Tabu!
Printre nuanțele care definesc termenul de tabu rețin pe aceea legată de sacralitatea unui subiect (situație, obiect, timp, loc, persoană, funcție, entitate, țară etc.), de dimensiunea lui tainică.
În inventarul de povețe din Ciclul cei șapte ani de-acasă, proporția covîrșitoare o dețin tabuurile, cele mai multe cu origini în învățăturile creștine. Copilul e învățat de bine și de nerău. De altfel, micuțul nici nu prea are în acea fereastră de vîrstă elemente și expertiză comparative. Ascultă părintele, responsabil prin dragostea ce i-o poartă, care vrea binele și nerăul pentru el. Mai tîrziu, cei ce accesează zonele titrate, superioare de formare, se întîlnesc cu lemele, enunțuri preliminare, propoziții pe care știința le presupune adevărate, fără a le demonstra.
În conștiința socială, de la colocvial la formal, tabuul are parohia lui; no comment, chestiune clară, nu se mai probează, sacră... Lucrurile stau nuanțat diferit – și aici risc să fiu subiectiv și provoc la comentarii și critică – în politica noastră. De la început o afirm, nu am preferințe și cu atît mai puțin incidențe prin înregimentare în peisajul politic autohton.
Încep cu o întîmplare. Un copil, proaspăt absolvent al unei prestigioase academii din Germania, parcurgea interviuri de angajare. Era emoționat că trecuseră mai bine de trei luni de la obținerea diplomei și vedea golul din CV ca un element mai puțin calificant. Atunci, un amic de la o agenție de știri a fost rugat să-l agreeze corespondent, fără pretenții de remunerare, doar în schimbul – dacă ar fi fost cazul – unei adeverințe. Erau alegeri în Germania, subiect dat în preocuparea copilului, care a început să trimită corespondențe. Deși scria foarte bine, cunoștea limba germană ca limbă maternă, știrile păreau ciudate. Nu aveau zvîc, adrenalină, nu palpitau. În confruntarea Merkel – Steinmeier de atunci circa o treime din subiecte erau... tabu și s-a trecut elegant peste ele, o altă treime cu mici diferențe de abordare, iar restul au generat dezbateri decent pulsatorii, motivate de liniile politice reprezentate de cei doi competitori. Departe însă, și ca formă și ca fond, de ciufuleala zgomotoasă de la noi. Pentru curiozitate, analizele au fost preluate întocmai.
Aici voiam să ajung. Pe noi parcă ne desparte totul. Dacă totuși găsim un loc comun, îl tatuăm imediat să nu cumva să semănăm. Dacă un actor politic zice că e albă, emulul o dă pe negru; fără reflexe de gri. Și reciproc. Discuții în gamă antonimă. Singurul element comun pare să rămînă doar limba (?!).
Simt nevoia respectării tabuurilor de țară. Avem și noi tabuurile noastre, dom’le, ca să mă exprim în clișeu dilematic. Chiar avem suficiente probleme: sfinte, realiste, a căror maturitate este confirmată de istorie, irefutabile. Vecinătatea, migrația ilegală, Rusia, UE etc.
De asemenea, simt nevoia de dezbateri politice scurte, la obiect, cu respectarea și neîntinarea capitolelor asumate tabu. Cu multă pasiune pe soluții și fără jigniri și injurii ca substitut de argument. Ultimele sesiuni ale legislativului au fost un corolar de ofense. Dacă le-am cota ca expresii pornografice și înlocui cu beep-uri, surzim de densitatea de note monotone și... avem adevărata dimensiune, liliputană, a mesajului.
Fără patimă!
Foto: adevărul.ro