„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –

Am avut plăcerea de a discuta cu una dintre cele mai importante nume feminine ale rap-ului românesc din ultimii ani. Pentru Andreea-Lavinia Dădîrlat (n. Bucureşti, 1986), cunoscută în industrie drept Gani. Semnează patru albume solo, două în colaborare, numeroase single-uri şi are un album în pregătire, despre care ne va povesti mai multe aici. Gani a colaborat cu nume grele din industrie precum DOC, Omu’ Gnom, raku, Phunk B, Marijuana, Tecko Starr, Honey sau DJ Dox, nefiind intimidată de partea masculină a rap-ului şi pe bună dreptate, nu are de ce! Am discutat cu Gani despre rap, literatură şi influenţe stilistice, planuri de viitor şi, nu în ultimul rînd, despre poezie.

Încep cu întrebarea pe care o adresez obligatoriu tuturor MC-iilor: avînd în vedere că rap-ul este un fenomen studiat în universităţi din toată lumea, te-ai aştepta să primească acelaşi tratament şi la noi. Totuşi, în România, rap-ul nu se bucură de acest statut, deşi ar avea multe de oferit d.p.d.v. literar, muzical, politic şi social. Este o nedreptate sau rap-ul trebuie să rămînă acolo unde este acum?

Cu siguranţă ar merita să fie studiat şi la noi în universităţi pentru că, după cum ai demonstrat şi tu în cartea ta [n.a. – Rap-ul este poezie. O incursiune în cultura hip-hop românească, Editura Tracus Arte, 2022], rap-ul are foarte multe tangenţe cu poezia, chiar origini. Avem mulţi MC complecşi în lirică, deci, clar, şi-ar avea locul într-un curs academic. Poate cînd îmi voi creşte nepoţii se vor studia şi la noi un Cedry2k, un Kazi Ploae – sînt atît de mulţi cei cu versuri bune.

Mai mult de atît, ar trebui considerat o nouă specie a genului liric (avînd forme fixe, ritm, rimă, teme şi motive specifice ş.a.m.d.)?

Dacă aş avea putere de decizie, aş include rap-ul acolo, pentru că literatura şi poezia sînt în continuă dezvoltare, fiecare specie literară s-a schimbat în timp. Eu îl consider o formă de poezie mai complexă, mai actuală. De asemenea, există şi multe piese fără mesaje şi cuvinte vulgare, deci chiar am avea ce să includem într-un manual.

Eşti una dintre cele mai inventive şi ludice MC femei din rap-ul românesc, unde mai punem că textele pieselor tale, privite dintr-o perspectivă teoretică, au un evident caracter liric. Te identifici cu statutul de poetă contemporană?

Nu ştiu dacă sînt în măsură să mă autoproclam poetă, dar sînt mulţi MC pe care i-aş încadra aici. Dacă cineva consideră că îmi merit locul acolo, m-aş simţi onorată – am pus întotdeauana accent pe partea scrisă, nu doar pe sound. În piesa „Liricism“, unde fac apologia scrisului, am abordat importanţa mesajului, mai ales în zilele noastre, cînd atenţia ne e purtată către aspecte superficiale. Am vrut să amintesc că în hip-hop contează şi ce spui, şi am încercat să exprim non-„hateristic” [rîde]: „Șef pe flow, pentru cultură – ucenic / Beatu’ e sick – tu încearcă să-i fii medic / Țolu’ estetic, pe atitudine – autentic / Cuvîntu’ sus dacă și liric o dai epic!”.

Foloseşti în versuri, şi nu numai, multe jocuri de cuvinte ce denotă un vocabular bogat şi un bun control asupra limbii române. Cum ai dobîndit acest limbaj complex?

Cred că e un cumul de factori. De mică am fost pasionată de scris, mă învăţaseră ai mei, pe la 3 ani, să scriu cu nişte litere de plastic. […] Apoi, scrisesem o poezie, tot înainte să încep şcoala, ceva gen „lalelele [...] chiar şi cînd mor, ele zîmbesc”, nu ştiu de ce aveam asta în minte la vîrsta aia. [...] Vocabularul mi l-am dezvoltat pe parcurs şi datorită profelor de română pe care le-am avut; în liceu am avut o profă foarte cool, era rockeriţă, avea un limbaj liber. 

Ce liceu ai terminat? 

„Iulia Hasdeu“, am fost în clasă de limbi străine. Şi modul în care aborda ea materia, stilul de predare şi atitudinea informală m-au făcut să îmi placă şi mai mult literatura. [...] Ulterior m-am dezvoltat pe partea de scris şi d.p.d.v. profesional, m-am dus în copywriting, corectură şi redactare de carte. Încă învăţ şi îmi dezvolt vocabularul, chiar în cartea pe care am corectat-o zilele trecute am găsit nişte cuvinte foarte şmechere, poate o să le includ pe viitor în versuri.

Eşti strictă atunci cînd vine vorba de formele poetice sau îţi oferi o anumită libertate cînd scrii versuri? Ai anumite preferinţe sau îţi place să experimentezi cu prozodia?

Sînt şi nu sînt, în sensul că, evident, orice strofă trebuie să fie multiplu de patru, ca să se înscrie în măsură. Dar nu-mi impun gen strofă clasică, 16 versuri – gata, aici mă opresc. Chiar şi modul în care lucrez poate să pară haotic, dar pentru mine e foarte organizat, pentru că la multe piese încep cu finalul şi dezvolt. […] Îmi notez idei ca să nu le uit; de exemplu, merg pe stradă, văd o clinică şi-mi vine o dumă despre medici, chiar dacă nu am un scop pe moment pentru ea, şi cînd am o piesă pe o anumită temă, deschid „enciclopedia de dume” [rîdem] şi îmi aleg. Cîmpul lexical, familia lexicală, la fel, îmi notez tot ce ţine de o temă şi pe baza lor construiesc. Dar nu am o limită clară cînd vine vorba de versuri, am avut şi piese de peste 32, chiar 40 pe strofă. Asta îmi place ca artist independent, că nu-mi impune nimeni o rețetă standard care cumva îţi taie tot avîntul artistic... Eu nu vorbesc mult, dar cînd mă pun să scriu, mi-e greu să mă mai opresc şi am strofe foarte lungi.

A avut poezia convenţională vreo influenţă asupra versurilor tale, te-a inspirat? 

Da, […] ca punct de plecare.

Depinde şi la ce poezie te raportezi, din ce curent. De exemplu, cea postmodernistă nici nu mai are rimă, e plină de licenţiozităţi…

Nu am aprofundat postmodernismul, dar, din cele cîteva tangenţe pe care le-am avut, pot să spun că nu m-am identificat foarte mult cu acest curent. E o formă de exprimare care merge odată cu evoluţia societăţii, însă, personal, simt nevoia de rimă; îmi place abstractul, dar să aibă şi o doză de concret.

Ai un poet preferat?

Uite, în liceu m-a prins Bacovia, pentru că era foarte anti tot ce se întîmplase pînă atunci. Am simţit doza aceea de catharsis la el, cu siguranţă era o defulare şi şi-a folosit arta într-un mod terapeutic. La Eminescu, de exemplu, pe lîngă poeziile binecunoscute, ce mi s-a părut tare e că el a avut, într-un fel, primul diss [n.a. – jignire în rime pe care rapper-ii şi-o adresează în melodii] de la noi – în „Criticilor mei“, în „Epigonii“ văd elemente precursoare de diss. […] Şi Blaga mi-a plăcut, Nichita.

În afară de poezie, există cărţi din literatura română sau universală care te-au inspirat? Ce ai mai citit în ultima vreme?

Mi-e greu să răspund, pentru că, prin prisma job-ului, citesc foarte mult. În ultimii trei ani jumate am citit 200 şi ceva de cărţi. Ce mă pasionează cel mai mult şi se leagă oarecum de studiile mele şi de unele subiecte pe care le-am abordat în piese sînt cărţile de psihologie. […] Pe psihanaliză mi-am făcut licenţa, mă pasionează cauzele pentru care gîndim sau acţionăm în anumite feluri. […] Şi sper că se vede chestia asta şi în procesul de creaţie, eu abordez un rap psiho-social, introspecţii.

Gani e un nume important, cu vechime pe scena hip-hop din România, însă ai fost la rîndul tău începătoare cîndva – ce influenţe ai avut la debut? 

Mă autocitez din nou [rîde], tot din piesa „Liricism“, unde spun: „Am crescut cu MC Lyte, Lauryn Hill, Rah Digga / Wu Tang, Mobb Deep, Gang Starr, Biggie, big up!…”, cumva în direcţia asta, MC-ii conscious [n.a. – subgen al rap-ului care educă masele]. Femeile MC din anii ’90 aveau ceva ce mai există azi, din păcate, doar în underground, erau considerate one of the guys, egale. Mainstream-ul s-a axat foarte mult în ultimii ani, cel puţin în afară, pe hipersexualizarea femeii, şi e păcat. De la noi m-au inspirat primele fete, Marijuana, Ganja, Honey. Şi tot de la noi, pe lirică, m-a impresionat Facem [n.a. – label-ul Facem Records], cred că se observă din versuri. Îi ascultam din liceu [n.a. – formaţia C.T.C.] şi mi-a plăcut că au venit cu ceva complet nou, au rescris abordarea în hip-hop. DOC a fost o influenţă mare pentru mine, îmi plăcea abundenţa de comparaţii, jocurile de cuvinte cu sensul literal şi polisemie… La fel Cedry2k, raku…

Ai făcut parte din MUZE, o trupă formată exclusiv din MCs femei. Care este povestea acestei trupe unice pentru rap-ul autohton?

Nu era în plan să fie o trupă, am vrut să reunesc toate gagicile care activam prin 2013 să facem un cypher [n.a. – cerc format din mai mulți MC, care rimează liber, pe rînd, de obicei de la dreapta spre stînga]. O încercare similară existase prin 2007-2008, dar nu a ieşit la suprafaţă. M-a inspirat un episod din The Cypher Effect [n.a. – emisiune americană care promovează conceptul de cypher şi MC noi] în care cîntau numai gagici. Mai apoi, împreună cu Undercover, am pus bazele trupei, mi-am dorit să fie un fel de „Wu-Tang feminin”. […] Am lucrat un an pe ascuns, ne întîlneam săptămînal, aveam „şedinţe” cu carneţel, deadline pe piese etc. Ulterior am cooptat-o şi pe MGee, şi pe parcurs s-a schimbat direcţia, […] aveam stiluri foarte diferite care trebuiau să ajungă la un numitor comun. Am zis să facem ceva mai catchy, mai accesibil – eu mi-am ieşit mult din zona de confort –, poate ajungem în mainstream fără compromisuri majore. Prima piesă a fost „Cele 4“ [n.a. – cele 4 elemente ale culturii hip-hop], iar albumul nostru, O să fie bine, a ieşit în 2017, apoi, în 2019, MGee a părăsit trupa. Am iniţiat şi o campanie anti-bullying, în conexiune cu piesa „IOSAIA“. După mai multe clipuri, în 2020, unele dintre fete s-au dedicat altor aspecte şi trupa s-a oprit de la sine.

Ţi-ai făcut un nume într-o lume încă dominată de bărbaţi. Care a fost traseul carierei tale în lumea rap-ului, te-ai lovit de prejudecăţi pe parcurs? A contat faptul că eşti femeie?

Cînd făceam battle pe forumuri, în 2004, […] nu era atît de mult misoginism pe cît te-ai fi aşteptat. Momentul cînd am început să scoatem piese Liry şi cu mine a coincis cu dezvoltarea reţelelor de socializare, oricine putea comenta. Înainte exista reţinerea de a-ţi spune ceva nefondat în faţă, după care, bubuind Internetul şi sub luxul anonimatului, unii au început să dea glas frustrărilor şi am citit tot felul de prostii, de la trimisul „la cratiţă” sau „pe centură” pînă la zvonuri (false) că am fost împreună cu ăla şi cu ăla; aberaţiiile se propagă mult mai repede decît  am scos o piesă sau un album. Nu-mi venea să cred şi mă gîndeam: noi citim, sîntem în banca noastră, scriem, sîntem cu metaforă, comparaţie, epitet şi uite ce zic ăştia despre noi! [...] A fost un fel de bullying. [...] Ne-a motivat să le dăm peste nas, liric vorbind, şi aşa au ieşit piese gen „Nemerituoşilor“. Am avut şi o piesă, „InterLudic“, în care făceam mişto de toate prejudecăţile astea: strofa mea face referire la bucătărie, iar a lui Liry, la curăţenie – ne-am jucat cu eticheta de „gospodine” şi avem la final un citat din Stela Popescu prezentînd o reţetă. Evident, reacţiile astea nu erau majoritare, dar, prin natura umană, tindem să le acordăm cea mai mare atenţie. Mă bucur că acum e mai multă deschidere şi acceptare, iar fetele mai noi nu mai trec prin asta. 

Lucrezi la un proiect nou sau momentan te concentrezi pe viaţa personală? 

Am început să lucrez la materialul nou, care iniţial nu s-a vrut album, pentru că am observat că merge mai bine să lansezi piese ca single-uri, separat. Am vrut să mă concentrez pe fiecare piesă, să o lansez cu clip, să aibă un impact mai mare. Dar pînă la urmă m-am gîndit că nu ar fi rău să le reunesc, să mai adaug restul pieselor în lucru, şi ăsta e materialul. Titlul va fi Michelle Cypher, […] ca trimitere la începutul meu în rap şi la pasiunea pentru tot ce ţine de old school şi clasic.

Spuneai că vrei să o foloseşti şi ca pseudonim.

Da, aş avea în plan să mă rebranduiesc. Nu ştiu dacă renunţ total la Gani sau dacă devin Gani a.k.a. Michelle Cypher. […] Ca tematică, va fi un album introspectiv. […] Reflectă şi o tentă oarecum pesimistă – eu o numesc realistă – cu privire la condiţia artistului care se încăpăţînează să rămînă clasic într-o lume concentrată pe conţinut efemer şi lipsit de substanţă. Dar în ultimele luni am pus un pic muzica pe pauză, ca să mă ocup şi de nişte lucruri pe care mai mereu le-am neglijat, aşa că m-am concentrat pe viaţa personală şi pe cea profesională din afara muzicii. Perioada asta de pauză mi-a priit, pentru că vreau să refac anumite piese, să mai adaug ceva, totul se aşază cum trebuie şi va ieşi bine.

Un sfat pentru tinerii MCs, dar mai ales pentru tinerele MCs care poate nu îndrăznesc să aspire la această lume controversată a rap-ului?

Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt. Dacă e mai mult decît o fază sau o chestie de conjunctură, o să simţi şi tu şi o să vezi rezultatele peste ani; cît timp vrei să evoluezi şi faci toate eforturile necesare: ascultat muzică, scris, înregistrat, învăţat din greşeli, research (contează mult să ştii istoria culturii pe care vrei să o reprezinţi), prioritizare, timp alocat, partea financiară. […] Planurile personale puse pe locul doi, nopţile de nesomn cînd ai compus şi a doua zi aveai cursuri/job, zilele în care n-ai ieşit cu prietenii fiindcă ai rămas la studio – toate merită, în final, dacă ai avut un scop bine conturat.