Familia „tradițională“ este familia ta
O mică răscoală se stîrnește în mintea fiecăruia atunci cînd se gîndește la ce înseamnă familia tradițională. Pentru cei mai mulți, definiția ține de genul membrilor familiei, iar nu de valorile ce se pitesc temătoare în subsidiar.
Din punct de vedere psihologic, definiția familiei este tot atît de abstractă pe cît sînt și termenii iubire, libertate, fericire. Toate aceste cuvinte convențional alese diferă ca senzație în corp și în minte de la om la om. Tot așa și familia, la nivel emoțional, poate însemna altceva pentru fiecare în parte. Familia din acte poate fi diametral opusă familiei din suflet.
Relațiile umane sînt atît de complexe, iar oamenii atît de diferiți, încît comunicarea poate să nu fie cea mai bună între membrii unei familii, dar excelentă în cadrul social al prietenilor. Dacă am privi lucrurile din această perspectivă, nu am mai eticheta drept ciudat omul care simte că familia lui este formată din cercul de prieteni sau poate din simpla prezență a animalului de companie. Asta nu înseamnă că ne renegăm originile, părinții sau strămoșii. Ei sînt și vor fi mereu parte din noi. Ce facem este să ne lăsăm spiritul liber să simtă și să aleagă dinamica relațională cea mai potrivită.
Pentru mine, familia tradițională reprezintă acea relație funcțională dintre mai mulți indivizi ce împărtășesc valori comune, se respectă și se iubesc cu adevărat, necondiționat.
Degeaba formăm familia perfectă conform definiției din DEX sau convențiilor sociale impuse dacă minimum unul dintre cei ce formează structura respectivă se simte neînțeles, umilit, nevăzut, neauzit, nevalidat, poate chiar abuzat.
Oamenii au senzația că sînt bombardați de lucruri moderne care vor să „îi strice“, să îi conducă spre un drum greșit, să fie ușor de manipulat. Aceste convingeri există atît vizavi de psihologia relației de cuplu, cît și față de psihologia „meseriei de părinte“.
Cîteodată confundăm tradiția și obiceiurile cu psihologia și curentele acesteia. Cînd ne luăm inima în dinți, încercăm ceva nou și nu ne iese, nu o luăm drept o încercare din care putem trage o concluzie sau crea o altă oportunitate. Ne întoarcem în vechi și cunoscut, ne refugiem în vorbele bunicii, ale vecinei, ale oamenilor din jurul nostru. Din păcate, ele nu sînt reprezentative pentru curentul psihologiei vremii, ele sînt doar convingerile transformate în obiceiuri în epoca respectivă.
Dacă citim autori și mari psihologi, începînd chiar cu 1800, descoperim că nu este nimic vechi în abordarea lor, că nu există nici o legătură vizavi de convingerile bunicilor vremurilor lor sau ale timpurilor noastre, ci că sînt, de fapt, foarte actuali și contemporani cu ideile numite „moderne“. Nu există în vreun curent al psihologiei vreun sfat prin care familia e musai să fie într-un fel, relația să fie submisivă într-una dintre direcții și nici palma aplicată copilului nu e ruptă din Rai. Oricum, această zicală este reinterpretată spre „binele“ mulțimii. Originalul suna așa: „Bătaia inimii este ruptă din Rai“.
Familia este mai degrabă acea structură ce respectă cadrele sociale. La naștere și în copilăria mică trăim în prima ramă socială, alcătuită din părinți, făcîndu-se fin și progresiv trecerea spre rama următoare, a bunicilor sau a altor oameni care ajută la creșterea micuțului. Se succed de-a lungul vieții alte și alte rame: rama școlii, a prietenilor, pentru a culmina cu cea a societății. Traiul în aceste cadre sociale vine pentru a ne simți noi, oamenii, în siguranță, pentru a ne fi ușor să ne ajutăm unii pe alții și pentru a simți sprijinul semenilor.
Vedem cum societatea modernă este tot mai mult conectată la mii de oameni, în special prin intermediul tehnologiei, dar sîntem tot mai deconectați atunci cînd avem nevoie de ajutor fizic. Și remarcăm acest fenomen foarte clar atunci cînd au copiii zile libere de la școală, dar noi de la serviciu, nu. Primul gînd este că nu avem unde și cu cine ne lăsa copiii. Ne simțim neajutorați, ba chiar agresați. Nu ne mai simțim în siguranță în societatea în care trăim. Am avut curiozitatea să investighez acest fenomen la doar o generație depărtare, generația părinților mei. Mulți dintre ei nu aveau niciodată această dilemă. Dacă nu aveau sprijinul bunicilor, exista cu siguranță o vecină care să își ofere ajutorul, și ea fiind ajutată asemănător la rîndul ei. Serviciul, de cele mai multe ori, era gratuit sau întors într-o manieră similară. Chiar mama îmi povestea cum pleca ea dimineața la serviciu și ne lăsa, în drumul ei, la femei care ne așteptau cu drag. Nu o făceau din obligație, nici din interes. Nici mama nu ne lăsa așa, la repezeală, din neglijență. La ele, cadrul social din jurul casei funcționa impecabil. Eu trebuie să recunosc cu regret că, în zilele noastre, cîteodată nici nu ne știm vecinii și nu avem relații sociale în plan real, în ciuda miilor de prieteni virtuali ce ne dau senzația că sîntem, că existăm.
Familiile monoparentale sînt încă prinse foarte real și în acest cadru social, pentru că un părinte singur are nevoie de mult mai mult sprijin. Și familiile care nu-și permit serviciile unui ajutor își duc existența în zicala: „Ai nevoie de un sat pentru a crește un copil“, zicală ce nu are neapărat legătură cu cît de greu este să crești un copil, ci mai degrabă cu identificarea copilului ca parte a unui trib, a unei comunități pe care se poate baza și către care își poate întoarce serviciile.
Familia tradițională nu are legătură, din perspectiva mea, cu genul membrilor acesteia sau cu portul lor. Familia tradițională ar fi util să fie acea relație din care se nasc indivizi de calitate, care are drept valori respectul reciproc și dragostea necondiționată. Și cred că mai are legătura cu ceva. Cu asumarea rolului pe care îl avem în acea familie, în acea dinamică, rol ce este diferit de rolul nostru în relație cu noi înșine, cu prietenii, cu colegii sau societatea.
În dorința noastră de a bifa cît mai multe pentru a fi validați, devenim din ce în ce mai confuzi. Combinăm rolul de mamă cu cel de soție, pe cel de soț cu cel de antreprenor și tot așa.
Acceptarea de sine ne duce, de fapt și de drept, la asumarea reală a unui rol. Cînd sînt acasă decid să fiu mamă și soție, sau tată și soț, las la o parte celelalte roluri pe care le am. Cumva, asumarea rolului de femeie de carieră, de exemplu, pare să deterioreze în mintea oamenilor îndeplinirea rolului acesteia în familie. Atunci, convingerile așa zisei familii moderne par să atace într-un fel sau altul integritatea familiei în modul în care este ea creionată în viziunea tradiționalului. Nu spun că nu este greu să fii și mamă, și soție, și femeie de carieră, dar, cu siguranță, un rol nu îl exclude pe celălalt și nici nu îi știrbește din valoare.
Dacă reușim să echilibrăm rolurile în mod eficient putem rescrie tradiționalul în funcție de propriile simțiri ale fiecărui individ în parte. Pentru asta avem nevoie de susținere. Un prim pas ar fi înlăturarea convingerilor limitatoare. Convingerile se nasc din experiențe eșuate, din experiențele altora eșuate, din educație și din teamă. Așa ajungem să credem că doar partea noastră de adevăr e reală, de teamă că doar prin simpla acceptare a existenței altor posibilități sau perspective am fi expuși, vulnerabili, pierzători. Convingerile limitatoare se elimină chestionîndu-le: „Cum ar fi dacă tradițional ar însemna și altceva decît cred eu acum?“, „Cum ar fi dacă aș putea fi și mamă, și antreprenoare?“, „Cum ar fi dacă aș reuși să țin dietă?“. Prin simpla lor interogare, ne deschidem perspectivele și față de alte posibilități.
Poate că ar mai trebui spus că este necesar să ne golim de convingerile pe care le avem în acest moment al vieții noastre, pentru a face loc altor gînduri. E greu să umpli un pahar care este deja plin.
Asta nu înseamnă că acceptăm orice idee, orice propunere. Istoria și experiența ne-au demonstrat că au existat și idei inovatoare nu tocmai potrivite. Ce putem este să facem pace cu noi și să nu ne irosim energia în războaie. Să ne facem ideile mai clare, iar nu brațul mai aprig. Familia tradițională este familia ta, așa cum simte sufletul tău că este potrivită să fie.
Gabriela Maalouf este specialist NLP (programare neurolingvistică) pentru copii și părinți, psihoterapeut și consilier de dezvoltare personală.
Foto: flickr
