Scurte observații despre șampania făcută sifon pornind de la unele „Pagini bizare” de Cosmin Ciotloș, din Dilema veche, nr. 1015, septembrie 2023
Într-o recentă cronică la volumul semnat de Anagaia, În căutarea lui Urmuz (2022), Cosmin Ciotloș semnalează din prima un text de-al meu din Dilema veche („Cînd berea devine șampanie, iar șampania sifon”, în nr. 1009 din august curent), în care amintesc și această quête, pentru unele măști ale eternului Mitică, fie că poartă numele de Urmuz (Demetru Dem. Demetrescu-Buzău) – sau de George Demetru Ladima, criticul încheind în cele din urmă cu un sfat adresat celor care ar trebui, înțeleg, „să oprească din fașă” orice fake news producătoare de identificări de felul celor de mai sus. Se reproșează, cu un citat cam alcătuit (am zis legături nu doar onomastice, în loc de probele nu doar onomastice, cum se și dă, inexact, pentru această relație dintre un autor și diferite reprezentări literare), se reproșează așadar tăcerea despre „proliferarea de fake news”: Cosmin Ciotloș aduce suficiente exemple de istorie literară, infirmînd aserțiunile din Anagaia, potrivit cărora Urmuz nu poate fi Ladima – sau viceversa, descompunînd cu real succes cartea compusă din articole semnate în ultimii (douăzeci și ceva de) ani în diferite reviste: mai degrabă Urmuz nu era menșevic, mai degrabă nu era îndrăgostit de Lizica Codreanu, mai degrabă nu citea/ cita din Fundoianu etc. etc.
Dar nu aici este chestiunea; într-un text despre personajele/-ul (lui) Caragiale, am sugerat, în contextul dat, un posibil avatar al lui Mitică, bucureșteanul par excellence: Ladima. Un posibil avatar al lui Mitică, bucureșteanul par excellence: Urmuz. Unde este, ca să folosesc terminologia momentului, fake-ul cel unfair? În comparații? Avem nevoie de (încă) un grătar (cu sau fără sîrmă ghimpată) care să permită au să interzică, să cearnă? Sau – de cea, de cel care să discearnă?
Iar legăturile – firește că nu sînt doar onomastice; fronda generală a unor personaje literare se poate intersecta cu destine și realități „reale”: problematicul Mitică al lui Caragiale, idealistul Ladima din Patul lui Procust anturează existența lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, alias Urmuz – și poate și a personajelor sale (cum ar fi un Turnavitu – care „își puse atunci în aplicare funestul plan al sinuciderii”).
Case disclosed.
Dan Gulea este profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești și critic literar.