O preascurtă istorie a vergeturilor

N-ar trebui nicicînd subestimate efectele de domino, de avalanșă sau de undă, așa cum este necesar să avem mereu în minte expresia „un nebun aruncă o piatră în lac şi zece înțelepți n-o pot scoate”. Este lesne de înțeles cum am ajuns la această temă, chiar dacă n-ar trebui să dăm o prea mare importanță factorului declanșator. Nu scriu un tratat de estetică ori o istorie a frumuseții – avem deja astfel de studii de la Eco, Vigarello și alții –, ci doar cîteva rînduri despre cum specia noastră a perceput frumusețea de-a lungul timpului, acea frumusețe care se găsește mereu în ochii privitorului, în ciuda unor studii recente care susțin că omul este din naștere atras de anumite trăsături mai degrabă decît de altele.

De la zeițele preistorice planturoase din familia lui Venus din Willendorf, la imaginarul feluritelor societăți antice, la Rubens și alți renascentiști, la rustic-neaoșele „e urîtă că-i slabă” și „e grasă și frumoasă”, rotunjimea trupului feminin a reprezentat de-a lungul întregii istorii un semn de frumusețe. Un motiv la îndemînă este acela că o persoană voinică însemna o persoană sănătoasă, iar sănătatea însemna fertilitate. Șoldurile late și sînii mari indicau un excelent potențial matern. În plus, din cauza condițiilor de viață aspre, în afara aristocrației, trupeșia era o raritate. Ce-i rar devine dezirabil, pe cînd a fi slab nu însemna decît că erai sărac. Nu puțini susțin că robustețea ar fi fost, recunoscut sau nu, standardul de frumusețe pînă la Coco Chanel. A se sesiza însă drumul sinuos dintre Marilyn Monroe și Kate Moss sau oricare dintre supermodelele longiline de pe catwalk-urile ultimelor decenii. Ce să mai zicem de picturile boteriste?   

Ceea ce este evident și tocmai de aceea ușor de trecut cu vederea este faptul că termenii de referință s-au schimbat, sensibil sau radical, de-a lungul epocilor. Silueta ideală are mereu alte măsurători, uneori de la o generație la următoarea. Perfecțiunea rămîne o iluzie pentru că este redefinită o dată la cîțiva ani. La fel de vădit este faptul că multe dintre reprezentantele sexului frumos s-au căznit, uneori punîndu-și în primejdie sănătatea, să îndeplinească așa-zisele condiții de frumusețe ale epocii lor. Taliile încorsetate pînă la sufocare ale femeilor victoriene, fîșiile de pînză strînse pentru a aplatiza pieptul în timpul modei androgine a anilor 1920, trendul skinny al anilor 1960, înfometarea și programele aerobice extenuante începute în anii ’80 și care continuă pînă azi. Plus chirurgia plastică.

De ce? Din pur orgoliu? Cel mai adesea nu, ci din nevoia înăscută de apreciere și acceptare. Toți o avem, aproape tot ce facem este din cauza atavismului cu pricina. Problema reală nu este nicidecum dorința de a deveni versiuni mai bune ale noastre, mai frumoase din punct de vedere fizic sau moral, ci extrema în care această dorință este împinsă într-o bună măsură de misoginism și de masculinitatea toxică luată drept o însușire esențială a bărbatului de succes și cultivată astfel vreme de decenii de cultura populară. Sportul și o dietă sănătoasă ar trebui să existe în viața tuturor, însă din rațiunile strict biologice, nu sociale, ale individului. Au existat în ultimii ani campanii cu sloganuri precum „Orice corp este frumos”. Poate că mai benefic ar fi: „Orice corp sănătos este frumos”. Indiferent de constituție. Sănătatea este esențială. La fel și stima de sine. La fel și diversitatea.  

Unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus tatăl meu în copilărie, cînd eu lansam judecăți în privința uneia sau alteia dintre colegele de clasă, este că toate fetele sînt frumoase. Soluția pare astfel simplă. Educarea băieților, învățîndu-i să respingă standardele greșite ale unei societăți patriarhale rămase captive într-un trecut mai puțin demn și să nu rostogolească mai departe, asemenea unor scarabei, bulgărele de scîrnă, nu ar conduce la o generație de bărbați efeminați, ci la o lume cu mai puțină suferință. Educînd fetele, încurajîndu-le să se împotrivească acelorași standarde greșite, idealurilor temporare trasate de cele mai multe ori de fantezii masculine, am face imposibilă manifestarea în public a unor ipochimeni care pot face rău prin doar cîteva cuvinte. Soluția este simplă și totuși am fi naivi să credem că este ușor de aplicat.

S-a tot vorbit zilele acestea despre vergeturi. Una dintre principalele cauze ale acestora este, așa cum bine știm, graviditatea. În ce lume este cu putință să umilești o femeie pentru că poartă urmele lăsate de apariția ta pe lume? Este ceva pe cît de absurd, pe atît de abject. Însă iubirea aproapelui este posibilă doar dacă există mai întîi iubire de sine. Oamenii reacționează, cel puțin în cercul meu. Poate că nu sîntem, totuși, pierduți. Închei cu optimismul poetului Radu Vancu: „Frumusețea există”. Orice formă ar îmbrăca. Spre deosebire de perfecțiune.

George Cornilă este prozator, publicist și traducător. Cel mai recent volum al său, Rezervația, a apărut anul acesta la Editura Polirom.