Despre a fi singur sau a fi într-o relație

În percepția colectivă, o persoană care este singură „nu a fost aleasă”. Presiunea pe care aceasta o resimte din partea celor din jur este mare, e o presiune care duce la o stare de suferință și care, în timp, îi afectează stima de sine. Persoana chiar ajunge să gîndească că este ceva în neregulă cu ea de nu-și găsește un partener. La nivel general, oamenii percep singurătatea ca însemnînd doar suferință și ca fiind ceva profund greșit cu ei din moment ce nu-și găsesc pe cineva, după cum ne spun toate filmele și poveștile despre găsirea sufletului-pereche. Avem tendința să ne ghidăm viața noastră după acest unic obiectiv de a găsi pe cineva cu care să ne trăim viața pînă la adînci bătrîneți, iar dacă nu se întîmplă, gîndim că nu am avut noroc și vom căuta tot felul de soluții, leacuri, rugăciuni, ritualuri dubioase pentru găsirea jumătății.

Practic, devenim sclavii acestui unic obiectiv de a avea pe cineva, cu orice preț, pentru a putea fi „în rîndul lumii” și pentru a nu mai trăi cu presiunea că este ceva nepotrivit în noi, dacă nu am găsit un partener de viață și nu am fost și noi „aleși”. Aici apar rușinea și frica de a fi descoperiți așa cum sîntem.

Nici nu mai distingem dacă ne este într-adevăr frică să rămînem singuri sau ne este mai mult frică de presiunea de a nu fi „în rîndul lumii”, în care nu ne regăsim în mod real. Se activează astfel frica de libertate, de a îndrăzni să trăiești în acord cu tine și nu în acord cu așteptările celor din jur, cei care cred că știu mai bine cum trebuie să trăiești și care caută prin manipulare să-și impună voința. Aici regăsim multe familii care funcționează prin presiune, manipulare și pedeapsă dacă copilul devenit adult nu îndeplinește ceea ce familia așteaptă.

Sînt și astăzi mulți adulți care funcționează la nivel emoțional într-un mod infantil, care își abuzează partenerul din pricina propriei nesiguranțe și încrederii în sine scăzute că ar putea fi iubiți pentru ceea ce sînt, dezvoltînd comportamente de control și gelozie. Care nu mai sînt conectați unul la celălalt într-un mod în care iubirea să fie nuanța dominantă și care rămîn în captivitatea relației din frica de a fi singuri. Iar atunci cînd relația este una disfuncțională, nimic nu o duce înspre mai rău decît minciunile în care sîntem învățați să funcționăm și pe care le-am avut ca tipar în mediul din preajma noastră.

O cercetare publicată în Personality and Individual Differences despre singurătate spune că aceasta afectează starea de bine a oamenilor, economia și duce la creșterea îngrijirilor de specialitate. Starea de suferință apare datorită discrepanței între ceea ce avem (relația sau lipsa acesteia) și ceea ce dorim, iar presiunea de a fi într-o relație scade odată cu înaintarea în vîrstă și afectează mai mult bărbații decît femeile. De altfel, se justifică prin presiunea la care băieții sînt expuși în copilărie prin mesajele educației primite: ești slab dacă îți arăți emoțiile, băieții sînt puternici, bărbații nu plîng, ei sînt duri, de succes, obiectualizează femeia, cuceresc, fac bani, sînt homofobi. Din păcate, primind asemenea îndemnuri și imprimînd aceste tipare mentale, atunci cînd starea lor psihică este afectată, întrucît sensibilitatea este o trăsătură a sănătății noastre psihice și se află în noi toți indiferent de gen, mulți recurg la adicții ca formă de evitare a trăirii suferinței.

Percepția conform căreia nu sîntem împliniți decît dacă avem un partener și reducerea noastră doar la rolul de partener aduce multă durere în viața multor oameni. Dacă facem un pas în spate și raționalizăm puțin vom înțelege că noi nu sîntem doar în rolul de partener, noi îndeplinim mai multe roluri pe parcursul vieții noastre, cum ar fi acela de fii/fiice, de prieteni, de profesioniști, de colegi, de iubiți. Nu este sănătos psihic și nici o perspectivă corectă să ne reducem la rolul de partener, să ne privim doar din acest unghi. O persoană implică multe însușiri psihice, intelectuale, emoționale, fizice, nu este doar partenerul lui X sau doar profesionistul, sau scriitorul, sau medicul, sau tehnicianul; noi sîntem un întreg și dacă o anumită fațetă a noastră din multitudinea acestora nu este îndeplinită, nu înseamnă că noi sîntem mai puțin valoroși. A te reduce doar la rolul de partener înseamnă o sărăcire interioară și o anulare a propriei identități.

Stigmatul de fi singur și sentimentul de a te simți singur cu care multe persoane tinere se confruntă vin din tiparele educaționale, deoarece mesajele primite sînt greșite, iar a înțelege că acestea nu sînt cele bune pentru noi necesită introspecție. Un mesaj care blochează este cel în care știm că trebuie să fim neapărat cu cineva, indiferent de cît de diferiți sîntem și cît de nefericiți ne facem. Există o lipsă a educației emoționale prin care să conștientizezi că a fi lîngă cineva înseamnă să alegi să fii în acea relație, lîngă o persoană unde te simți iubit, în siguranță și respectat. Unde identitatea ta există în armonie, lîngă a celuilalt, nu în luptă cu partenerul, căutînd să vedem care domină și la cine este puterea. Atunci cînd sîntem împreună cu un partener lîngă care funcționăm în armonie, chimia creierului nostru eliberează neurotransmițătorii plăcerii și ai fericirii: endorfine, serotonină și oxitocină. Creierul nostru, datorită neuroplasticității, modifică la propriu structura sinapselor neurale, adică retrasează noi căi neurale. Nivelul oxitocinei este responsabil cu atașamentul nostru, loialitatea, iubirea, iar pentru a crește nivelul acesteia este necesar să ne ținem în brațe, să ne mîngîiem și să ne îmbrățișăm, să avem parte de o relație sănătoasă emoțional.

Dacă sîntem într-o relație în care sîntem într-atît de deconectați încît gesturile de tandrețe nu mai există, creierul suferă la propriu, devenind stresat și eliberînd cortizol (hormonul stresului) și adrenalină, substanțe pe care le utilizăm în starea de luptă, de atac, și vasopresină care este răspunzătoare de creșterea tensiunii arteriale. Așadar, fie că sîntem într-o relație, fie că nu, lipsa echilibrului psihic produce modificări chimice ale creierului și duce la consecințe neurologice și deficite în viața socială și personală.

A alege singurătatea nu înseamnă că nu ești suficient de bun pentru că nu ai fost ales, este despre faptul că nu ai ales pe cineva întrucît valorile de viață nu au fost similare. Or, dacă aici există o diferență majoră, după ce trece atracția erotică și te dai jos din pat, realizezi că nu aveți prea mare lucru în comun. O relație funcțională implică valori comune de viață, sentimente de bunătate unul față de celălalt și siguranță. Siguranța implică loialitatea și respectul față de partener, dar și față de tine însuți. A nu-ți încălca valorile și principiile rămînînd loial și fidel relației oficiale înseamnă respect de sine. Atunci cînd trădezi valorile stabilite ale relației monogame, te trădezi pe tine însuți în primul rînd, apoi îți trădezi și partenerul. Dacă ești un om sănătos emoțional vei înțelege că trădarea vine la pachet cu suferință, nu numai pentru cel pe care l-ai trădat, nici pentru cel pe care l-ai adus nou în relația de cuplu, dar și pentru tine. Nu te placi pentru ce faci, iar în adîncul fiecăruia dintre noi știm care este adevărul, doar că sunetul lui este prea puternic și căutăm să-l acoperim cu diferite lucruri prin care să-l evităm măiestru. Uneori ne iese chiar pentru întreaga viață, doar că adevărul nu poate fi evitat total așa cum am vrea să credem, acesta va ieși la suprafață printr-o suferință fizică, la un moment dat. Totul este în noi și tot ce facem are consecințe în viața noastră și a celor din preajma noastră.

Singurătatea este o alegere, uneori conștientă, alteori neconștientizată, dar oricum ar fi este o alegere. Și este în regulă să o alegi dacă nu dorești o relație sau dacă nu întîlnești un om cu valori asemănătoare. E mai sănătos pentru igiena psihică să fii singur decît să intri într-o relație în care să îți mobilizezi resursele pentru a te lupta și a te apăra, unde nu te poți arăta descoperit și nu îți poți permite vulnerabilitatea.

Trebuie schimbate mentalitatea că ești pretențios și rușinea ce o implică crezul că ar fi ceva inadecvat la tine dacă îți dorești o persoană care să-ți corespundă, nu un partener de care să ai grijă, care să funcționeze ca adult în rol emoțional de copil, pe care să-l îngrijești exasperat, sperînd în maturizarea acestuia într-o bună zi care nu mai vine, situație care, în timp, aduce și multă furie la adresa partenerului. Trebuie schimbată această etichetă care este pusă celor care nu aleg pe oricine și care caută un partener lîngă care să poată fi în convivialitate. A fi singur are beneficii, la fel ca a fi într-o relație. Ambele situații au și beneficii, și neajunsuri. Este o alegere individuală ce implică valorile și tiparele în care am fost crescuți și care și-au lăsat amprenta asupra noastră.

Camus spune în Nunta: „Inima îmi era plină de o ciudată bucurie, de bucuria care izvorăște din conștiința împăcată. [...] tocmai asta simțeam și eu: îmi jucasem bine rolul, îmi făcusem meseria de om și faptul de-a fi cunoscut bucuria preț de o zi întreagă nu mi se părea o reușită excepțională, ci împlinirea patetică a unei condiții care, în anumite împrejurări, face din fericire o datorie. Regăsim atunci singurătatea, dar de data aceasta în satisfacție”.

A fi într-o relație este o altă alegere, iar dacă o faci să fie una funcțională poți avea parte de o stare de bine și de echilibru, care aduce împlinire. Pentru a avea o relație funcțională e important să înțelegem că miturile „au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți” rămîn povești, cei care trăiesc fericiți muncesc zi de zi la relația lor, rezolvă disfuncționalități, conflicte, vorbesc cu sinceritate, repară, se iartă, se îngrijesc de relația lor sexuală, au grijă de igiena lor, își acceptă diferențele, rămîn blînzi unul cu celălalt, își oferă sprijin, nu se critică, nu se judecă, își rămîn credincioși. Altfel, devine o relație abuzivă care te parazitează și, fix cum face un parazit care se hrănește cu bucăți din tine, merge pînă te epuizează și te îmbolnăvește.

Pare mult, dar, indiferent ce vom alege, nu ce ne va alege, este o muncă de o viață care aduce cu sine multe beneficii, dacă sîntem conștienți și prezenți în viața noastră. Unora ne iese natural, sînt puțini aceia; alții avem nevoie de sprijin. Dar ce bine că trăim aceste timpuri în care informația poate fi accesată cu ușurință, putem alege și putem afla și înțelege atîtea, și mai ales putem vindeca.

Cătălina Dumitrescu este psiholog clinician specialist, psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală.

Foto: flickr.com