Rău de frumusețe

Cineva mi-a spus ieri - ziua în care am furat liliac din curtea blocului - că te obișnuiești cu frumusețea. 

Și mi s-a părut mai trist decît orice scenă decadentă dintr-un film de Sorrentino. Știți scenele acelea în care toată lumea pare fericită, dar fericirea este atît de artificială că doare să fii martor la ea, o degradare morală care iese din ecran și te sufocă? 

M-am trezit de dimineață în parfum de liliac. 

Totul mirosea a liliac: fereastra, soarele, pisicile, ibricul de cafea, sfîrcurile, genele, puful de deasupra buzei de sus.

Mi-a revenit în minte, ca o mantra: „pînă și cu frumusețea te obișnuiești”. De fapt, acest „pînă și” mă marcase.

M-am ridicat din pat, mi-am făcut cafea - deși în fiecare zi îmi doresc să-mi pot dresa pisicile să-mi aducă ceașca de cafea lîngă pernă - am băut liliac, am citit cîteva pagini dintr-un autor recent descoperit - o nouă dragoste cred - Javier Marías. Și iarăși: „pînă și”.

Anul trecut am plecat în căutarea răului de frumusețe la Florența. Numai că am găsit prea mulți turiști, 40 de grade la umbră și gelato dezamăgitoare. 

Vînam înfometată răul de frumusețe. Voiam să leșin la Uffizi și apoi să scriu despre cum m-a purtat în brațe un conte decăzut și mi-a dat săruri. 

Dar, admirată de prea multe perechi de ochi în același timp, frumusețea se poate transforma în ceva aproape vulgar. Mi-aș dori să se inventeze un cuvînt pentru frumusețea abuzată, cuvînt pe care să-l folosesc, lipsită de pudoare, pînă la epuizare.

Cînd părea că m-am convins că frumusețea e în altă parte, am început să mă bucur. Întîi de florăria de pe strada paralelă cu apartamentul în care stăteam, florărie ce seara se transforma în restaurant. Apoi de nopțile petrecute pe balcon, cu o sticlă de vin și multe lacrimi pe care le beam alături de C., însetate amîndouă, în timp ce ascultam Pink Floyd și Damien Rice și adăugam cărămizi la intimitatea unei prietenii de genul acelora despre care se scriu cărți. 

Apoi bistecca alla fiorentina, devorată în fața bucătarului care se minuna că două femei firave au putut să comande și aperitiv și o friptură de un kilogram, însoțite de cîteva carafe generoase cu vin. 

Și felul în care ne-am răcorit, alergînd și stropindu-ne cu apă pe stradă. 

Poate că te poți obișnui cu frumusețea. În fiecare zi. Așa cum mă obișnuiesc eu cu acest liliac ce mi-a acaparat universul de 38 de metri pătrați în care-mi duc existența în ultima vreme. Dar nu voi înceta niciodată să caut frumusețea și mai ales să mă întorc la cea cunoscută deja, ca un cîine credincios ce linge cu recunoștință și dragoste mîna care l-a hrănit.

Rozana Mihalache este coordonator la Green Hours & Teatrul LUNI.

Foto: wikimedia commons