Academia și macaralele

10 martie 2021   Caleidoscopie

Clădirea Academiei Militare „Ferdinand I” a fost construită între anii 1937-1939 după planurile arhitectului Duiliu Marcu și este înscrisă în Lista Monumentelor sub numărul B-II-m-A-19320. Amplasamentul ce preia cornișa este situat în axul Bulevardului Eroilor, iar perspectiva principală întărește statutul impozant, preluat și de compoziția simetrică, riguroasă ce se proiectează nemijlocit pe cerul bucureștean al apusului. Statuia, piațeta, largo-ul Pieței Cotroceni, toate sînt acolo pentru a sugera funcțiunea și, odată cu ea, importanța instituției în societatea autohtonă. Chiar și volumul axial, rotit față de axul bulevardului, pentru a da profunzime compoziției, este acolo cu același scop: pare că totul este organizat ca un careu pentru raport – toți soldații, organizați în regimente identice, sînt în linie, așteptînd împietriți trecerea în revistă, pe care, pe drumul înspre casă, orice locuitor al Drumului Taberei o parcurge ca un oficial de seamă în fiecare seară. Intrată în cotidian, clădirea Academiei face deci parte din acel peisaj habitual bucureștean, fără a intriga privitorul și fără a-l face să-și pună întrebări privind legitimitatea amplasării și imaginii. Este parcă un ordin, care, avînd în vedere că nu se discută, devine axiomatic: cam așa ar trebui să fie instituția care formează cadrele militare. De fapt, este doar un exemplu care ar putea argumenta sondajele de opinie privind încrederea românilor în instituțiile statului, unde Armata ocupă un constant loc doi după Biserică. Adică, altfel spus, doar Dumnezeu este deasupra Armatei.

În ultimele săptămîni însă, bucureștenii au observat că ceva se întîmplă cu poziția Armatei în societate, poziție exprimată simbolic pe cornișa de la Răzoare: într-adevăr, ceva a apărut deasupra Armatei. Și cineva construiește. Deasupra Academiei au apărut macarale. Simbol, oare, al modului în care, pe căi ascunse, lucrează Dumnezeu sau interese mai lumești scăpate de filtre își afirmă superioritatea la propriu față de Armată? Înclinăm să credem că a doua variantă este mai plauzibilă, dintr-un motiv foarte simplu: Dumnezeu nu ar fi afectat perfecțiunea unei simetrii. Doar omul este capabil de impulsuri constructive (a se citi distructive) de moment, care să-i pună în piatră amprenta sa individuală. Macaralele par a face însă doar un joc mult mai simplu de culise. Chiar dacă distingi cauza, nu vezi efectul. Pentru aceasta trebuie să urci dealul la Răzoare și să constați că pe Trafic Greu ies din pămînt mai multe tronsoane de blocuri de locuințe. Apoi, refăcînd mental demersul, realizezi că macaralele sînt doar niște surle și trîmbițe ce anunță ceva mult mai puțin efemer.

Peste cîteva luni, așadar, cineva de la nivelul penthouse-urilor, susținut de statutul de finit al spațiului său vital, va putea spune, fără echivoc, că se află deasupra educației militare, mai precis în partea din stînga sus, controlîndu-i rigoarea onorului la drapel dintr-o confortabilă loja. Pentru că, de ce nu, controlul asupra Armatei poate fi benefic din considerente evident democratice, istoria arătînd ce se întîmplă cînd lipsește… 

Mai multe