Repetabilitatea trecutului
Clădirile au viață. Atît interioară, cît și exterioară. Și suflet. Ele trăiesc și simt asemenea proprietarilor lor. Cînd sînt bine întreținute ne încîntă cu frumusețea lor și pot fi admirate în toată splendoarea.
Cînd sînt neîngrijite sau dărăpănate parcă plîng și jelesc așteptînd tăcute și suspinînd trist pentru a redeveni doamnele cochete și elegante de odinioară.
După cum spuneam, sînt ca ființele vii care au viață proprie. Și ce viață trebuie să fi avut în perioada lor de glorie, dar și a țării noastre în ceea ce s-a numit „La Belle Ẻpoque” și în Interbelic…
A fost o epocă de progres și de adînci transformări, cînd cultura, arhitectura, infrastructura și întreaga societate românească au cunoscut apogeul dezvoltării lor. Tot atunci, proiectele edilitare erau în floare, orașele țării devenind locuri moderne și prospere.
A urmat lunga și extrem de dificila perioadă comunistă, cu egalitarismul său, cînd România a trecut prin sistematizare și urbanizare forțată, mare parte a teritoriului fiind reconstruit și reamenajat după rigorile „societății socialiste multilateral dezvoltate”, demolîndu-se enorm pentru a se construi blocuri respingătoare care să primească noii „oameni ai muncii”.
După 1990, odată cu așa-zisa Revoluție și cu întoarcerea la libertate și democrație, bogatul și somptuosul patrimoniu edilitar de altădată se degradează sistematic, fiind victima corupției și nepăsării de la nivelul autorităților locale și centrale, cu derularea „afacerilor” lor imobiliare fără precedent în istoria țării.
Foarte multe imobile (indiferent dacă sînt monumente istorice sau doar case vechi) stau să cadă, nu de puține ori fiind adevărate pericole pentru trecători datorită cărămizilor și tencuielii care se desprind. Rușinos și degradant atît pentru proprietari, care nu întreprind nimic, cît și pentru stat, care a tolerat ani de zile situația.
Proprietarii, dacă nu au fost obligați de lege să le repare și să le întrețină, le-au lăsat în paragină. Poate că nu au avut banii necesari, lucrările de restaurare fiind exorbitante într-o țară săracă unde asigurarea traiului zilnic este o provocare. Unii s-au mulțumit să-și revendice și să-și cîștige proprietățile în instanță, după care nu au mai avut banii necesari pentru a le restaura.
Nici nu este de mirare cînd consolidarea unui singur metru pătrat de clădire costă și 250 de euro, iar simpla întreținere poate să ajungă la 100 de euro pe metru pătrat. Dacă este vorba de monumente istorice, suma poate să depășească o mie de euro pe metru pătrat.
Începînd cu luna noiembrie a anului 2020 există însă o lege prin care proprietarii sînt obligați să-și repare casele, să-și întrețină fațadele și să-și spele ferestrele de la stradă. Dacă obligațiile acestea nu sînt respectate intervine Primăria, care va face lucrările pe cheltuială proprie, urmînd să recupereze sumele cheltuite de la proprietari.
Se pare că, în sfîrșit, intrăm și noi în normalitate și în lumea civilizată. O astfel de lege este binevenită, dar ea trebuia să existe de mult timp într-o țară europeană dezvoltată. Mai bine mai tîrziu decît niciodată.
Reprezentanții Asociației Comunelor avertizează că unii proprietari ar putea să aștepte să le facă Primăria lucrările respective. Banii se vor recupera foarte greu, investiția, așa cum am menționat deja, fiind una de amploare, astfel că s-ar putea ca puțini primari să recurgă la o astfel de soluție.
Precizez că în alte țări regulile sînt mult mai stricte. În Austria, la Viena, și în Franța, la Paris, dacă Primăria observă că proprietarii nu își întrețin clădirile se intră într-un proces de expropriere.
Să sperăm că prin această lege se va rezolva o altă problemă care nu ne onorează ca țară și ca societate. Cred că ați văzut și dumneavoastră cum arată foarte multe clădiri, inclusiv cele din patrimoniul național, fiind murdărite fără nici un fel de consecințe, de multe ori folosindu-se un limbaj suburban sau chiar remarci rasiste.
Că sîntem needucați, ignoranți și inculți și că nu s-a făcut aproape nimic în această privință în ultimii 30 de ani poate constata oricine. Dar că instituțiile statului, în primul rînd primăriile, nu au reacționat și nu au luat nici o măsură pînă acum este inexplicabil și intolerabil.
Aceeași stare de delăsare, suficiență, neseriozitate și iresponsabilitate care, îmi pare rău că trebuie s-o repet, ne caracterizează ca popor. Artiștilor care vor să își manifeste talentul în ceea ce se numește street art prin graffiti-urile lor trebuie să li se dea posibilitatea să o facă. Dar nu oriunde și nu în orice condiții. Mai ales nu pe monumentele istorice din patrimoniul național. Cine insultă bunul-simț și încalcă cele mai elementare reguli de educație trebuie pedepsit și amendat. Asta cînd chiar vor exista instituții care să își facă datoria și să aplice legea.
Pînă atunci așteptăm și sperăm că se vor schimba lucrurile. Bineînțeles, în bine. Pentru acest lucru este nevoie de o nouă mentalitate a populației. O mentalitate de țară modernă și civilizată unde normele, regulile și legile se respectă și se aplică și unde bunul-simț, respectul, valoarea, curățenia, decența și educația sănătoasă sînt la ele acasă.
Astăzi totul pare un vis irealizabil. Dar generațiile de mîine pot să transforme realitatea urîtă și deformată pe care o trăim într-o altă lume. O lume nu perfectă, dar care să învețe permanent din greșelile trecutului. Trecut care nu trebuie uitat, însă ale cărui greșeli să nu mai bîntuie prezentul și să nu fie transferate viitorului. Pentru că, așa cum bine se știe, „cine își uită trecutul riscă să îl repete”.
Foto: Cristina Răduţă / adevarul.ro