O convorbire cu Wole Soyinka
Wole Soyinka, primul african distins cu premiul Nobel pentru literatură (în 1986), e un hoţ. În 1967 a fost arestat, la comanda Guvernului nigerian, sub pretextul că s-ar fi implicat în secesiunea Biafrei, locuită în cea mai mare parte de creştinii Ibo. Fără să fie inculpat oficial, Soyinka şi-a petrecut peste doi ani în închisoare. Cel mai greu de îndurat a fost interdicţia de a scrie şi de a citi. În cele din urmă, puşcăriaşul şi-a luat inima în dinţi şi l-a deposedat pe medicul închisorii de stilou. Şi astăzi, Soyinka îşi aminteşte voios de această păţanie; tot cu bucurie îşi aduce aminte şi de o zi de sărbătoare cînd i s-a permis să citească: corespondenţa reginei Victoria şi romanele lui P.G. Wodehouse. Soyinka nu se poate abţine să rîdă. Aceste lecturi nu păreau, în viziunea conducerii închisorii, subversive. Pe Soyinka îl apucă rîsul: "P.G. Wodehouse - şi acum sînt în stare să citez, pe de rost, replici din romanul său!". De întîlnit, l-am întîlnit la Hanovra, unde a fost invitat de prietenul şi traducătorul său, Gerd Meuer, pentru o lectură publică. Soyinka vine de la Las Vegas şi e în drum spre un festival literar în Columbia; mai apoi, se va îndrepta spre Africa de Sud, pentru a sărbători ziua de naştere a lui Nelson Mandela. Las Vegas? Wole Soyinka nu este profesor-invitat numai la Harvard, el a fost atras în Las Vegas de un "fascinant proiect" care poate stîrni mirarea oricărui profesor german. Un om de afaceri bogat a fondat acolo un institut pentru literatură modernă al cărui scop ar fi, după Soyinka, "deprovincializarea"; "ideea e să le arate americanilor că există o literatură mondială". Institutul va avea un departament pentru studiul traducerii - departament care a devenit loc de azil şi de muncă pentru scriitori persecutaţi din întreaga lume. Cînd povesteşte asta, Wole Soyinka se gîndeşte mai ales la imperiul modern al cenzurii, China. "Am fost dintotdeauna un mare admirator al lui Sartre - nu doar al literaturii sale, ci şi al vieţii sale", afirmă Wole Soyinka. Să te angajezi politic, ca scriitor, este pentru el de la sine înţeles, dar nu face din chestia asta o dogmă: "Am o viziune foarte simplă în ceea ce priveşte profesia mea: pentru un poet este obligatoriu să se angajeze în ameliorarea relaţiilor dintre oameni. Dar eu sînt şi cititor, şi nu vreau să citesc de fiecare dată literatură angajată. Asta ar fi groaznic de plicticos. Şi nu-i în firea tuturor să scrie literatură angajată. Dacă ar deveni o obligaţie, atunci am avea o societate formată din zombi literari. Sînt şi cititor, consumator, şi n-am cum să mă satur dintr-o literatură în cîrje. Am nevoie în mod regulat de cărţi care să mă hrănească, de cărţi pe care să le îngurgitez cu poftă". Soyinka are 71 de ani, dar pare cu douăzeci de ani mai tînăr. E înalt precum un jucător de baschet, iar părul cărunt îi dă o înfăţişare umilă, profetică. Încă înainte să scoată o vorbă, atrage atenţia tuturor. Vorbeşte fără efort o engleză precisă şi idiomatică. Wole Soyinka este un bărbat cu convingeri ferme, dar fără idei fixe, flexibil, dar fără să fie sacadat, sigur pe el şi autoironic deopotrivă; are stofă de orator democratic. S-a gîndit vreodată să candideze pentru o funcţie politică? Vorbim despre Mario Vargas Llosa, care era cît pe-aci să ajungă preşedinte în Peru. "Mario Vargas Llosa m-a sfătuit să iau exemplul lui drept o formă de descurajare. ŤNici măcar să nu te gîndeşti la o carieră în politică», mi-a zis el. ŤE doar o pierdere de timp şi de energie.» Eu însumi am fost abordat pentru a intra în politică, şi o dată sau de două ori a fost cît pe-aci să cedez. Coincidenţele au împiedicat pînă acum toate candidaturile. Nu mi-ar trece niciodată prin minte să candidez pentru postul de preşedinte al statului. Mult mai atrăgător mi s-ar părea să reuşesc un proiect politic mai mic pentru a putea demonstra ce se poate face cu adevărat în politica africană actuală." Wole Soyinka este un optimist moderat atunci cînd vorbeşte despre viitorul Africii. El vede în trecerea de la Organizaţia Africii Unite (Organization of African Unity, fondată în 1967) la Uniunea Africană un progres decisiv. Îl laudă pe Alfa Omar Konaré, care încă de pe vremea cînd era preşedinte al statului Mali a fost un democrat hotărît, iar acum face totul pentru a impune democraţia în Uniunea Africană: "Vorbind cu Alfa Omar Konaré, am început să cred că Africa poate să progreseze". Angajamentul Uniunii Africane la Darfour este, pentru Soyinka, un asemenea pas înainte. Totuşi, Soyinka nu-şi poate ascunde scepticismul: "Problemele cu care ne confruntăm par să fie de nerezolvat. Mă gîndesc în special la Nigeria, uriaşul african, aşa cum este numită uneori ţara mea. Preşedintele Obasanjo prezintă lucrurile, în stilul populist binecunoscut, într-o lumină mult prea roză, descumpănind opinia publică internaţională. În fapt, Nigeria duce o luptă crîncenă pentru ca viitorul ei democratic să supravieţuiască". Obasanjo însuşi, crede Soyinka cu tărie, a venit la putere în urma unor alegeri ale căror rezultate erau dinainte cunoscute. Şi totuşi, majoritatea populaţiei l-a acceptat. Pentru nigerieni important era să se impună o distanţă cît mai mare între politică şi armată. Iar Soyinka înţelege pragmatismul conaţionalilor săi: "Sînt lucruri bune şi rele, sentimentele mele sînt amestecate". Soyinka nu-şi ascunde dezamăgirea faţă de ce se petrece în Arica de Sud. Rolul de model politic şi moral, pe care l-a dobîndit ţara pe vremea lui Nelson Mandela, a fost pierdut sub preşedinţia lui Mbeki - nu în ultimul rînd şi datorită politicilor anti-SIDA, marcate de ignoranţă şi superficialitate. În afară de asta - mai spune Soyinka - soluţiile politice ale preşedintelui Mbeki sînt extrem de reduse. El se simte în continuare dator regimului african autoritar care a susţinut ANC - partidul lui Nelson Mandela - în lupta împotriva apartheidului. Guvernele africane au hotărît să pună la punct un sistem de observare şi control reciproc. "African Peer Review Mechanism (ARPM) ar putea fi o chestie bună - spune Soyinka - dar trebuie vegheat ca nu cumva să devină un mecanism multilateral de mascare a potenţialelor deviaţii politice. Dacă acest mecanism ar funcţiona cu adevărat, atunci dictatori precum Robert Mugabe ar fi trebuit de mult arătaţi cu degetul." Wole Soyinka este un cosmopolit şi, în acelaşi timp, un patriot. Nu uită să amintească de urmările fatale ale colonialismului european, dar simte şi aici nevoia de nuanţări: "germanii au fost brutali, dar cinismul deschis cu care francezii şi-au înfăptuit politica colonială este nemaiîntîlnit". Soyinka este patriot şi pentru că are convingerea că africanii ar trebui să se impună prin propriile lor iniţiative. El ironizează aroganţa cu care unele state bogate au renunţat la datoriile ţărilor sărace. "Dacă te uiţi cu atenţie şi analizezi situaţia din punct de vedere economic, vei realiza că Vestul ne este, de fapt, în continuare, dator." Nu aşteaptă favoruri. Nu conteneşte să-i critice pe politicienii africani corupţi, care au ratat orice legitimare morală pentru a putea să ceară anularea datoriilor. O anulare a datoriilor, spune Soyinka, poate funcţiona numai dacă nu este acordată din cauza conştiinţei încărcate, ci are cu adevărat o motivaţie economică. Soyinka îşi aminteşte de o mai veche iniţiativă a lui Alfred Herrhausen, a cărui propunere de anulare a datorilor era întemeiată pe raţiuni economice, şi tocmai de aceea avea şi sorţi de izbîndă. Wole Soyinka este un admirator al lui Tony Blair: "Atunci cînd Blair şi-a anunţat programul de ştergere a datoriilor, m-am gîndit: iarăşi un truc politic ieftin, care serveşte mai mult ca sigur altor scopuri. Apoi am remarcat că Blair chiar era convins de necesitatea programului său şi al unei acţiuni europene concertate în Africa. Mulţumită lui Blair, se întrevede pentru prima oară şansa unei cooperări durabile a Occidentului cu Africa. Nu văd pe nimeni altcineva în afara lui Blair care să se fi gîndit cum pot fi întreţinute, pe termen lung, structurile relaţiilor cu Africa". Soyinka nu este totuşi un fan al lui Blair, a găsit şi motive să-l critice: "Probabil că Blair este atît de motivat în această iniţiativă şi pentru că vrea să îndrepte greşeala îngrozitoare pe care a făcut-o în cazul războiului din Irak". Dincolo de asta, nu exclude nici posibilitatea ca Blair, care are un excelent simţ al vremii, să se profileze cu iniţiativa africană exact în momentul în care Europa trece prin cea mai profundă criză. Cine vrea să-şi limpezească gîndurile după această adevărată malaise europeană, ar trebui să stea de vorbă cu Wole Soyinka. Din perspectivă africană, Europa stă mult mai bine decît e dispus să creadă orice european. Europa are probleme, dar proiectul Uniunii sigur nu a eşuat, crede el. Uniunea Europeană este în continuare o sursă de inspiraţie pentru Uniunea Africană. "Nu vă chinuiţi să obţineţi ceea ce pentru moment e imposibil de atins" - ne sfătuieşte el. Faptul că tocmai americanii i-au determinat pe europeni să acţioneze în războiul din Balcani este un lucru secundar pentru Soyinka. "În fond şi la urma urmei, Europa a fost capabilă să acţioneze în fosta Iugoslavie. Faptul că a acţionat, îi asigură Europei o importanţă excepţională în lumea arabă şi africană. Şi noi, africanii, avem nevoie de o Europa care să se raporteze partenerilor americani." În ianuarie anul viitor expiră mandatul lui Wole Soyinka în Las Vegas; în iulie îşi ia rămas bun de la Harvard. Apoi vrea, măcar doi ani, să rămînă în ţara natală, Nigeria. Stînd cu el de vorbă, m-am întrebat dacă o să urmeze sfatul lui Mario Vargas Llosa sau dacă totuşi se va implica în politică. Ar face bine ţării lui. Şi Africii.