Despre declin și „dark age”

Evenimentele din ultima vreme în Statele Unite, conflictele și sfîșierea din societatea americană, senzația că țara ar putea deveni neguvernabilă, decizia mai veche de renunțare la rolul de lider mondial, înstrăinarea de vechii aliați și alte acțiuni care par a fi favorizat principalul rival al Americii, o Chină în plină ascensiune, toate acestea și altele ar putea sugera că nu e absurdă sau lipsită de interes o temă de discuție pe care unii o consideră deja la ordinea zilei: „Declinul American”. Subiectul e colosal, nu poate fi tratat serios într-un articol de presă, dar ar fi interesant să aruncăm măcar o privire fugară asupra lui, cu un ochi, de exemplu, la filozofia istoriei.   

Pe scurt și vorbind foarte simplu. Declinul Imperiului Roman a început atunci cînd n-au mai fost destui „romani adevărați” și a început dominația „marginalilor”. Imperiul s-a extins, legiunile au fost recrutate tot mai mult din provincii și în armata romană au ajuns să domine marginalii. Acel „melting pot” care fusese armata romană n-a mai funcționat la fel de la un punct încolo, vechiul spirit roman s-a diluat, disciplina a slăbit, au apărut tot mai des „incidente”, iar legiunile au ajuns să aclame ca împărați niște marginali tot mai exotici. Există exemple aproape incredibile, mai ales în perioada de mari tulburări din secolul III. Imperiul era de fapt gata să se destrăme încă de atunci dacă nu s-ar fi „trezit din pumni” - cum se zice în limbajul ringului de box, revenindu-și pentru o vreme, cu reforma lui Dioclețian. Am putea comenta pe larg, cu detalii relevante, dar să trecem mai repede totuși la paralela americană.

E greu de spus exact de cînd, dar de la un punct, melting pot-ul american n-a mai funcționat adecvat, transformarea noilor veniți în „americani adevărați” (adică cei al căror spirit și mentalitate „făcuseră mare” America) a început să eșueze, proporția americanilor de stil vechi s-a redus și în electorat a sporit mult rolul marginalilor. Evident, nu a contat aici extinderea teritorială a Statelor Unite, fiindcă nu a existat așa ceva. Ce a contat a fost, printre altele, evoluția demografică.

Dar nu numai evoluția demografică a contat și probabil nu ea în primul rînd. Înainte, imigranții veniți de peste tot își doreau să se transforme în americani, să intre în faimosul melting pot al Statelor Unite, să se amestece cu bine în „ghiveciul” american, dîndu-i și totodată preluînd din savoarea acestuia. Pentru germani, suedezi, italieni, irlandezi, polonezi, evrei din estul Europei, unguri, români, ruși, chinezi, japonezi, arabi și bineînțeles pentru cei veniți din America Latină ce conta în primul rînd era noua lor calitate de americani, iar diferențele, deja după o generație, practic nu mai contau. Urmașii imigranților preluau spiritul și valorile americane și, indiferent de origine, nu mai erau „marginali”, ci americani mîndri de această calitate. Procesul a funcționat chiar și după perioade de imigrație masivă și, atenție, a funcționat totodată și pentru numeroșii afro-americani care, după secole de oprimare, au început să se ridice. Au intrat în rîndurile armatei promovînd pînă la grade de generali, au devenit prestigioși intelectuali, artiști și scriitori și desigur muzicieni formidabili, au format o prosperă clasă mijlocie, deci au ieșit din marginalizare – au devenit americani cu spirit și valori americane, dintre care unele valori devenite tipic americane create chiar de ei.             

De ce s-au schimbat totuși lucrurile? E adevărat că în ultimele decenii s-au accentuat schimbările demografice, dar nu acestea, în sine, au dus la eșuarea integrării. Există o altă cauză, cu un rol decisiv, și anume ascendența unei mișcări ideologice care, în mod doctrinar, a urmărit și urmărește să împiedice „americanizarea” și promovează efectiv crearea de marginali. Este evident, de exemplu, că prin susținerea așa numitului multiculturalism, se pune accentul pe diferențe și nu pe solidaritatea americană, dar există o altă latură cu un efect dezintegrant mult mai pronunțat. Această mișcare ideologică a ajuns să multiplice sistematic categoriile de marginali, descriind tot mai multe ființe umane ca avînd drept trăsătură principală și definitorie pe aceea de victime - victime ale discriminării. S-a ajuns să fie căutat și promovat „marginalismul”, iar cei cu orientări sexuale diferite, cei cu anumite dizabilități, cei de diferite etnii  minoritare au fost îndemnați să prețuiască mai mult calitatea de marginal impusă de această ideologie, decît pe cea de american. Și cum să nu aibă un efect dezintegrant încurajarea tendinței de a te defini întîi ca minoritar și abia apoi ca american?                                                                              

Dar mai există și un alt fenomen care sugerează declinul. Este o răspîndire masivă a derapajelor față de bunul simț și a abaterilor consternante de la judecățile corecte, o proliferare a opiniilor aberante. Pe scurt, se manifestă o răspîndire de mari proporții a prostiei.  Avem astfel în bună măsură prostia inerentă exceselor ideologice și știm din istoria secolului XX cît de grave pot fi consecințele „prostiei ideologice”. Dar avem și altceva, un fenomen nou. A apărut concomitent o maree de prostie care inundă nu doar America, ci o mare parte a lumii. Este o adevărată invazie, un fenomen de masă. Îi putem găsi, măcar metaforic, și un echivalent în  antichitate, dacă ne gîndim că această „invazie” ne poate duce spre o nouă perioadă de barbarie – „a new dark age”. Cu alte cuvinte, peste un „imperiu” deja slăbit și destructurat de demografie și de o ideologie dezintegrantă (pentru „imperiu” putem citi de fapt aici „civilizația occidentală”) năvălește acest val de barbarie în gîndire și nici o autoritate nu mai stă dig în calea prostiei. Și într-adevăr, așa cum a spus și Andrei Pleșu, e vorba de o prostie fudulă. Niciodată nu au apărut, ca acum, mase mari de oameni convinși că ei pot vorbi cu autoritate despre absolut orice și mîndri de importanța lor cînd își pot face publice opiniile. Nu contează că sînt opinii preluate după ureche, fără nici o competență și fără nici o bază, și adesea aberante. Toate opiniile emise de ignoranți sau semidocți au devenit egal valabile și oricine poate ajunge să creadă că vorbește cu autoritate în orice chestiune. Și asta fiindcă, printre altele, oricine poate găsi astăzi un loc unde să se scalde cu opiniile lui, într-o băltoacă de… like-uri. Like-uri și plusuri, într-devăr! Aici e una din rădăcinile acestei prostii fudule: în amăgirea adusă pe lume de rețelele sociale și toate acele „forumuri” de pe Internet. Vechiul și aparent nevinovatul „nu sînt eu mai prost ca alții” a devenit dezastruosul „nu  e nimeni mai deștept decît mine”. Iar dacă pînă nu demult oamenilor încă li se părea normal și de dorit să fie conduși de unii „mai deștepți decît ei”, astăzi acest criteriu și-a pierdut sensul, căci oricum „nimeni nu-i  mai deștept decît mine”. Ne dorim astăzi să fim conduși de unii „la fel ca noi” , unii „de-ai noștri” sau, dacă e să trăim o mică satisfacție secretă, de unii chiar „mai proști decît noi”. Deci nu mai avem de ce să-i  respectăm și nici de ce să le recunoaștem vreo autoritate asupra noastră. A, dar cu o mică precizare. Nu îi vrem deștepți, pot să fie ei chiar proști, da’ să fie vicleni; sau măcar șmecheri. Așa da, îi acceptăm. Sau cel puțin să fie clovni, să ne facă spectacol, să ne distreze, și atunci da, îi votăm. Dacă ești foarte inteligent și ai o cultură strălucită, n-ai șanse, astea sînt caracteristici distructive! Poate doar dacă faci ca premierul britanic Boris Johnson, ales nu pentru categoricele lui merite intelectuale, ci fiindcă a făcut, perseverent și cu mare talent, pe clovnul. E interesant și că președintele Donald Trump, care a venit la putere inclusiv cu promisiunea de a se opune valului de prostie ideologică, s-a situat cumva pe creasta celuilalt val, al celor care le știu pe toate și ale căror opinii sînt emise adesea în dispreț față de competență și adevăr.

Sînt exemple elocvente. Sugerează că nimeni nu se mai opune invaziei de prostie, ci de-acum ne adaptăm la ea, iar barbaria se extinde continuu peste o civilizație slăbită deja și destructurată. Se apropie așadar o nouă dark age, o epocă întunecată? Poate că nu, poate va apărea o trezire, dar dacă epoca întunecată va veni, ea va fi... supravegheată de inteligență artificială și saturată de tehnologie.

Foto: wikimedia commons