Telefonul mobil este şi un simbol al puterii, o modalitate directă de a vedea cîtă putere concentrezi în mîinile şi mrejele tale. Telefoanele mobile trebuie afişate în faţa posesorului, asemănîndu-se cu nişte căţei bine dresaţi care abia aşteaptă să ţopăie, să muşte şi să latre (prin intermediul soneriilor de tot felul). S-a inventat chiar şi un dispozitiv special care se agaţă de ureche în vederea feririi de radiaţiile inerente. De multe ori avem impresia că domni bine îmbrăcaţi în costume scumpe, strînşi de gît de cravate de firmă, au luat-o razna vorbind şi certîndu-se de unii singuri, aceasta fiind doar o iluzie optică, căci ei, desigur, sînt prinşi în interminabile discuţii tehnice. Fabuloasă este scena telefonării rudelor de la Tel Aviv de către familia sa din Ierusalimul anilor ’30 extraordinar zugrăvită de Amos Oz în volumul autobiografic Despre dragoste şi întuneric. "Ani la rînd am ţinut regulat legătura prin telefon cu neamurile de la Tel Aviv. Îi sunam noi o dată la trei sau patru luni, cu toate că nu aveam telefon nici noi, nici ei. Mai întîi le scriam mătuşicii Hayya şi unchiului Tsvi, ca să-i anunţăm că, să zicem, aveam să-i sunam pe 19 din acea lună, care era miercuri (...) Scrisoarea era trimisă cu mult înainte şi apoi aşteptam răspunsul. În scrisoarea lor, mătuşica Hayya şi unchiul Tsvi ne asigurau că acea miercuri, 19, le convenea de minune, şi vor fi la drogherie puţin înainte de cinci. (...) Nu-mi amintesc dacă ne puneam cele mai bune haine în expediţia pînă la drogherie pentru telefonul la Tel Aviv, dar nu m-aş mira s-o fi făcut. Era o acţiune solemnă. (...) Puteam vedea ca aievea această singură linie care lega Ierusalimul de Tel Aviv şi, prin Tel Aviv, de restul lumii. Şi dacă această unică linie era ocupată, eram rupţi de lume". În rest, vorba lui H.-R. Patapievici din Omul recent: Atunci cînd se cîştigă ceva se mai şi pierde altceva.