Așteptînd să înflorească o floare
Ştiam aşa: că e ca un copil căruia îi place să stea cu picioarele în apă şi cu capul la soare. Aşa că o udam în fiecare zi. La început, de două ori, dimineaţa şi seara. Era primul şi apoi ultimul lucru pe care-l făceam în ziua respectivă. Apoi mi-am dat seama că e suficient doar dimineaţa. Îi studiam cu atenţie fiecare schimbare. Un boboc care stătea să plesnească sau... oare cînd a crescut atîta?!
O tijă înaltă, de vreo 40 de centimetri, cu vreo zece inflorescenţe mici, albe, care s-au dovedit că aveau şi un pic de roz în vîrf. Desigur, prima floare am observat-o într-o dimineaţă. O ghicisem de ceva vreme şi o aşteptam. Mi s-a părut delicată. O mică minune albă, care mă îmbăta cu mirosul ei. Nasul prietenului meu a fost ceva mai insensibil. A trebuit să o adulmece de cîteva ori pînă să spună: A, da! acum miroase, într-adevăr!
Nu avea cum să nu miroasă o tuberoză. O tuberoză adusă tocmai de la Hoghilag, de lîngă Sighişoara, transportată în ghiveci, cu grijă. În ghiveci s-a înălţat şi în balconul meu de la bloc.
Doamna Flori mi-a pus în braţe ghiveciul cu planta din grădina ei şi mi-a dat toate indicaţiile: cum să am grijă, cum să o ud şi unde să o ţin.
Doamna Florina Grădinaru are o curte plină de tuberoze. Sute de tije subțiri și verzi, cu frunzulițe și boboci se întind pînă în fundul curții, unde doamna Flori a pus un balansoar și o piscină gonflabilă: E Spa-ul meu! – glumește. Apoi, dincolo de curte – un deal și multă liniște.
Doamna Flori a început să cultive tuberoze după ce a murit mama soțului ei, Liviu. S-a întîmplat cînd grădina era, ca niciodată, înflorită toată. De obicei, tuberozele sînt culese înainte să înflorească de tot, ca să nu se ofilească repede. Dar, în anul acela, grădina era albă-albă și mirosea incredibil. N-a mai avut cine să recolteze florile și să le vîndă. Atunci, Flori și Liviu s-au mutat din Sibiu la Hoghilag. Grădina cu tuberoze, munca în grădină, florile i-au ajutat să treacă peste o mică depresie care-i necăjea după moartea femeii, le-au adus și bucurii, dar și niște bani în plus.
Doamna Flori îmi arată cîteva poze din anul în care au venit la Hoghilag și tuberozele erau înflorite. Ea, ceva mai tînără, cu brațul plin de flori, în mijlocul grădinii: Nici cînd am fost mireasă nu am avut așa buchet frumos! – spune rîzînd.
Hoghilag este prima localitate din România în care, de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, se cultivă tuberoze. Sașii le-au adus – îmi spune primarul comunei, Nicu Lazăr.
„Pe vremea aceea, doar cîteva familii cultivau flori, iar românii din sat munceau în grădini. Cînd plecau seara acasă erau căutați în buzunare, ca nu cumva să ia bulbi, pentru că, în felul ăsta, cultura s-ar fi extins și prețul ar fi scăzut. La un moment dat, primul sas care a avut grădină cu tuberoze, Günter, i-a dat unui român un săculeț cu bulbi și i-a spus: Băiete, ai aici un pumn de țărînă sau un pumn de aur. Doar de tine depinde ce-o să iasă”.
Iar domnul Munteanu, cel care a primit bulbii, a devenit primul român din sat care a cultivat tuberoze. Și a făcut-o toată viața. Azi, povestea e dusă mai departe de copii. Marian Stroilă este ginerele domnului Munteanu. Grădina lui se întinde în spatele unei șuri săsești tradiționale, la care ajungi după ce treci prin curtea mare, pietruită, a casei. Din curtea lui fac turiștii cele mai frumoase fotografii: se văd florile, se vede șura, iar peste drum – turnul bisericii fortificate a satului.
Domnul Stroilă e puțin trist: „Anul ăsta, căldura a venit tîrziu, iar florile sînt un pic întîrziate. Mereu, pe 14 iunie, cînd e ziua soției, găseam cîteva flori înflorite și i le duceam. Anul ăsta, nu era nici una înflorită atunci”.
Eu am avut puțin noroc. L-am vizitat la sfîrșitul lunii iunie și domnul Stroilă a găsit în grădina lui cîteva tuberoze înflorite, care mi-au înmiresmat toate zilele, cît am mai stat în zonă. Se spune că tuberoza de Hoghilag are cel mai puternic parfum. E o marcă și o recunoști, după miros, chiar dacă e vîndută în piață la București.
E vreun secret? Domnul Stroilă spune că da. E soarele care bate toată ziua în grădina lui și apa pe care o aduce din Tîrnava Mare, care e aproape de sat. Pleacă dimineața cu vidanja. La 5, uneori chiar la 4. Și aduce pentru florile lui 20.000 de litri de apă. 20.000 dimineața și 20.000 seara. Asta înseamnă vreo opt drumuri. Așa că, atîta timp cît e soarele pe cer și Tîrnava nu seacă, la Hoghilag or să crească tuberoze.
Chiar dacă în grădină totul se face manual, iar tuberoza înflorește o dată la trei ani.
După Revoluție, aproape 70% din localnici cultivau tuberoze. Unii și-au făcut case și și-au ținut copiii la școală de pe urma florilor. Azi, sînt 21 de familii care au pe poartă o plăcuță cu o floare de tuberoză. Așa cum pensiunile agroturistice au margarete, la Hoghilag au tuberoze. „Cînd vin turiștii care vor să vadă culturile, să știe unde să meargă, la ce porți să strige” – spune primarul Nicu Lazăr.
Turiștii vin de cîțiva ani, de cînd satul organizează Sărbătoarea Tuberozelor. Primarul își amintește că, în primul an, intermediarii care cumpărau florile au vrut să le cumpere pe toate într-o singură zi, chiar înainte de lansarea sărbătorii, ca evenimentul să fie un eșec și lumea să nu afle unde sînt cultivate aceste flori. „I-am fugărit cu Poliția atunci prin sat. Dar totul s-a terminat cu bine, iar turiștii s-au putut bucura de flori.”
De atunci, sărbătoarea se organizează în fiecare an și a ajuns la ediția a șasea.
Se plimbă prin culturi, fac poze, ascultă povești, cumpără flori. Primarul crede în norocul care a venit peste sat cu floarea asta și vrea să o pună în valoare. Așa cum unii au culturi de lavandă și vine lumea să le vadă, și tuberozele au șansa lor.
Unii turiști trec și pe la biserica din centrul satului, care se vede în pozele făcute din curtea lui Marian Stroilă. Recent, biserica fortificată din Hoghilag, atestată în 1446, a fost preluată de Primărie, de la Consistoriul Evanghelic. A fost vîndută, simbolic, pentru 1 euro. Consistoriul nu avea bani să o îngrijească și risca să pice cu totul. 27 de ani a stat închisă, după Revoluție, după ce au plecat sașii din sat. Curtea era plină de buruieni. Crescuseră copaci chiar și pe ziduri, iar înăuntru își găsiseră refugiul cîteva oi. A fost curățată, cît de cît, iar după 27 de ani, biserica a fost redeschisă cu un concert, chiar de Sărbătoarea Tuberozelor. S-au organizat acolo ateliere, lansări de carte, concerte, iar oamenii au adus puțină viață între zidurile vechi și crăpate. Mai mult, la anul, cei de la Ambulanța Monumentelor vor veni să repare acoperișul.
E singura șansă. Statul nu dă nici un ban pentru bisericile fortificate care se degradează, uitate, prin satele Transilvaniei. Pentru că multe biserici sînt părăsite și neîngrijite. A mai rămas un sas sau doi prin sate. Cine să aibă grijă de ele? „Nici fonduri europene nu pot fi accesate pe astfel de proiecte și nici prin PNRR nu vor veni bani pentru monumentele din zona rurală. Mai au initiative ONG-urile și obțin ele fonduri, dar statul român nu are nici o politică legată de aceste monumente. Unele or să cadă, la un moment dat, ca și cum nu ar fi fost” – spune primarul.
La Hoghilag – Tărîmul Tuberozelor, așa cum scrie pe plăcuța de la intrările în localitate – e un mare noroc că mai funcționează clopotul. Doamna Flori Grădinaru, cultivatoarea de tuberoze pe care am vizitat-o, povestește că, atunci cînd se adună nori de furtună deasupra satului, pun mînă de la mînă și îl plătesc pe clopotar. Acesta trage cu nădejde clopotul, norii se împrăștie și niciodată florile nu au fost puse la pămînt de vreo furtună sau vreo ploaie cu grindină. „Ne-a ajutat Dumnezeu!”
Anul acesta, Sărbătoarea Tuberozelor de la Hoghilag, din județul Sibiu, are loc în primul week-end din august. Pe 7 și pe 8 august. Va fi lansată acolo și monografia localității, tradusă din germană în limba română, monografie care va fi predată copiilor, la școală, la o oră opțională, de istorie locală.
Și tot atunci, la Sărbătoarea Tuberozelor, încep demersurile pentru depunerea documentației, la Ministerul Agriculturii, pentru ca tuberoza de Hoghilag să fie protejată la nivel european. Ar fi mai bine promovată și cultivatorii ar putea să obțină finanțări.
Și ar fi prima floare din România care ar căpăta acest statut. În Uniunea Europeană mai sînt două: azaleea de Gent (Belgia) și trandafirul de Szoregy (Ungaria).
Liliana Nicolae este jurnalistă la Europa FM.